Economic

EXCLUSIV: Reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor la regiile şi companiile de stat, obligaţi la o singură companie şi la demisie din celelalte

Numărul reprezentanţilor statului sau ai unităţii teritoriale în AGA la regii şi companii de stat va fi limitat la maximum două persoane, iar funcţionarii şi demnitarii vor putea fi în AGA sau CA într-o singură astfel de companie, fiind obligaţi să demisioneze în 30 zile dacă deţin mai multe poziţii

Tichetele de masă vor fi acordate şi pe un „portofel electronic”, asemănător cardului bancar

Angajatorii vor putea acorda salariaţilor tichetele de masă şi în format electronic, sub forma unui "portofel electronic" folosit exclusiv la achiziţionarea de alimente, care nu va permite retrageri de numerar, iar numărul tichetelor primite lunar nu îl va depăşi pe cel al zilelor lucrătoare.

Vânzările Peugeot au urcat pentru prima oară în ultimii patru ani, după creşterea din China

PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto european, a raportat vânzări în creştere cu 4,3% anul trecut în comparaţie cu 2013, la 2,93 milioane de unităţi, pentru prima dată în ultimii patru ani, în timp ce China a devenit cea mai mare piaţă a constructorului francez, depăşind Franţa.

Dacia: Altă posibilă ofertă sindicatului, la negocieri. În caz de grevă, decidem împreună cu Renault

Conducerea Automobile Dacia ar putea face o nouă ofertă sindicatului dacă va exista "deschidere pentru negociere", iar în cazul unei greve, "total nejustificată", constructorul va decide împreună cu Renault măsurile care trebuie luate privind activitatea pe termen scurt sau proiectele viitoare.

CEJ consideră că programul nelimitat de achiziţii de obligaţiuni al BCE este legal

Programul de tranzacţii monetare directe prezentat de Banca Centrală Europeană (BCE) în 2012 este sprijinit de Avocatul general al Curţii Europene de Justiţie, care a considerat că măsurile propuse de BCE sunt, "în principiu", în linie cu mandatul instituţiei, relatează Bloomberg şi Financial Times.

Cursul BNR pentru dolar a trecut de 3,8 lei, aproape de nivelul record, iar euro a depăşit 4,49 lei

Cursul anunţat de BNR pentru dolar a urcat miercuri peste 3,8 lei şi s-a apropiat la circa 1 ban de maximul istoric înregistrat în urmă cu doi ani şi jumătate, în contextul deprecierii monedelor din regiune, în timp ce cursul pentru euro a depăşit 4,49 lei, cel mai ridicat din ultima săptămână.

Traficul pe aeroporturile Capitalei a crescut cu 8,8%, la nivelul record de 8,32 milioane pasageri

Traficul aerian pe cele două aeroporturi din Bucureşti a crescut cu 8,8% anul trecut, până la nivelul record de 8,32 milioane pasageri, iar numărul mişcărilor aeronavelor a avansat cu 6,3%, la 102.048 de aterizări şi decolări, a anunţat administratorul aerogărilor, CNAB.

Plafonul de garanţii pentru „Prima Casă” a fost fixat la 2,5 miliarde lei pentru acest an

Plafonul de garanţii de stat pentru programul "Prima Casă" a fost fixat de Guvern la 2,5 miliarde lei pentru acest an, concomitent cu realocarea diferenţei rămase neutilizate de anul trecut.

Proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov: Drumul va costa între 51,5 milioane şi 159,5 milioane euro pe kilometru. Ce taxe vor plăti şoferii

Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii, însă adăugând costurile de finanţare, suma urcă la 8,45 miliarde euro, în vreme ce şoferii vor fi taxaţi cu 7 lei, tarif indexabil.

Capital Economics: Inflaţia se va situa la 0,8% în acest an, mult sub aşteptările pieţei

Inflaţia se va situa la 0,8% în România în acest an, mult sub aşteptările pieţei, care miza pe o rată de 2,5%, însă, dintre ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est, doar România şi Cehia vor evita deflaţia cauzată de scăderea preţului petrolului, estimează analiştii de la Capital Economics.

