Execuția bugetară în ianuarie 2026: primul excedent din 2019, pe fondul creșterii veniturilor cu 17,9% / Cheltuielile au scăzut cu 6%

Publicat: 27 02. 2026, 10:34
Actualizat: 27 02. 2026, 10:35
Membrii Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan participa la prima sedinta de Guvern, la Palatul Victoria.ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO

Ministerul Finanțelor atribuie evoluția unei colectări mai bune și unei gestiuni mai riguroase a cheltuielilor publice, în contextul măsurilor recente de lărgire a bazei de impozitare și de întărire a disciplinei financiare.

„Rezultatele înregistrate în prima lună a anului confirmă eficiența măsurilor de lărgire a bazei de impozitare și a disciplinei financiare. Este esențial că am reușit să creștem veniturile cu aproape 18%, în timp ce am menținut un control strict asupra cheltuielilor curente”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, subliniind totodată că datele trebuie interpretate „cu moderație și responsabilitate”, iar disciplina bugetară trebuie menținută pe tot parcursul anului, inclusiv prin bugetul pe 2026, aflat în pregătire.

Venituri totale: 55,12 mld lei, plus 17,9%

În luna ianuarie 2026, veniturile totale ale bugetului general consolidat au însumat 55,12 miliarde lei, în creștere cu 17,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ca pondere în PIB, veniturile au avansat cu 0,25 puncte procentuale, creșterea fiind susținută preponderent de veniturile curente, în special din impozitul pe salarii și venit și TVA.

Impozitul pe salarii și venit a totalizat 9,02 miliarde lei, în creștere cu 31,4%. Avansul a fost influențat de încasările din impozitul pe dividende, în urcare cu 59,7%, pe fondul unor distribuiri concentrate în decembrie 2025 în contextul modificărilor legislative. În același timp, impozitul pe salarii a crescut cu 13,7%, peste dinamica fondului de salarii, evoluție asociată și cu eliminarea facilităților fiscale pentru salariații din construcții, agricultură, industria alimentară și IT.

Contribuțiile de asigurări au ajuns la 18,46 miliarde lei, în creștere cu 8,2%, pe seama extinderii bazei de impozitare reglementată prin Legea nr. 141/2025.

TVA net: încasările au atins 13,06 miliarde lei, cu 23,9% peste ianuarie 2025 (o creștere nominală de 2,52 miliarde lei), dinamică susținută de modificările cotelor de TVA. Restituirile de TVA au totalizat 4,73 miliarde lei, iar Ministerul Finanțelor subliniază că menținerea restituirilor la zi rămâne o prioritate pentru susținerea lichidității companiilor.

Accizele au însumat 3,67 miliarde lei, în creștere cu 7%, cu contribuții mai mari din produsele energetice și tutun.

Veniturile nefiscale au fost de 5,21 miliarde lei, plus 28,2%, inclusiv din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Sumele rambursate de UE au totalizat 2,28 miliarde lei, în creștere cu 33,9% față de ianuarie 2025.

Cheltuieli: 54,27 mld lei, minus 6%

Pe partea de cheltuieli, bugetul general consolidat a înregistrat în ianuarie 2026 un total de 54,27 miliarde lei, în scădere cu 6% față de aceeași perioadă din 2025. Ca pondere în PIB, cheltuielile au coborât de la 3% la 2,7%.

  • Cheltuielile de personal au însumat 13,54 miliarde lei, în scădere cu 0,47 miliarde lei față de ianuarie 2025, pe fondul reducerii unor sporuri și a măsurilor de limitare salarială, menținându-și ponderea de 0,7% din PIB.
  • Bunuri și servicii: minus 11,8%, până la 6,51 miliarde lei.
  • Dobânzi: cheltuielile s-au diminuat cu 7,9%.
  • Asistență socială: 22,74 miliarde lei, în creștere cu 2%, ținând cont de măsurile