Economic

Acţiunile FP au scăzut sub nivelul de 0,5 lei, iar titlurile Oltchim au urcat cu 12,6%

Bursa a scăzut cu 0,33% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în care acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au coborât cu 0,36% şi s-au apropiat de nivelul minim de la listare, de 0,499 lei, în timp ce titlurile Oltchim (OLT) au continuat să crească accelerat, cu 12,6%.

Nestle cumpără Prometheus Laboratories din SUA, pentru o sumă estimată la 1,1 mld. dolari

Grupul elveţian Nestle a convenit preluarea furnizorului american de Prometheus Laboratories, furnizor de produse folosite în diagnostica gastrointestinală, pentru o sumă estimată de analişti la 1,1 miliarde de dolari, relatează Reuters.

Leul a pierdut avansul din debut, iar BNR a anunţat o referinţă de 4,1233 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,12 lei/euro până la jumătatea sesiunii interbancare de marţi, după o uşoară apreciere a leului la deschidere, iar Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,3 bani, la 4,1233 lei/euro.

Grecia vrea să vândă acţiunile la OTE până la sfârşitul lunii iunie

Guvernul elen s-a angajat să vândă acţiunile pe care le deţine la mai multe companii de stat şi porturi, iar participaţia de 20% la grupul de telecomunicaţii OTE, prezent şi în România, ar trebui să fie preluată de investitori privaţi până la sfârşitul lunii iunie.

Moody’s a pus sub supraveghere ratingurile a 14 bănci britanice, între care Lloyds şi RBS

Moody's a pus marţi sub supraveghere ratingurile a 14 bănci britanice, între care Lloyds Banking Group şi Royal Bank of Scotland Group (RBS), în vederea unei posibile retrogradări, întrucât retragerea sprijinului din partea guvernului ar putea creşte riscurile de finanţare, transmite Bloomberg.

Moody’s: Intrarea Greciei în incapacitate de plată ar afecta alte ţări din zona euro, dar şi băncile

Intrarea Greciei în default (incapacitate de plată) pe datoria de stat ar afecta alte ţări "de la periferia zonei euro" şi ar avea un impact sever asupra băncilor elene, avertizează Moody's într-un comunicat transmis marţi.

BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru numirea managementului privat la stat

Banca Mondială a sugerat autorităţilor să angajeze firme de head hunting, care să stabilească liste cu potenţiale persoane pentru funcţii de conducere pe criterii profesionale, iar primele companii din sectorul energetic deţinute de stat vor avea management privat până la finele anului.

BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru pentru numirea managementului privat la stat

Banca Mondială a sugerat autorităţilor să angajeze firme de head hunting, care să stabilească liste cu potenţiale persoane pentru funcţii de conducere pe criterii profesioanle, iar primele companii din sectorul energetic deţinute de stat vor avea management privat până la finele anului.

ROMATSA: Spaţiul aerian al României nu va fi afectat, cel puţin până joi, de cenuşa vulcanică

Spaţiul aerian al României nu va fi afectat, cel puţin în următoarele 48 de ore, de cenuşa provenită de la erupţia vulcanului din Islanda, potrivit directorului general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Bogdan Donciu.

Şeful ANL: Guvernul analizează scăderea TVA la materialele de construcţii

Guvernul analizează reducerea TVA la materialele de construcţii, a declarat, marţi, Romeo Drăgan, director general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar".

China o sprijină pe Christine Lagarde pentru şefia FMI

China sprijină candidatura ministrului Finanţelor Christine Lagarde pentru poziţia de director general al FMI, a declarat ministrul francez al Bugetului, Francois Baroin, totodată purtător de cuvânt al guvernului, în timp ce ministerul chinez de Externe a refuzat să comenteze.

ANL a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, din 4.820 aflate în construcţie

Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a recepţionat de la începutul anului 482 de locuinţe, dintr-un total de 4.820 aflate în diverse stadii de execuţie, a declarat marţi Romeo Drăgan, directorul general adjunct al instituţiei, la o conferinţă organizată de "Ziarul Financiar".

Allianz-Ţiriac:Asigurările vor avea în 2011 un an dificil, dacă vânzările auto îşi continuă declinul

Anul 2011 va fi unul dificil pentru piaţa asigurărilor, dacă vânzările auto îşi continuă declinul, iar o redresare a activităţii de subscriere ar putea avea loc în 2012, a declarat, marţi, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări, Rangam Bir.

Ialomiţianu spune ca este o perioadă favorabilă pentru a împrumuta bani de pe pieţele externe

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat marţi că este o perioadă favorabilă pentru a atrage bani de pe pieţele internaţionale, negând faptul că turbulenţele de pe pieţele internaţionale ar împiedica un eventual împrumut extern.

IBM a depăşit Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în ultimii 15 ani

IBM a depăşit vechiul rival Microsoft ca valoare de piaţă pentru prima dată în 15 ani, marcând un nou punct de cotitură în istoria agitată a două dintre cele mai vechi şi mai reputate companii din sectorul tehnologiei.

CSA: Pierderile nete ale asigurătorilor au scăzut cu 59,9% anul trecut, la 41,4 milioane lei

Rezultatul net al industriei asigurărilor în 2010 indică pierderi de 41,37 milioane lei, în scădere cu 59,9% faţă de nivelul consemnat la finele anului anterior, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

Bursa afişa o corecţie uşoară la deschidere, iar acţiunile Oltchim continuă să urce cu aproape 15%

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început şedinţa de tranzacţionare de marţi cu o scădere uşoară, de 0,18%, în timp ce acţiunile Oltchim (OLT) au continuat să înregistreze câştiguri maxime, de aproape 15%.

Fitch avertizează Belgia că i-ar putea reduce ratingul, din cauza absenţei îndelungate a unui guvern

Fitch este cea de-a doua agenţie de evaluare financiară care avertizează Belgia că i-ar putea reduce ratingul de credit, apreciind că absenţa unui guvern stabil subminează eforturile de reducere a deficitului bugetar într-una dintre cele mai puternic îndatorate ţări din zona euro, transmite Reuters.

Director MECMA: Fondurile UE pe energie trebuie acordate în funcţie de cererile companiilor

Ministerul Economiei vrea să propună Comisiei Europene ca fondurile structurale destinate României pe partea de energie şi eficienţă energetică să fie alocate în funcţie de cererile companiilor, a declarat marţi Alexandru Săndulescu, şeful Direcţiei de energie din instituţie.

Leul a început sesiunea uşor apreciat, iar cursul a coborât sub 4,12 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor la începutul sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile au coborât sub 4,12 lei/euro, pe o piaţă liniştită, dar cu volume de transfer în creştere, potrivit dealerilor.

Bursa de la New York a închis luni în scădere, din cauza temerilor privind economia şi zona euro

Bursa de la New York a închis luni în scădere cu peste 1%, din cauza temerilor privind deteriorarea condiţiilor economice la nivel global şi criza datoriilor de stat din Europa, transmite Reuters.

Cinci filozofii care asigură succesul antreprenorilor

A deţine un business nu este atât de uşor pe cât ar părea. Managementul constituie o artă şi puţini sunt cei care reuşesc s-o realizeze. Cum trebuie să procedezi pentru ca întreprinderea ta să devină un brand?

Sute de milioane de euro se fură în Portul Constanţa. Povestea celor 47 de milioane de tone de marfă

Prin portul Constanţa au trecut în 2010 peste 47 de milioane de tone de marfă, acesta fiind cel mai important centru de comerţ al României. Circa o cincime din total, respectiv 12 milioane de tone, o reprezintă cerealele, urmate de petrolul brut, cu aproape 10% din total, relatează Gândul.

Temerile privind capacitatea Europei de a face faţă datoriilor loveşte pieţele de capital. Perspectiva negativă dată Italiei de S&P bagă groaza în investitori

Temerile privind capacitatea Europei de a face faţă datoriilor suverane a lovit astăzi pieţele de capital din întreaga lume, aducând moneda europeană la minimul ultimelor două luni.

Fitch retrogradează cu trei trepte cinci bănci elene active în România, în categoria de risc ridicat

Fitch a revizuit în scădere cu trei trepte ratingurile băncilor elene National Bank of Greece (NBG), EFG Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Agricultural Bank of Greece (ATEbank), toate prezente în România, de la "BB+", nerecomandat pentru investiţii, la "B+", cu risc ridicat (highly speculative).

Dominique Strauss-Kahn: Am demisionat pentru a feri FMI de coşmarul pe care îl trăiesc eu

Dominique Strauss-Kahn afirmă că a demisionat din funcţia de director-general al FMI pentru a feri instituţia de "coşmarul" pe care îl trăieşte el, reiterând că este nevinovat, conform unei scrisori trimise instituţiei internaţionale.

CFR Marfă: Din iulie dispar 3.000 de posturi. Se va reduce programul de lucru cu două zile

CFR Marfă informează că din 23 mai se reduce programul de lucru cu două zile, iar din iulie vor fi reduse 3.000 de posturi prin concedieri colective, pentru diminuarea pierderilor, a arieratelor şi încadrarea în fondul de salarizare aprobat.

Producţia de oţel a României a crescut în aprilie cu 2,3%, la 340.000 de tone

Producţia de oţel a României a crescut în aprilie cu 2,3%, de la 332.000 de tone anul trecut la 340.000 de tone în acest an, în timp ce Uniunea Europeană (UE) a înregistrat un avans de 2,2%, de la 15,4 milioane de tone la 15,8 milioane de tone, potrivit Asociaţiei Mondiale a Oţelului.

ANRP a transmis Depozitarului un pachet de titluri de conversie în acţiuni FP evaluat la 29 mil.euro

ANRP a transmis vineri Depozitarului Central un ordin pentru transferul unui pachet de 1,74% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) din portofoliul Ministerului Finanţelor în contul unui fost proprietar, pachet evaluat la cel mai recent preţ de la bursă la 120 milioane lei (29 milioane euro).

Profitul după taxe al Bank of Cyprus în România a scăzut cu 30% în primul trimestru, la 2,1 mil.euro

Profitul după impozitare obţinut de Bank of Cyprus în România a scăzut cu 30% în primul trimestru, de la trei milioane de euro în primele trei luni ale anului trecut la 2,1 milioane de euro, după ce provizioanele au avansat cu peste 60%, de la 1,3 milioane de euro la 2,1 milioane de euro.

Curtea Constituţională va stabili la 2 iunie dacă pragul la SIF-uri este constituţional

Curtea Constituţională va stabili, la 2 iunie, dacă pragul de deţinere la SIF-uri, de 1% din capitalul social, este sau nu constituţional, într-un proces între SIF Transilvania (SIF3) şi CNVM cu privire la majorarea limitei de la 1% la 5%, decisă de acţionarii SIF în 2009.

Ryanair va reduce la iarnă capacitatea de transport, pentru prima oară în istoria companiei

Operatorul aerian low-cost Ryanair va reduce la iarnă capacitatea de transport, cu aproape o pătrime, pentru prima oară în istoria companiei, în condiţiile în care costul mare al carburanţilor face zeci de rute neprofitabile, relatează Bloomberg.

Bugetarii au câştigat în instanţă în patru luni drepturi salariale de 530 milioane lei

Angajaţii din sistemul bugetar au câştigat în instanţă în primele patru luni din acest an drepturi salariale neplătite de 530 milioane lei, sumă pe care Guvernul o va achita eşalonat până în anul 2014 inclusiv, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

UPDATE: Acţiunile Oltchim s-au desprins din nou de linia generală a pieţei şi au urcat cu 15%

(adaugă informaţii, în paragrafele 16 - 20)

Rehn: Maturitatea datoriilor elene ar putea fi prelungită pe bază de voluntariat

Maturitatea datoriilor elene ar putea fi prelungită pe bază de voluntariat, atâta timp cât nu creează "un eveniment de credit", a declarat, luni, comisarul pentru Economie şi Afaceri Monetare, Olli Rehn, transmite Reuters.

Acţiunile Oltchim s-au desprins din nou de linia generală a pieţei şi au urcat cu 15%

Bursa a scăzut luni cu 1,02%, influenţată de corecţiile pieţelor externe după o serie de ştiri negative privind criza datoriilor din zona euro, însă acţiunile Oltchim (OLT) au făcut notă discordantă şi au urcat cu 15%, evoluţie impregnată în special de ordinele introduse de speculatori.

CNS Cartel Alfa: CFR Marfă reduce programul de lucru la patru zile pe săptămână. Salariile scad cu 20%

Conducerea CFR Marfă a decis ca de luni să se treacă la programul de lucru de la cinci la patru zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului angajaţilor, informează CNS "Cartel Alfa", care anunţă că susţine protestul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), care s-a opus acestor măsuri.

Leul şi-a temperat corecţia la finalul zilei, iar cotaţiile au coborât spre 4,12 lei/euro

Moneda naţională şi-a temperat corecţia la finalul sesiunii interbancare de luni, iar cotaţiile au coborât spre 4,12 lei/euro, deşi la jumătatea zilei au atins un maxim de 4,1310 lei/euro, în timp ce valutele din regiune şi-au accentuat deprecierea din debut.

UPDATE: Oltchim va porni la finele lunii prima instalaţie petrochimică de pe platforma Arpechim

(modifică leadul, adaugă declaraţii ale directorului general al Oltchim, Constantin Roibu, în paragrafele 3 şi 4)

UPDATE: Fitch Ratings a menţinut ratingul Rompetrol Group la „B+” şi l-a scos de sub supraveghere

(adaugă noi comentarii al Fitch referitoare la Rompetrol, elemente de background, în paragrafele 8-15)