OIM: România, pe locul 53 din 126 de ţări, după ponderea femeilor manager

România se află pe locul 53 din 126 de ţări după ponderea femeilor care ocupă poziţia de manager, cu 31,4%, depăşind ţări precum Germania, Austria, Spania sau Olanda, dar se plasează sub Repubublica Moldova, Ungaria, Bulgaria sau Polonia, potrivit unui studiu al Organizaţiei Internaţionale al Muncii.

EXCLUSIV: Vila lui Geoană, cumpărată de un investitor care o demolează şi construieşte un bloc

Cumpărătorul vilei RA-APPS în care locuieşte familia Geoană este firma DeSilva, dezvoltator imobiliar, reprezentanţii acesteia declarând pentru MEDIAFAX că intenţionează să demoleze imobilul şi să construiască pe acest amplasament o clădire de birouri sau de locuinţe.

Ucraina şi-a suspendat temporar livrările de electricitate către Republica Moldova şi Belarus

Ucraina a oprit exporturile de energie electrică spre Republica Moldova şi Belarus, din cauza unui deficit energetic intern, a anunţat marţi serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Energiei, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Moody’s: Ieşirea Greciei din zona euro este mai puţin probabilă decât în 2012

Ieşirea Greciei din zona euro este mai puţin probabilă decât în perioada de vârf a crizei financiare din 2012, în timp ce riscurile de contagiune rămân la un nivel mai scăzut decât în urmă cu trei ani, se arată într-un raport al agenţiei de evaluare financiară Moody's.

Dezvoltatorii au reluat în 2014 construcţia de locuinţe în zone centrale, care atrag costuri mai mari

Construcţia locuinţelor livrate în Bucureşti anul trecut a costat mai mult comparativ cu 2013, deoarece au fost amplasate în zone mai bune, unde terenurile sunt mai scumpe şi, de asemenea, dezvoltatorii au vizat segmentul de lux şi cel mediu superior, potrivit dezvoltatorului lituanian Hanner.

Iohannis a salutat, în discuţia cu Nuland, interesul companiilor americane pentru piaţa românească

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, în cadrul întâlnirii cu asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, interesul companiilor americane, în domeniul militar şi economic, şi a încurajat creşterea prezenţei lor pe piaţa românească.

INS a revizuit în plus cu 0,1 puncte PIB-ul pe trimestrul al treilea

Institutul Naţional de Statistică (INS) a revizuit în urcare cu 0,1 puncte procentuale creşterea economică din trimestrul al treilea faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 3% la 3,1% serie ajustată sezonier şi de la 3,2% la 3,3% la serie brută, iar la 9 luni de la 2,8% la 2,9% serie brută.

Banca Mondială a redus estimarea de creştere a economiei României în 2015 cu 0,3 puncte, la 2,9%

Banca Mondială (BM) anticipează pentru acest an o creştere de 2,9% a economiei României, cu 0,3 puncte procentuale sub estimarea din iunie anul trecut, indicatorul urmând să accelereze anul viitor la 3,2,%, potrivit prognozei economice globale a instituţiei financiare internaţionale.

Sindicaliştii de la Dacia au declanşat conflictul de muncă

Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) a declanşat luni conflictul de muncă la ITM Argeş, după ce a refuzat să accepte propunerile făcute de conducerea companiei, se arată într-un anunţ al constructorului auto deţinut de grupul francez Renault.

Adomniţei: PNL să nu semneze acord politic privind infrastructura fără autostrada Târgu Neamţ – Târgu Mureş

Vicepreşedintele PNL Cristian Adomniţei a anunţat că va cere conducerii PNL să nu semneze un acord politic privind infrastructura de transport a României, dacă acesta nu va include realizarea, cu prioritate, a tronsonului de autostradă Târgu Neamţ - Târgu Mureş.

