Economic

Remus Cernea: Vom stânge semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă privind Roşia Montană

Deputatul Remus Cernea a anunţat că săptămâna viitoare va începe strângerea de semnături pentru a depune o solicitare în Parlament în vederea înfiinţării unei comisii de anchetă privind posibile fapte de corupţie legate de proiectul minier de la Roşia Montană.

Guvernul britanic, acuzat că ar fi privatizat Poşta la un preţ cu până la 50% prea mic

Compania naţională de poştă din Marea Britaine, Royal Mail, a fost evaluată în această vară de unele bănci de investiţii la până la 5 miliarde lire sterline, cu 50% mai mult faţă de valoarea rezultată în urma ofertei publice derulată săptămâna trecută, potrivit Financial Times.

Banca Română pentru Credit şi Investiţii va fi condusă de Marinel Burduja. Care este întreaga echipă de conducere a actualei ATE Bank

Marinel Burduja va conduce Banca Română pentru Credit şi Investiţii (actuala ATE Bank) din poziţia de preşedinte executiv, secondat de Alina Pascu (membru al conducerii ATE), Dorin Badea (fost şef al Trezorerie UniCredit), Gabriel Arsene (fost Raiffeisen Bank) şi Andrei Popovici (fost McKinsey).

JPMorgan, sancţiuni record de 13 miliarde de dolari pentru practici din perioada premergătoare crizei – surse

Banca americană JPMorgan Chase este aproape de un acord cu autorităţile din SUA, urmând să plătească daune şi amenzi record, în valoare totală de 13 miliarde de dolari, pentru stingerea anchetelor civile privind practicile pe piaţa creditelor ipotecare din perioada premergătoare crizei financiare.

Oprescu: Ar fi fost bine ca guvernatorul BNR să le spună românilor că se încearcă achiziţia aurului de la Roşia Montană

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat duminică, în emisiunea "După 20 de ani", referitor la subiectul Roşia Montană, că ar fi fost bine ca guvernatorul BNR să declare public că se face tot ce se poate pentru a fi cumpărat aurul.

Macoveiu, Global Finance: N-aş începe acum un proiect de birouri în Bucureşti, cererea este redusă

Sorin Macoveiu, commercial manager Global Finance, a declarat că în prezent nu ar începe dezvoltarea unui proiect de birouri în Bucureşti, menţionând că cererea va rămâne modestă fără o economie solidă, care să favorizeze dezvoltarea companiilor, iar relocările vor domina piaţa de birouri.

Romgaz estimează investiţii substanţiale pentru a menţine în funcţiune termocentrala Iernut

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş trebuie să facă investiţii "substanţiale" pentru a menţine în funcţiune termocentrala de la Iernut, judeţul Mureş, iar până în 2016 va trebui să reducă puterea unităţii pentru a se conforma cerinţelor de mediu, potrivit companiei.

PARTENERIAT ISTORIC: Google va vinde reclamele de pe Facebook

Companiile Google şi Facebook au anunţat, vineri, că au încheiat un acord în virtutea căruia gigantul american din sectorul online va putea vinde reclamele din catalogul de publicitate al acestei reţele de socializare.

Oferta Romgaz începe marţi, cu o zi mai târziu decât a anunţat Departamentul pentru Energie

Oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz va începe marţi, o zi mai târziu decât au anunţat vineri reprezentanţii Departamentului pentru Energie, întrucât legislaţia prevede o perioadă de două zile lucrătoare între aprobarea prospectului şi lansarea operaţiunii.

Prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în judeţul Constanţa au început şi vor dura un an – FOTO

Prospecţiunile pentru explorarea gazelor de şist în sudul judeţului Constanţa au început şi vor dura aproximativ un an, a anunţat, vineri, Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni, care a precizat că suprafaţa zonelor prospectate însumează peste o mie de kilometri liniari.

Oficial italian: Dorim ca UE să fie spaţiu unitar, fără fracturi între Zona Euro şi ţările non-euro

Italia doreşte ca UE să fie un spaţiu unitar, fără fracturi între statele din Zona Euro şi cele care nu aparţin încă acestui spaţiu, a declarat, vineri, vice-ministrul pentru Afaceri Externe, Marta Dassu, aflată în vizită la Bucureşti în perspectiva viitoarei Preşedinţii italiene a UE.

STUDIU: Piaţa auto europeană va creşte în 2014, pentru prima dată în şapte ani

Vânzările de autovehicule noi din Europa vor creşte probabil în 2014, pentru prima dată în şapte ani, chiar dacă avansul va fi limitat parţial de şomajul ridicat şi efectele crizei datoriilor suverane, arată un studiu realizat de un centru de cercetare afiliat Hyundai Motor Group.

Parlamentul portughez a votat în favoarea reducerii pensiilor de peste 600 de euro

Parlamentul portughez a votat vineri în favoarea unei reforme foarte contestate ce prevede tăierea cu aproape 10 la sută pensiilor funcţionarilor care depăşesc 600 de euro pe lună.

Acţiunile Google depăşesc pentru prima dată 1.000 de dolari, după rezultatele financiare bune

Acţiunile Google au crescut cu 13% în prima parte a şedinţei de vineri pe bursa din Statele Unite şi au depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de dolari, cotaţia fiind susţinută de rezultatele financiare bune raportate de companie pentru trimestrul al treilea, potrivit MarketWatch.

Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor ar putea emite titluri executorii – proiect

Casele de ajutor reciproc ale pensionarilor ar putea emite titluri executorii pentru recuperarea împrumuturilor acordate unor pensionari rău-platnici, iar casele teritoriale de pensii ar putea înfiinţa popriri asupra veniturilor din pensii, potrivit unui proiect pus în dezbatere de MMFPSPV.

O companie condusă de generalul Wesley Clark, interesată să investească în Remin Baia Mare

Compania americană United Global Resources (UGR), al cărei preşedinte şi co-fondator este generalul Wesley Clark, consilier onorific al premierului Victor Ponta, este interesată să investească în reluarea activităţii miniere la Remin Baia Mare, aflată în insolvenţă.

Isărescu: Digitalizarea industriei permite personalizarea produselor şi readuce firmele lângă pieţe

Avantajul de a folosi forţa de muncă din China dispare şi reapare avantajul de a avea producţia lângă piaţă, iar companiile mari deja revin în SUA, Europa, chiar şi în România, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anticipând trecerea de la producţia de serie mare la personalizare pe scară largă.

UE şi Canada au semnat un acord de liber schimb, după patru ani de negocieri

Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, au anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi premierul canadian, Stephen Harper.

Profitul şi veniturile GOOGLE au crescut puternic în trimestrul trei, datorită publicităţii online

Profitul Google a crescut cu 36% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 3 miliarde de dolari, iar veniturile companiei au urcat cu 12%, la 14,9 miliarde de dolari, datorită volumului mai mare de publicitate pe dispozitive mobile.

Produse contrafăcute vândute pe internet: Gucci a obţinut despăgubiri de 144,2 milioane de dolari

Justiţia americană a acordat despăgubiri de 144,2 milioane de dolari grupului de lux Gucci şi a ordonat să îi fie transferate 155 de nume de domenii care vindeau pe internet contrafaceri ale produselor sale.

Statul vrea să obţină între 311,7 mil euro şi 415,6 mil euro pentru 15% din acţiunile Romgaz

Statul vrea să vândă 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe titlu, estimând să obţină între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând să fie vândute, de luni, atât pe Bursa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra.

Moody’s: Ratingul României, limitat de creşterea redusă a PIB şi vulnerabilitatea la şocuri externe

Ratingul de credit al României este limitat de perspectivele slabe de creştere economică şi de vulnerabilitatea la şocuri financiare externe, iar îmbunătăţirea calificativului depinde totodată de continuarea consolidării fiscală şi îmbunătăţirea calităţii activelor bancare, potrivit Moody's.

Băsescu: Gazprom are tot interesul ca România să nu-şi exploateze resursele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că Gazprom are tot interesul ca România să nu exploateze gazele din Marea Neagră, nici gazele de şist.

Lenovo ar putea face o ofertă de preluare a BlackBerry

Grupul chinez Lenovo se pregăteşte pentru o posibilă ofertă pentru preluarea integrală a producătorului canadian de smartphone-uri BlackBerry, au declarat pentru Wall Street Journal surse apropiate situaţiei.

Creşterea economică a Chinei a accelerat în trimestrul al treilea la 7,8%

Creşterea economică a Chinei a accelerat în perioada iulie-septembrie pentru prima dată în ultimele trei trimestre, la 7,8%, premierul Li Keqiang sporind producţia industriei prelucrătoare şi investiţiile pentru a facilita atingerea ţintei guvernului privind expansiunea economiei.

Air France-KLM vrea să preia Alitalia

Air France-KLM vrea să preia controlul companiei italiene Alitalia, care traversează dificultăţi financiare, şi să creeze un grup de companii aeriene cu trei hub-uri, la Paris, Amsterdam şi Roma, a declarat directorul general al Air France-KLM, Alexandre de Juniac.

Deputat PSD: Guvernul poate merge mai departe cu acordul RMGC în baza legii Comisiei Roşia Montană

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Guvernul poate merge mai departe cu acordul pe care l-a încheiat cu RMGC în baza proiectului de lege pe care îl va face comisia pentru Roşia Montană.

Băsescu: La CFR Marfă, Ponta a vrut să îşi ajute un prieten şi a ieşit prost

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, despre eşecul privatizării CFR Marfă, că premierul Ponta "a vrut să îşi ajute un prieten" şi "a ieşit prost".

Băsescu, despre protestele faţă de gazele de şist: Ce se întâmplă acum este factura pentru minciunile lui Ponta, Antonescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în privinţa protestelor privind gazele de şist, că este o factură care este plătită pentru minciunile lui Victor Ponta şi Crin Antonescu din perioada de opoziţie, arătând că nu poate accepta modul de manifestare prin nerespectarea legii.

Un complex de locuinţe din Iaşi al Red Management, scos la vânzare de lichidator pentru 6,4 milioane euro

Lichidatorul judiciar a scos la vânzare, prin negociere directă, complexul Arena Residential din Iaşi, aparţinând firmei Tătăraşi Arena, un vehicul al Red Management Capital, la un preţ de pornire de 6,4 milioane euro.

Marja de rafinare a OMV a scăzut puternic în trimestrul al treilea, la cel mai redus nivel din 2009

Marja de rafinare a grupului OMV a scăzut puternic în trimestrul al treilea, la 1,17 dolari pe baril, cel mai redus nivel înregistrat de la sfârşitul anului 2009, din cauza evoluţiei nefavorabile a preţurilor la benzină şi creşterii preţului petrolului, potrivit unui raport al grupului austriac.

Şeful PSD Bruxelles: UE nu se opune exploatării gazelor de şist, dar lasă deciziile fiecărei ţări

Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, afirmă că Uniunea Europeană nu se opune exploatării gazelor de şist, lăsând deciziile în acest sens la latitudinea fiecărei ţări, Luca spunând că "marea temă" o reprezintă, în acest moment, preţul energiei, care este de patru ori mai mare în UE decât în America.

Corlăţean: Există un interes tot mai mare al investitorilor străini pentru România

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi, că există un interes tot mai mare al investitorilor străini pentru România, care a reprezentat în ultimul timp "un pol de stabilitate".

Obama: Criza fiscală a subminat credibilitatea SUA în străinătate şi a redus creşterea economică

Criza fiscală care tocmai s-a încheiat a subminat credibilitatea Statelor Unite în străinătate şi a redus creşterea economică, a declarat joi preşedintele Barack Obama, arătând că nu există câştigători din această situaţie, relatează CNBC.

Ponta, după protestele de la Pungeşti: Nu mi-am schimbat poziţia faţă de gazele de şist şi îi susţin pe jandarmi. Nu a fost violenţă

Premierul Ponta a anunţat că nu şi-a schimbat poziţia faţă de gazele de şist în urma protestelor de la Pungeşti, deoarece pentru România este foarte important să fie independentă energetic, şi că îi susţine pe jandarmi, care trebuie să acţioneze conform legii, precizând că nu a fost folosită forţa.

Patriarhul Constantinopolului cere călugărilor de la Muntele Athos să evite investiţiile financiare

Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, a cerut călugărilor de la Muntele Athos, important centru monastic situat în Grecia, să evite investiţiile financiare şi să se dedice în întregime misiunii lor.

Ministerul Mediului: Autorizarea explorărilor pentru gaze de şist s-a făcut cu consultarea celor interesaţi

Reprezentanţii Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) precizează că, în cadrul procedurilor de emitere a acordurilor de mediu pentru autorizarea explorărilor pentru gaze de şist, au fost organizate dezbateri publice unde au fost consultate "persoanele interesate", inclusiv cetăţenii.

Coridorul Rin-Dunăre a fost inclus în noua politică UE în domeniul infrastructurii

Comisia Europeană a prezentant, joi, cea mai importantă revizuire a politicii UE în domeniul infrastructurii, incluzând coridorul Rin-Dunăre între cele nouă coridoare principale care vor constitui "coloana vertebrală" a transporturilor în cadrul pieţei unice europene.

CE a aprobat strategia privind transporturile până în 2020. România are proiecte pe două coridoare

CE a aprobat noua politică privind infrastructura de transport a UE în perioada 2014-2020, urmând ca două dintre cele nouă coridoare principale europene să traverseze România, unde pot primi finanţare mai multe proiecte, precum calea ferată Arad-Braşov-Bucureşti-Constanţa şi portul Constanţa.

Dedeman deschide un magazin la Târgu Mureş, în urma unei investiţii de circa 12,5 milioane euro

Dedeman va deschide, la 25 octombrie, un magazin la Târgu Mureş, al 5-lea din planul de investiţii pentru acest an şi unitatea cu numărul 35 a reţelei, în urma unei investiţii de circa 12,5 milioane euro.