"Recesiunea se adânceşte, iar măsurile de rezolvare a crizei economice devin tot mai urgente", a avertizat Obama, adăugând că date publicate joi au arătat creşterea la un nivel record a numărului de americani care primesc ajutoare de şomaj.
Obama a mai spus că fiecare zi care trece aduce noi concedieri, situaţia reprezentând "un continuu dezastru pentru familiile americane".
Statele Unite au înregistrat în trimestrul al patrulea un declin economic de 3,8%, cel mai grav din ultimii 27 de ani, după ce consumatorii şi companiile şi-au redus cheltuielile, potrivit datelor oficiale publicate vineri.
Economia americană a consemnat astfel primul declin consecutiv al PIB, după cel din ultimul trimestru al anului 1990 şi primul trimestru din 1991.
Christina D. Romer, consilierul economic al preşedintelui Obama, a declarat că declinul PIB demonstrează că recesiunea a cuprins toate sectoarele economiei, fiind necesar sprijinul imediat pentru sectorul financiar, care să permită redresarea cererii, potrivit AFP.