Portofoliul PAID s-a dublat în 2014, la 1,5 milioane de poliţe, dar a scăzut în ultimele luni

Societatea care emite asigurările obligatorii pentru locuinţe, PAID, a încheiat anul trecut cu un portofoliu de 1,49 milioane de poliţe, dublu faţă de 2013, dar în scădere de la un maxim de 1,57 milioane atins la începutul lunii septembrie, potrivit datelor disponibile pe pagina web a companiei.

ANALIZĂ: Pactele politice, o modă care nu a adus până acum nicio schimbare în domeniile vizate

Începând de marţi avem un acord politic pe bugetul apărării şi tot marţi s-a profilat un altul, fără de care, spune premierul, masterplanul pe transporturi nu se va putea concretiza. "Moda" acordurilor şi pactelor politice nu este, însă, nouă, dar rezultatele nu au fost vizibile.

Parlamentul European permite statelor să interzică organismele modificate genetic

Parlamentul European a aprobat, marţi, o propunere legislatică care permite statelor membre să restricţioneze sau să interzică deplin cultivarea recoltelor care conţin organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor, chiar dacă acest lucru este permis la nivel european.

Selgros, Mega Image şi Tymbark vor contesta în instanţă amenzile Consiliului Concurenţei

Selgros Cash&Carry respinge acuzaţiile Consiliului Concurenţei, care a amendat compania cu 6,6 milioane euro într-o investigaţie în urma căreia a mai sancţionat 24 de companii, şi arată că aşteaptă motivarea deciziei pentru începe acţiunea în instanţă, la fel şi producătorul de răcoritoare Tymbark.

Rus: Autostrada Sibiu-Piteşti construită direct, fără etapa intermediară a unui drum expres

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a anunţat că pe tronsonul Sibiu - Piteşti va fi construită direct o autostradă, renunţându-se astfel la fazarea proiectului, care ar fi presupus realizarea unui drum expres, urmată de extinderea şoselei la profil de autostradă într-o altă etapă.

Vânzările de PC-uri au scăzut cu 2,1% anul trecut la nivel global. Lenovo rămâne liderul pieţei

Vânzările de calculatoare personale la nivel global s-au redus cu 2,1% în 2014, pentru al treilea an consecutiv, pe fondul scăderii cererii din partea companiilor, iar Lenovo îşi menţine poziţia de lider al pieţei, fiind urmată de Hewlett Packard (HP) şi Dell, potrivit firmei de cercetare IDC.

Ponta: Pe tema autostrăzii Comarnic-Braşov pot să îmi fac un doctorat

Premierul Victor Ponta a afirmat că îşi poate "face un doctorat" pe tema construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, el dorind astfel să arate că ştie în amănunt detaliile financiare şi tehncie ale acestui proiect, amânat de mai multe ori de către autorităţi.

Rus: România va finaliza 250 de kilometri de autostradă în următorii doi ani. Care sunt PLANURILE de infrastructură pentru 2015-2016

Reţeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 kilometri în prezent, va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, care a anunţat un necesar de finanţare de aproape 30 miliarde euro până în anul 2030.

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 35 milioane de euro Metro, Real, Selgros şi Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 154 milioane lei (circa 35 milioane euro) retailerii Metro, Real, Selgros şi Mega Image şi 21 de furnizori ai acestora, în cadrul investigaţiei având ca obiect înţelegeri pentru fixarea preţurilor în perioada 2005-2009.

Supraproducţia şi embargoul ruşilor au ieftinit cartofii cu 36%; producătorii vor să se reprofileze

Producătorii de cartofi vor să se reprofileze pe cultivarea de grâu, porumb sau rapiţă, după ce preţurile la cartofi au scăzut anul trecut cu aproape 36%, ca urmare a supraproducţiei la nivel european şi a cantităţilor mari de marfă intrate în ţară de pe pieţe care exportau în anii trecuţi în Rusia.

AFI Europe a finalizat a treia clădire de birouri din complexul AFI Park, investiţie de 20 milioane de euro

AFI Europe România a finalizat cea de-a treia clădire de birouri din cele cinci care vor fi construite în complexul AFI Park de lângă centrul comercial AFI Palace Cotroceni, imobil închiriat integral de companiile Endava şi Telus International.

Boeing şi-a menţinut anul trecut poziţia de lider mondial, cu 723 de avioane vândute

Boeing a rămas anul trecut cel mai mare constructor de avioane la nivel mondial, livrând 723 de aeronave, faţă de 629 de unităţi raportate de competitorul european Airbus, relatează Financial Times.

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni cu aproape 10%

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primele 11 luni, atât în serie brută, cât şi ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 9,5%, respectiv cu 9,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Investiţiile străine au scăzut la 11 luni cu 11%, la 2,12 miliarde euro

Investiţiile străine directe au scăzut în primele 11 luni ale anului trecut cu 11%, la 2,12 miliarde euro, după ce în noiembrie au fost atrase 531 milioane euro, cel mai mare nivel atins în 2014, urmat de cel din mai, de 306 milioane euro, arată datele transmise marţi de Banca Naţională a României (BNR).

STUDIU: România, printre ţările cu număr record de insolvenţe şi care „se chinuie” să se stabilizeze

România ocupă locul 10 din 42 de ţări într-un top Euler Hermes după creşterea numărului de insolvenţe în 2014, fiind inclusă în grupa ţărilor cu nivel record de firme intrate în incapacitate de plată şi care "se chinuie" să se stabilizeze, însă pentru acest an este estimată o scădere uşoară, de 1%.

Ponta: Până pe 15 februarie, spunem dacă semnăm contractul Comarnic-Braşov sau reziliem procedura. Nu se mai poate aştepta din cauza unei „declaraţii prosteşti” a lui Băsescu

Premierul Ponta a cerut Ministerului Transporturilor ca până pe 15 februarie să fie decisă semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aştepta după o amânare de opt luni din cauza unei "declaraţii prosteşti" a lui Băsescu.

Ponta vrea acord politic pentru Master Planul pe Transport: Altfel nu are rost să ne apucăm de treabă. PLANURILE de infrastructură pentru 2015-2016

Master Planul pe Transport trebuie aplicat doar pe baza unui consens pe minimum zece ani între toate forţele politice, altfel nu are rost ca experţii Ministerului Transporturilor să se apuce de treabă, deoarece va fi un eşec în lipsa garanţiilor pe termen lung, a afirmat premierul Victor Ponta.

Preţurile de consum au scăzut în decembrie cu 0,1%. Rata anuală a inflaţiei a atins un minim record

Preţurile de consum s-au redus în decembrie cu 0,1% faţă de noiembrie, pe fondul ieftinirii mărfurilor nealimentare cu 0,5% şi al unor preţuri uşor mai mari la servicii şi alimente, astfel că rata anuală a coborât la 0,83%, minim record, iar creşterea medie a preţurilor pe întreg anul a fost de 1,1%.

Rusia: Rezervările pentru sejururi în străinătate în perioada sărbătorilor au scăzut cu 70%

Prăbuşirea rublei a dus la scăderea cu până la 70% a rezervărilor ruşilor pentru sejururi în străinătate, în perioada sărbătorilor de iarnă, în raport cu 2013, potrivit asociaţiilor profesionale din turism.

Tesco închide 13 magazine din Ungaria şi va concedia peste 500 de angajaţi

Retailerul britanic Tesco va închide 13 magazine din Ungaria, reprezentând circa 5% dintr-un total de 222 unităţi, şi va concedia peste 500 de angajaţi, în urma unor schimbări legislative luate de autorităţi care au condus la creşterea semnificativă a costurilor operaţionale, relatează Portfolio.hu.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da