OPSPI a semnat un contract-cadru cu mai multe firme pentru manageri privaţi, de 5 milioane euro - surse

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a semnat cu mai multe firme un contract-cadru în valoare totală estimată de 22,1 milioane lei (aproape 5 milioane euro) pentru asistenţă în alegerea administratorilor şi membrilor consiliilor de administraţie/supraveghere în firme de stat.

705 afișări
Imaginea articolului OPSPI a semnat un contract-cadru cu mai multe firme pentru manageri privaţi, de 5 milioane euro - surse

OPSPI a semnat un contract-cadru cu mai multe firme pentru manageri privaţi, de 5 milioane euro - surse (Imagine: Shutterstock)

Acordul-cadru a fost semnat de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) cu asocierea formată din PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants, D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group, asocierea Boyden Global Executive Search şi Choice Management&Consulting, asocierea Fast Forward Solutions şi The Searchers Advisory Group, asocierea Quest Advisors şi Transearch International, precum şi cu firma Grafton Recruitment, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Preţul total estimat al contractului-cadru este unul maxim şi include TVA.

Rolul firmelor de recrutare selectate este de a realiza lista scurtă cu propuneri de candidaţi pentru companii din portofoliul Ministeului Economiei pentru care vor fi numiţi manageri privaţi.

"Va fi încheiat şi un contract subsecvent prin care firmele se obligă să garanteze ocuparea postului pe o perioadă de minimum 12 luni de la data începerii activităţii candidatului în cadrul companiei pentru care a fost recrutat. Dacă un candidat din lista scurtă este numit în mai multe consilii de admunistraţie sau supraveghere, respectiv până la cinci astfel de consilii, firma se obligă să gatanteze ocuparea postului, tot pentru minimum 12 luni, pentru fiecare dintre poziţiile de administrator. În perioada de garantare, înlocuirea candidatului selectat, din motive neimputabile OPSPI sau companiei de stat, va fi efectuată cu acoperirea integrală a costurilor de către firma de recrutare", au arătat sursele citate.

Aceasta a fost a doua tentativă a statului de a selecta firme care să caute directori pentru companiile de stat, după ce un astfel de acord a fost încheiat în octombrie 2011 cu firma de recrutare Pedersen & Partners. Acordul cu Pedersen & Partners a încetat însă în luna mai, "în condiţii amiabile", din cauză că Ministerul Economiei intenţiona să deruleze procedura printr-o altă modalitate decât cea prevăzută la semnarea contractului.

În urmă cu o lună, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Rodin Traicu a declarat că Fondul Monetar Internaţional (FMI) are o "deficienţă" de înţelegere că introducerea managementului profesionist în companiile de stat necesită timp şi vrea "aşa, un zvâc" din partea Guvernului pentru urgentarea procesului.

Asocierea PricewaterhouseCoopers -D&B David şi Baias-George Butunoiu a fost anagajată de Ministerul Transporturilor, în luna iulie, pentru a recruta directorii generali şi membrii CA pentru companiile CFR SA (CFR Infrastructură), CFR Călători, Tarom, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, Aeroporturi Bucureşti, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia" şi Telecomunicaţii CFR.

Şi firma Quest Advisors, care pe partea juridică are subcontractant casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, a fost angajată la finele lunii noiembrie să selecteze managementul privat la Compania Naţională Loteria Română, au declarat atunci surse oficiale.

Contactaţi la acel moment de MEDIAFAX, reprezentaţii Boştină au refuzat să comenteze, arătând că informaţii nu pot oferi decât participanţii şi compania care a fost selectată câştigătoare.

Ministerul Economiei anunţa, în luna iulie, că a început procedura de selectare a consultanţilor care vor recruta manageri profesionişti pentru 47 de companii de stat şi că vrea astfel să implice tehnocraţii în "administrarea bogăţiei naţionale".

Potrivit ultimului memorandum asumat de Guvern cu FMI, companiile Electrica Furnizare şi Complexul Energetic Oltenia ar fi trebuit să aibă management privat până la finele lunii septembrie, iar la Romgaz, Nuclearelectrica şi Transgaz termenul era finele anului.

Printre companiile din portofoliul Ministerului Economiei care urmau să aibă conducere profesionistă se număra şi Hidroelectrica, dar procedura a fost amânată întrucât producătorul de electricitate a intrat în insolvenţă, în luna iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici