Economic

CSAT recomandă intensificarea acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

CSAT a recomandat, în urma şedinţei de marţi, intensificarea acţiunilor întreprinse pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, aplicarea acestora în toate domeniile economiei, eficientizarea activităţii de valorificare a bunurilor confiscate.

Care este preţul real al unui bilet de avion cu o companie low cost

Persoanele care se pregătesc de vacanţă şi vor să se deplaseze cu avionul cu o companie low cost trebuie să fie atente la tariful net al biletului pentru că pot fi adăugate şi alte costuri suplimentare reprezentând diverse taxe, în afară de taxele de aeroport, informează Gândul.

Oficial Fed: Statele Unite se află pe drumul către insolvenţă

Statele Unite sunt pe drumul spre insolvenţă, iar liderii politici americani se află într-un moment de "cotitură", a declarat, marţi, un oficial al Rezervei Federale americane (Fed).

Ungaria respinge planul UE de creare a unui sistem unic de impozitare a companiilor

Ungaria respinge planul Uniunii Europene de înfiinţare a unui sistem unic de impozitare a companiilor, întrucât vrea să creeze cel mai competitiv cod fiscal din Europa şi pentru aceasta este nevoie să fie un regim de taxare independent, relatează Portfolio.hu.

Fitch: Riscurile bugetare vor menţine ratingul României sub nivelul recomandat pentru investiţii

România a înregistrat progrese în aplicarea reformelor prevăzute în acordul cu FMI, dar încă se confruntă cu riscuri legate de ritmul consolidării bugetare, care vor menţine deocamdată ratingul ratingul suveran sub nivelul recomandat pentru investiţii, potrivit Fitch Ratings.

UPDATE: RIN Grand din Bucureşti, într-un top a celor mai urâte 15 hoteluri din lume

(adaugă declaraţia lui Ionuţ Negoiţă, proprietarul hotelului RIN, în paragraful 5)

Profitul înainte de taxe al Alpha Bank în România a scăzut cu 3% anul trecut, la 49 milioane de euro

Profitul înainte de plata taxelor al Alpha Bank în România a scăzut cu 3% anul trecut, de la 50,7 milioane de euro la 49,2 milioane de euro, în timp ce provizioanele au avansat cu 5,9%, de la 74,3 milioane de euro la 78,7 milioane de euro, a anunţat, marţi, grupul elen.

Bulgaria va efectua un test de stres la centrala nucleară de la Kozlodui

Bulgaria a început pregătirile pentru efectuarea unui test de stres la centrala nucleară de la Kozlodui, în condiţiile în care bulgarii au devenit reticenţi faţă de dezvoltarea domeniului energiei atomice, inclusiv faţă de proiectul de la Belene, în urma accidentului nuclear de la Fukushima.

CFR Călători ar putea primi în acest an subvenţii de 937 milioane lei

CFR Călători ar putea primi în acest an, de la bugetul de stat, subvenţii de 937,18 milioane lei, mai reduse atât faţă de cele de anul trecut cât şi faţă de suma solicitată de companie, de 1,37 miliarde lei.

Băncile vor dobânzi şi avansuri mai mari la Prima Casă dacă scade la jumătate garanţia statului

Nivelul dobânzii, avansul, modul de provizionare, comisioanele plătite deja Fondului de Garantare şi constituirea ipotecii sunt principalele probleme tehnice ridicate de bănci în cazul diminuării la jumătate a garanţiei statului în programul Prima Casă, iar Guvernul vrea o soluţie într-o săptămână.

România a coborât 5 poziţii, pe locul 60, într-un top privind respectarea dreptului de proprietate

România a coborât cinci poziţii, pe locul 60, într-un top de 129 de state realizat de organizaţia americană Property Rights Alliance în funcţie de un indice privind respectarea dreptului de proprietate, deşi a înregistrat uşoare progrese.

Cele mai urâte hoteluri din lume. Vezi ce hotel din Bucureşti a fost inclus în top

Hotelul RIN Grand din Bucureşti, cel mai mare din Europa, a fost inclus într-un top al celor mai urâte 15 hoteluri din lume, întrucât din cauza arhitecturii depăşite seamănă cu o închisoare de "minimă" securitate.

Nuclearelectrica se aşteaptă în acest an la o scădere de opt ori a profitului, la 13,6 milioane lei

Nuclearelectrica estimează că va avea în acest an un profit de 13,6 milioane lei, de aproape opt ori mai redus faţă de cel de anul trecut, cheltuielile urmând să urce cu un ritm mult mai accelerat decât cel al veniturilor, potrivit bugetului operatorului centralei nuclear-electrice de la Cernavodă.

Acţionarii Transgaz ar putea primi un dividend brut de 2,2 ori mai mare faţă de 2010

Conducerea Transgaz Mediaş (TGN) propune acţionarilor plata unui dividend brut pe acţiune de 28,77 lei din profitul aferent anului trecut, de 2,2 ori mai mare comparativ cu valoarea de 13,02 lei pe titlu distribuită în 2010

Dr. Reddy’s România estimează pentru anul fiscal în curs afaceri de 17 mil. dolari, în urcare cu 21%

Reprezentanţa grupului farmaceutic indian Dr. Reddy's în România estimează pentru anul fiscal în curs, care se va încheia la 31 martie, afaceri de 17,1 milioane dolari, în urcare cu 21% faţă de anul fiscal precedent, pe fondul evoluţiei pozitive înregistrate de mai multe produse din portofoliu.

UPDATE: Bursa a crescut şi marţi, pentru a doua zi consecutiv, deşi pieţele europene au scăzut

(adaugă informaţii, în paragrafele 19 - 21)

Bursa a crescut şi marţi, pentru a doua zi consecutiv, deşi pieţele europene au scăzut

Bursa a crescut şi marţi, cu 0,78%, pentru a doua zi consecutiv, deşi pieţele europene au înregistrat corecţii uşoare, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) au asigurat peste jumătate din lichiditate.

Leul s-a apreciat semnificativ spre finalul sesiunii, iar cursul oscila aproape de 4,13 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale s-au menţinut pe scădere în partea a doua a sesiunii de marţi, iar cursul fluctua aproape de 4,13 lei/euro la închiderea şedinţei, pe fondul vânzărilor de valută, în principal din partea jucătorilor străini care văd leul mai puternic, potrivit dealerilor.

O asociaţie pentru reformarea sistemului de impozite şi taxe va fi lansată oficial la 31 martie

Peste 30 de manageri de corporaţii, IMM-uri şi reprezentanţi ai profesiilor liberale au înfiinţat o asociaţie care urmăreşte reformarea sistemului administraţiei fiscale din România, îmbunătăţirea serviciilor oferite contribuabililor şi creşterea gradului de transparenţă al instituţiilor publice.

Generali estimează o creştere nesimnificativă a veniturilor şi scăderea de 20 de ori a profitului

Generali Asigurări estimează că primele subscrise vor creşte cu 0,4% în acest an, la 441,51 milioane de lei, în timp ce profitul net va coborâ la 860.000 de lei, de la 20,9 milioane de lei în 2010, potrivit datelor companiei din bugetul de venituri şi cheltuieli.

CNADNR a notificat Colas să remedieze în aprilie deficienţele la tronsonul Cernavodă-Medgidia

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a notificat marţi compania Colas să remedieze până la 15 aprilie deficienţele constatate la construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, în caz contrar urmând să rezilieze contractul cu constructorul francez.

FORT: Distribuitorii de carburanţi trebuie să afişeze toate taxele suportate de cumpărători

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită distribuitorilor de carburanţi din România să afişeze defalcat toate taxele suportate de cumpărători la un litru de carburant, într-un loc cât mai vizibil, la intrarea în staţiile de alimentare sau la casa de marcat.

Şefii grupului ING renunţă la bonusurile pentru anul trecut, din cauza criticilor

Cei mai importanţi trei directori ai grupului olandez ING, cu datorii la stat după ce a primit ajutor de urgenţă în timpul crizei, vor renunţa la bonusuri totale de peste 2,5 milioane euro pentru anul trecut, din cauza criticilor din presă şi parlament, a anunţat directorul general, Jan Hommen.

Praktiker a extins cu 35% suprafaţa de vânzare a magazinului din Constanţa

Retailerul german de bricolaj Praktiker a extins cu circa 35% suprafaţa de vânzare a magazinului din Constanţa, noile spaţii urmând să fie inaugurate vineri.

Euro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni faţă de dolar

Euro a urcat, marţi, la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni faţă de dolar, în urma speculaţiilor că Banca Centrală Europeană (BCE) va majora în aprilie dobânda de politică monetară pentru a tempera inflaţia, transmite Bloomberg.

BNR amână cu două zile, pentru 31 martie, şedinţa de politică monetară

Banca Naţională a României (BNR) a amânat cu două zile, pentru 31 martie, şedinţa de politică monetară întrucât data iniţială, de 29 martie, se suprapunea cu reuniuni internaţionale la care vor participa membri ai Consiliului de Administraţie.

Wall Street a deschis şedinţa de marţi indecis

Wall Street a deschis şedinţa de marţi indecis, investitorii fiind îngrijoraţi de luptele din Libia, criza nucleară din Japonia şi perspectiva de majorare a dobânzii de politică monetară în zona euro, în aprilie, transmite Reuters.

Lactalis cumpără încă 15% din Parmalat, pentru 744 milioane euro, şi ajunge la o participaţie de 29%

Grupul francez Lactalis, cel mai mare producător european de lactate, a anunţat că achiziţionează 15,3% din acţiunile Parmalat de la trei fonduri de investiţii pentru 744 milioane de euro, ajungând astfel la o participaţie de 29% la compania italiană, transmite Reuters.

Testele de stres la centralele nucleare din UE încep peste şase luni

Criteriile care vor sta la baza testelor de rezistenţă la calamităţi care vor fi efectuate la toate centralele nuclear-electrice din UE vor fi elaborate în următoarele şase luni, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Borbala Vajda.

Investiţie de 40 de milioane de euro într-un complex turistic în apropierea Sucevei

Un complex turistic care va include spaţii de cazare, terenuri de golf şi facilităţi specifice, dar şi spaţii comerciale şi restaurante, investiţie evaluată la peste 40 de milioane de euro, urmează să fie construit în apropierea Sucevei, în Mitocul Dragomirnei.

PSD vrea demiterea lui Blejnar pentru detaşarea „în bătaie de joc” a lui Csibi Barna la Abrud

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat, marţi, într-o conferinţă de presă, demiterea şefului ANAF, Sorin Blejnar, pentru detaşarea "în bătaie de joc" a lui Csibi Barna în Abrud.

Familia Vlas din Târgu Mureş a investit 7 milioane euro în primul hotel de 5 stele din oraş

Familia Vlas va deschide la Târgu Mureş, la sfârşitul acestei săptămâni, hotelul Plaza, care are 80 de camere clasificate la 4 şi 5 stele şi în care a investit circa 7 milioane de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dacian Vlas, directorul şi unul dintre proprietarii unităţii turistice.

Acord cadru de peste 453 mil. lei pentru reabilitarea termică a 273 de blocuri din sectorul 6

Primăria Sectorului 6 vrea să contracteze prin licitaţie restrânsă lucrări de reabilitare termică a 273 de blocuri, cu o valoare estimată de 453,6 milioane lei fără TVA (aproape 110 milioane euro), urmând să încheie cu acord cadru cu o durată de trei ani pentru derularea proiectului.

Guvernul discută cu băncile reducerea la jumătate a garanţiei statului la creditele „Prima Casă”

Guvernul discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul "Prima Casă", astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi.

Rosneft şi Chevron ar putea renunţa să dezvolte în comun un zăcământ de ţiţei din Marea Neagră

Cea mai mare companie petrolieră din Rusia, Rosneft, şi grupul american Chevron ar putea renunţa la un parteneriat privind dezvoltarea unui zăcământ din Marea Neagră, deoarece nu se înţeleg în privinţa condiţiilor cooperării, potrivit publicaţiei Kommersant, preluată de Ria Novosti.

Asociaţia Litoral vrea ca Ministerul Mediului să contribuie cu bani la promovarea turismului

Asociaţia Litoral-Delta Dunării solicită Ministerului Mediului ca 10% din suma obţinută de instituţie din închirierea plajelor să fie direcţionată către promovarea litoralului şi susţinerea curselor charter către această destinaţie, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Afacerile retailerului de bricolaj bauMax în România au urcat anul trecut cu 24%, la 150 mil. euro

Afacerile retailerului austiac de bricolaj bauMax în România au crescut anul trecut cu 24%, la 150 milioane euro, şi ar putea urca până la aproape 200 milioane euro în acest an, pe fondul extinderii reţelei, a declarat, marţi, Nicola Szekely, directorul general bauMax România şi Bulgaria.

Qatar a cerut companiilor petroliere o donaţie de 1 mld.dolari pentru finanţarea unui centru medical

Qatar, una dintre cele mai bogate ţări din lume, a surprins companiile petroliere internaţionale în 2008 prin solicitarea unei donaţii de peste un miliard de dolari pentru finanţarea unui nou centru medical, potrivit corespondenţelor diplomatice americane obţinute de WikiLeaks, preluate de Reuters.

Acţionarii Generali şi Ardaf au aprobat fuziunea celor două companii, sub denumirea Generali România

Acţionarii Generali şi Ardaf au aprobat, luni, fuziunea celor două societăţi de asigurare deţinute de grupul italian Generali în România, sub denumirea Generali România.

AIPC susţine că FP a cumpărat acţiuni Erste pe bursa din Viena deoarece comisioanele sunt mai reduse

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) susţine că Fondul Proprietatea (FP) a cumpărat acţiuni Erste (EBS) la bursa de la Viena, de 60 milioane euro, deoarece pe această piaţă comisioanele sunt mai reduse comparativ cu Bursa de la Bucureşti (BVB).