Orban spune că Renault România nu îşi va restrânge activitatea şi nici nu va face concedieri

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că din discuţiile avute cu reprezentaţii grupului Dacia-Renault nu a tras nicio concluzie referitoare la o eventuală restrângere a activităţii companiei în ţara noastră sau la intenţia de a face concedieri.

693 afișări
Imaginea articolului Orban spune că Renault România nu îşi va restrânge activitatea şi nici nu va face concedieri

Orban spune că Renault România nu îşi va restrânge activitatea şi nici nu va face concedieri

”În toate discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie a managementului companiei din România privitor la restrângerea unor activităţi sau la intenţia de a face concedieri. Sigur, totul depinde de piaţă, de comenzile existente, dar în România grupul Renault are o activitate extrem de profitabilă, benefică şi e o activitate care, din punctul nostru de vedere, trebuie să continue. Convingerea mea e că problemele care au existat nu sunt provocate de activitatea din România, pentru că activitatea din România este o activitate extrem de profitabilă, o activitate bine organizată care avantajează grupul Renault în ansambul său”, a declarat premierul Ludovic Orban.

El a mai spus că guvernul are o colaborare foarte apropiată cu managementul din România al grupului Dacia Renault.

”Practic, grupul Renault are atât partea de proiectare, peste 200 de ingineri, are partea de testare, de verificare, care este unică şi funcţionează în România, la Titu, şi are partea de producţie, care funcţionează la Mioveni”, a adăugat Orban.

Groupe Renault anunţă un plan pentru reducerea costurilor fixe cu peste 2 miliarde de euro pe parcursul a trei ani. Între măsuri se numără suspendarea proiectelor în România şi Maroc şi ajustarea a 4.600 de posturi în Franţa a peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici