Economic

O firmă care construieşte mai multe vile în Parcul Tineretului, amendată pentru defrişări ilegale

O firmă care construieşte mai multe vile pe terenul din Parcul Tineretului care a aparţinut Mărioarei Micşunescu a fost amendată, miercuri, cu 5.000 de lei, pentru că a tăiat mai mulţi copaci, fără a avea aviz de defrişare, anterior fiind date şi alte amenzi, tot pentru acelaşi motiv.

Trei persoane acuzate de DNA de fraudarea companiei CFR, achitate de Curtea de Apel Bucureşti

Trei persoane acuzate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că, folosindu-se de anumite firme, au fraudat Compania Naţională CFR şi au încasat nejustificat importante sume de bani, au fost achitate, miercuri, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Aproximativ 159.000 de români aveau, la 31 martie, peste 10.000 lei în conturile de pensie privată

Aproximativ 159.000 de persoane au acumulat în conturile personale aferente fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) active de peste 10.000 de lei, depăşind media depozitelor bancare ale persoanelor fizice, care se ridica la 9.040 lei la 31 martie, potrivit ASF.

AGA Astra Asigurări, deţinută de Dan Adamescu, a aprobat creşterea capitalului cu 490 milioane lei

Acţionarii Astra Asigurări, două firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, au decis luni majorarea capitalului social cu 490 de milioane de lei, prima tranşă fiind de 70 milioane de lei, pentru îmbunătăţirea indicatorilor prudenţiali ai companiei, potrivit KPMG.

România a înregistat în martie a doua cea mai rapidă creştere a producţiei industriale din UE

România a înregistrat în martie, raportat la aceeaşi lună a anului trecut, a doua cea mai rapidă creştere a producţiei industriale din Uniunea Europeană (UE), de 9,6%, fiind devansată doar de Luxemburg, potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE.

GFR, surprins de cererea Ministerului Transporturilor de executare a garanţiei, cere publicarea contractului de privatizare a CFR Marfă

Compania GFR, deţinută de Gruia Stoica, se declară surprinsă de cererea Ministerului Transporturilor de executare a scrisorii de garanţie bancară pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, spune că nu este în culpă pentru nefinalizarea procedurii şi cere publicarea contractului de privatizare.

Grecia a vândut sediile mai multor ministere şi pe cel al Poliţiei din Atena. Instituţiile vor plăti chirie pentru a rămâne în clădiri

Statul elen a vândut 14 clădiri importante, inclusiv sediile mai multor ministere şi pe cel al Poliţiei din Atena, pentru aproape 146 milioane de euro, dar instituţiile vor funcţiona în continuare în aceleaşi clădiri, pentru care statul va plăti însă acum chirie de peste 14 milioane de euro pe an.

PERCHEZIŢII la sediile societăţii de asigurări Omniasig. Directorul general şi peste 40 directori, suspectaţi de implicare în falsificare de poliţe

Procurorii fac, miercuri, 49 de percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale societăţIi de asigurări Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Oltchim a raportat afaceri cu 64,7% mai mari în primele trei luni, de 136,2 milioane lei

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă, a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 136,2 milioane lei (30,2 milioane euro), cu 64,7% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut, când a raportat 82,7 milioane lei.

Clădirea de birouri a NEPI şi Ovidiu Şandor din Cluj, cu livrare în două săptămâni, ocupată 55%

Clădirea de birouri The Office dezvoltată de NEPI şi omul de afaceri Ovidiu Şandor în Cluj-Napoca a ajuns la un grad de ocupare de peste 55%, cu două săptămâni înainte de livrare, cel mai nou chiriaş fiind producătorul american de software Yardi, care a închiriat peste 3.000 de metri pătraţi.

Unii investitori s-ar putea să fi aflat deciziile Fed înainte ca acestea să fie anunţate

Unii investitori s-ar putea să fi aflat în perioada 1997-2013 schimbările în politica Rezervei Federale a SUA (Fed) înainte ca acestea să fie anunţate şi au profitat prin tranzacţii care speculau informaţiile ce urmau să devină publice.

MedLife a deschis o hyperclinică la Iaşi, după o investiţie de peste un milion de euro

MedLife, cel mai mare operator de servicii medicale private din România, a inaugurat o hyperclinică în Iaşi, a 11-a unitate de acest fel a reţelei, în urma unei investiţii de 1,1 milioane euro, a anunţat compania, care va achiziţiona şi un laborator de analize în oraş în următoarele două luni.

Interbrands a devenit de la 1 mai distribuitor al ţigaretelor fabricate de Philip Morris

Compania de distribuţie de bunuri de larg consum Interbrands a devenit de la 1 mai distribuitor pentru ţigaretele fabricate de Philip Morris, au anunţat cele două companii.

Fiul lui Joe Biden, numit în consiliul de conducere al unei companii de gaze ucrainene

Robert Hunter Biden, unul dintre fiii vicepreşedintelui SUA Joseph Biden, a fost numit şef al departamentului juridic şi membru al Consiliului de administraţie la cea mai mare companie de gaze privată din Ucraina, anunţă surse citate de publicaţia rusă The Moscow Times.

Procuratura SUA vrea să penalizeze BNP Paribas cu peste 3,5 miliarde dolari – surse

Procuratura Statelor Unite vrea să penalizeze BNP Paribas cu peste 3,5 miliarde de dolari, în schimbul închiderii unei investigaţii federale şi statale referitoare la afacerile băncii cu ţări aflate sub embargou, precum Sudan şi Iran, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

EXCLUSIV: Statul va putea să îşi ridice participaţia la companiile controlate prin datorii în acţiuni

Statul va putea să îşi majoreze participaţia la companiile pe care le controlează prin transformarea datoriilor bugetare ale acestora în acţiuni, conversie care va putea fi introdusă, în cazul firmelor în insolvenţă, şi în planul de reorganizare, operaţiune interzisă în prezent de Legea insolvenţei.

Mănescu: Şova a aşteptat până în ultima clipă şi a pierdut garanţia GFR de 10 milioane de euro

Fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Dan Şova a aşteptat până în ultima clipă pentru a pune în mişcare procedurile deja pregătite de ea în cazul scrisorii de garanţie de 10 milioane de euro a GFR, pierzând astfel suma solicitată de DIICOT.

Statul va despăgubi deponenţii care şi-au mutat banii de la CEC la BRD pentru Dacia cu 100 mil. lei

Statul va despăgubi persoanele fizice care şi-au transferat după 22 decembrie 1989 banii de la CEC la BRD pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia în limita unui plafon de 100 milioane de lei, prin emisiuni de titluri de stat, prima fiind lansată pe 4 august, cu scadenţă la o lună, fără dobândă.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, audiat la Curtea de Apel în dosarul Rompetrol

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a fost audiat marţi, în calitate de martor, la Curtea de Apel (CAB) Bucureşti, în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat, printre altele, de spălare de bani şi delapidare.

Transporturile sesizează DIICOT după ce Raiffeisen a refuzat executarea garanţiei GFR

Ministerul Transporturilor a vrut să execute scrisoarea de garanţie de 10 milioane euro emisă către GFR de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituţia este în culpă sau decizia băncii este nelegală.

Volkswagen a obţinut sprijinul acţionarilor Scania pentru preluarea producătorului suedez de camioane

Volkswagen (VW) şi-a asigurat sprijinul acţionarilor Scania pentru preluarea integrală a producătorului suedez de camioane, printr-o ofertă de 6,7 miliarde de euro, înlăturând ultimul obstacol major în încercarea de a deţine o divizie producătoare de camioane de mare tonaj integrată în grup.

Air France dotează 19 avioane cu 76 de mini-apartamente, după o investiţie de 50 milioane euro – FOTO

Compania aeriană Air France va dota, din septembrie, 19 aeronave Boeing cu 76 de mini-apartamente cu o suprafaţă individuală de trei metri pătraţi, cabina de lux putând fi transformată în spaţiu de dormit, loc de servit masa, de relaxare sau de lucru, investiţia ridicându-se la 50 milioane euro.

Motorola lansează smartphone-ul Moto E, destinat pieţelor emergente

Motorola, divizia Google care va fi preluată de Lenovo pentru 2,91 miliarde de dolari, va lansa pe piaţă în următoarele câteva săptămâni smartphone-ul relativ ieftin Moto E, destinat pieţelor emergente.

EXCLUSIV – Guvernul anulează datoriile la 15 companii de armament: „În actualul context geopolitic se impune întărirea capacităţii de apărare a României”

Guvernul a decis anularea obligaţiilor fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic care "impune întărirea capacităţii de apărare" a României.

Poşta estimează un rezultat brut pozitiv pentru 2013 după acoperirea unui cost de către ANCOM

Poşta Română estimează că va încheia anul 2013 cu un rezultat brut pozitiv după ce va primi de la autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) suma care va acoperi costul net al furnizării de către companiei a serviciului poştal universal, estimat între 30 şi 50 milioane de lei.

Mega Image deschide alte trei magazine de proximitate Shop&Go şi un supermarket Mega Image

Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, deschide săptămâna aceasta două magazine de proximitate Shop&Go şi un supermarket Mega Image în Bucureşti şi un Shop&Go în Cernica, judeţul Ilfov, ajungând astfel la o reţea naţională de 309 magazine, a anunţat retailerul.

Ambasadorul ucrainean: Kievul îşi va plăti datoriile la gaze faţă de Rusia, până la 3 iunie

Ucraina îşi va plăti datoriile la gaze către Rusia, până la 3 iunie, a declarat, marţi, ambasadorul Teofil Bauer, după ce Gazprom a anunţat că va sista livrările de gaze începând cu această dată.

GFR: Restituirea scrisorii de garanţie, consecinţa firească a nefinalizării privatizării CFR Marfă

Grupul Feroviar Român (GFR), controlat de Gruia Stoica, precizează că restituirea scrisorii de garanţie depuse în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă este "consecinţa firească a nefinalizării procedurii" şi "nu poate fi pusă în legătură cu niciun alt subiect".

Hagen, şeful Vienna Insurance Group: Nu vom intra în acţionariatul PAID atât timp cât societatea se reasigură inadecvat

Companiile din România controlate de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) vor avita să intre în acţionariatul societăţii care emite asigurarea obligatorie a locuinţelor, PAID, atât timp cât reasigurarea portofoliului este inadecvată, a declarat preşedintele VIG, Peter Hagen.

Ponta a reinstalat la ANAF un vicepreşedinte din Guvernul Boc, pe care l-a demis în 2012

Mihai Gogancea-Vătăşoiu a fost reinstalat de premierul Victor Ponta în postul de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, post pe care acesta l-a mai ocupat pe întregul mandat al Guvernului Boc şi până în mai 2012, când a fost demis tot de Ponta, la instalarea Guvernului USL.

Ponta confirmă că va şterge datoriile istorice din industria de apărare: Oricum nu pot fi plătite!

Datoriile istorice ale industriei de apărare vor fi şterse de Guvern, prin proceduri acceptate de către Uniunea Europeană, pentru a salva locuri de muncă şi a relansa un sector esenţial pentru economia românească, a anunţat premierul Victor Ponta, confirmând informaţiile transmise recent de MEDIAFAX.

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, numit în funcţie în luna aprilie, a demisionat marţi de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale.

Deloitte: Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani

Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani, conform studiului Deloitte CE Private Equity Confidence, ponderea repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii tranzacţionale ajungând la 60%, dublu faţă de raportul anterior.

Olteanu, BNR: România trebuie să stabilească o serie de ţinte intermediare pentru a adera la euro

România trebuie să stabilească o serie de ţinte intermediare anuale pe domenii şi reforme până la aderarea la zona euro, astfel încât să crească competitivitatea, convergenţa reală a economiei, precum şi capacitatea de a face faţă condiţiilor zonei euro, apreciază viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu

Lucrările la autostrada Bucureşti – Braşov, tronsonul din Sectorul 2, au fost avizate

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat, marţi, avizul pentru emiterea autorizaţiei de construire necesară începerii lucrărilor la Autostrada Bucureşti - Braşov, tronsonul aferent Sectorului 2.

Cât cheltuie românii pe mâncarea comandată: bucureştenii – 50 lei/zi, în alte oraşe – 40 de lei pe zi

Bucureştenii comandă cel mai mult şi mai des de mâncare acasă şi la birou, cheltuind în medie 50 lei pe o comandă zilnică, în timp ce clujenii, timişorenii şi ieşenii care comandă mâncare online cheltuie în jur de 40 lei per comandă, potrivit foodpanda România, platforma de comenzi de mâncare.

Departamentul pentru Energie: Studiile de fezabilitate pentru Tarniţa nu au concluzii

Studiile de fezabilitate pentru proiectul de 1,1 miliarde euro al construcţiei hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, pentru care Hidroelectrica a plătit 3,5 milioane euro, nu conţin toate concluziile privind oportunitatea sau nu a derulării acestei investiţii, potrivit Departamentul pentru Energie.

Lituania, complet dependentă de gazele din Rusia, va putea importa mai ieftin din ţări precum Qatar

Lituania, unul dintre statele UE dependente în totalitate de gazele naturale livrate de Rusia, va putea importa de la începutul anului următor din ţări precum emiratul arab Qatar la preţuri mai mici, prin intermediul unui terminal de regazeificare a gazelor naturale lichefiate.

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au scăzut în primul trimestru cu 1,4%

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a scăzut în primul trimestru cu 1,4% ca serie brută şi cu 1,8% ca serie ajustată, iar afacerile pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei au consemnat o creştere de 7% serie brută şi 6,2% serie ajustată, potrivit INS.

OMV Petrom se aşteaptă în 2014 la ”un rezultat negativ” din producţia şi vânzarea de energie

Producătorul de hidrocarburi şi electricitate OMV Petrom (SNP) preconizează că în acest an va înregistra pierderi din activitatea de producţie şi vânzare a electricităţii, iar cererea de gaze naturale va continua să scadă.