Economic

Preţurile alimentelor au crescut puternic în noiembrie, la maximul a mai mult de doi ani, susţine Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite

Preţurile alimentelor la nivel mondial au crescut puternic în noiembrie, mai ales carnea şi uleiurile vegetale şi în ciuda preţurilor uşor mai mici ale cerealelor, a anunţat joi agenţia de specialitate a Naţiunilor Unite.

O mare companie telecom, cu afaceri şi în România, suspdendă achiziţiile de echipamente 5G până se ia o decizie în privinţa Huawei

Deutsche Telekom a anunţat, miercuri, că a suspendat toate tranzacţiile referitoare la cumpărarea echipamentelor de reţea 5G, în timp ce aşteaptă soluţionarea unei dezbateri în Germania cu privire la problemele de securitate faţă de gigantul chinez Huawei, transmite Reuters.

Premierul a anunţat suma suplimentară pe care Guvernul o va cere, prin dividende, de la companiile de stat

Guvernul va cere dividende suplimentare în sumă de 1,5 miliarde de lei de la companiile de stat, a declarat premierul Ludovic Orban pentru Ziarul Financiar, precizând că nu ştie dacă plăţile vor fi efectuate anul acesta sau în 2020.

Dacia anunţă că Dusterul cu numărul 500.000 a ieşit de pe linia de montaj

La sfârşitul lunii noiembrie, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a marcat ieşirea din linia de montaj a modelului Duster cu nr. 500 000, informează compania.

Ministrul Finanţelor, interviu pentru Bloomberg: Avem o rezervă adecvată pentru a face faţă oricăror presiuni

România are o rezervă suficientă pentru a face faţă oricăror presiuni asupra finanţării sau asupra cursului de schimb, a declarat, la Bruxelles, ministrul finanţelor Florin Cîţu, într-un interviu acordat Bloomberg.

A patra cea mai mare bancă din lume îşi deschide filială în România pe 16 decembrie

Bank of China, a patra cea mai mare instituţie bancară din lume, îşi va deschide oficial operaţiunile în România în data de 16 decembrie, când va lansa sucursala din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Sondaj Reuters: Cursul va scădea la 4,85 lei pentru un euro în 2020

Monedele din Europa Centrală şi de Est vor avea dificultăţi să câştige teren în faţa euro în 2020, iar moneda naţională este prognozată să scadă cu 1,5% la un minim istoric de 4,85 lei pentru un euro pe fondul îngrijorărilor cu privire la creşterea deficitelor gemene, a arătat joi un sondaj Reuters.

Nouă din zece orăşeni cumpără cadouri de Moş Nicolae. Care este bugetul mediu

89,6% dintre persoanele din mediul urban intenţionează să cumpere cadouri de Moş Nicolae pentru cei dragi, iar bugetul mediu este de peste 350 de lei, conform unui studiu realizat de către Mednet Marketing Research Center.

Oros: România produce 4,9 milioane de hectolitri de vin pe an, fiind pe locul 6 în Uniunea Europeană

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat miercuri, în cadrul deschiderii Carrefour Corbeanca, producţia de vin pe care România a produs-o, de 4,9 milioane de hectolitri, fapt care o plasează pe locul 6 şase în Uniunea Europeană.

Teodorovici afirmă că eliminarea supraaccizei nu se va regăsi în preţul de la pompă

Eugen Teodorovici a declarat că este posibil ca preţul carburanţilor la pompă să nu scadă, în urma eliminării supraaccizei pe carburant. Fostul ministru de Finanţe a precizat că această măsură ar putea declanşa o procedură de infringement din partea Comisiei Europene.

Ministerul Economiei anunţă că va lăsa banii în companiile sale dacă Ministerul de Finanţe nu trimite solicitare oficială pentru a lua dividende suplimentare

Ministerul Economiei nu a primit de la Ministerul de Finanţe o cerere oficială pentru a lua dividende suplimentare de la companiile din subordine, iar în lipsa unei astfel de solicitări oficiale banii vor rămâne în companii pentru investiţii, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Scăderea preţurilor carburanţilor, după eliminarea supraaccizei, este sub semnul întrebării

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care elimină supraacciza la carburanţi, dar scăderea preţurilor este sub semnul întrebării, pentru că ar putea încălca prevederile directivei UE care stabileşte limite minime pentru accize.

ANCOM: Operatorii de telefonie mobilă vor scădea din 2020

Începând cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, în scădere cu 10% faţă de 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent, anunţă ANCOM.

Studiile prevăd că volumul pieţei locale de IT va ajunge la aproximativ 6 miliarde de euro în acest an

Piaţa locală de IT va atinge un volum de 5,9 miliarde de euro până la finele acestui an, aproximativ 80% fiind reprezentat de exporturi, conform unui studiu al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de profil.

Inegalitate extremă. Ţara în care şase oameni deţin cât alte 13 milioane

Cei mai bogaţi şase cetăţeni britanici au la dispoziţie echivalentul averii adunate de categoria celor mai săraci locuitori, respectiv 13 milioane de suflete, potrivit The Guardian.

Sfârşitul unei ere: Fondatorii Google şi-au anunţat retragerea de la conducerea companiei Alphabet. Cine va deveni directorul general

Cofondatorii companiei Google, Larry Page şi Sergey Brin, au informat marţi că se retrag de la conducerea trustului Alphabet, adăugând însă că vor rămâne "implicaţi în mod activ", relatează site-ul agenţiei Dpa.

ANAF reia licitaţia de vânzare a maşinii ARO cu care Ceauşescu l-a plimbat pe Gorbaciov. Preţul, mai mic cu peste 30.000 de lei

ANAF a reluat licitaţia pentru automobilul de terena ARO 304 care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, după ce la începutul acestui an nu a găsit un cumpărător.

Doi fraţi, oameni de afaceri, pun sechestru pe 22% din Nuclearelectrica. Executarea sechestrului a fost suspendată

Nuclearelectrica (SNN) a primit un proces verbal de sechestru emis în data de 25 noiembrie prin care s-a declarat sechestru definitiv asupra unui număr de 67.071.301 acţiuni SNN, echivalentul a 22,24% din producătorul de energie, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Fratele lui Pablo Escobar a lansat un smartphone pliabil. Ţinta antreprenorului, compania Apple: Îi înşală pe oameni vânzându-le telefoane scumpe, care nu sunt bune de nimic | VIDEO

Roberto Escobar, fratele cunoscutului traficant de droguri Pablo Escobar, a lansat un smartphone pliabil cu preţ accesibil, transmite publicaţia Digital Trends.

BNR a lansat moneda tematică “Istoria aurului” şi bancnota aniversară “Desăvârşirea Marii Uniri”

Banca Naţională a României (BNR) a lansat marţi în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului – moneda de 50 lei cu milesimul 1922 şi o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, cu tema Desăvârşirea Marii Uniri – Ion I.C. Brătianu.

Orban: Lucrăm la studiul de impact privind abrogarea OUG114. Vom abroga şi prevederile la Pilonul II

Cabinetul Orban lucrează în prezent la studiul de impact privind abrogarea unor măsuri din OUG 114/2018, a declarat marţi premierul Ludovic Orban, în cadrul unei conferinţe de presă. Vor fi abrogate şi prevederile privind Pilonul II de pensii private.

Google aduce companiilor din România afaceri anuale de miliarde de lei. Timpul petrecut anual de români folosind Google Search şi Google Maps

Utilizarea serviciilor şi produselor Google generează pentru companiile din România, afaceri anuale de 4,3 miliarde lei. Această cifră se bazează în cea mai mare parte pe beneficiile generate de utilizarea Google Search şi Google Ads, potrivit unui raport First Data.

Urgenţele Cabinetului Orban. Asumarea răspunderii pe multiple legi: desfiinţarea Secţiei speciale, alegeri locale în două tururi. Termenul este ianuarie 2020

Guvernul Orban ar putea avea o a doua asumare a răspunderii, la începutul anului viitor, pentru desfiinţarea SIIJ şi pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi, relatează surse guvernamentale. Potrivit surselor, Guvernul aşteaptă un aviz din partea CSM pentru desfiinţarea secţiei. Între timp, guvernul liberal îşi va asuma săptămâna aceasta răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi pentru prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor, dar şi, în domeniul economiei, pentru anularea celebrei OUG 114. Toate aceste schimbări au devenit o urgenţă pentru liberali, după ce Guvernarea PSD, în ciuda criticilor, inclusiv ale organismelor europene, a insistat să le păstreze.

Studiile arată care sunt cei mai fericiţi angajaţi la locul de muncă

Angajaţii români cu cel mai mare scor de fericire la locul de muncă sunt cei care lucrează în industriile creative şi media, dar şi în domeniul bancar, iar cei mai puţin fericiţi sunt cei care lucrează în domenii precum ingineria şi industriile de fabricare, dar şi în IT, arată o analiză Mindspace.

Analiză. România, ţara care îşi vinde ,,aurul verde’’ cu ochii închişi. Topul companiilor implicate în exploatarea pădurilor

Afacerile din domeniul exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului vor atinge în 2019 cel mai ridicat nivel din istorie, cele peste 6000 de firme care activează în acest sector vor înregistra afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în 2018.

„Dieselgate”: Zeci de mii de şoferi britanici au acţionat în instanţă Volkswagen, după ce gigantul auto a trucat testele de emisii

Zeci de mii şoferi din Marea Britanie au acţionat în instanţă producătorul auto Volkswagen, pentru trucarea emisiilor, aceasta fiind cea mai mare acţiune de acest fel, relatează Reuters.

Zi cu evoluţii mixte la bursă. BET bate maxim după maxim şi se apropie de pragul de 10.000

Patru din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au marcat aprecieri luni, printre ei numărându-se şi referinţa pieţei principale, BET, care a urcat cu 0,16% la un nou maximum post-criză, al ultimilor 12 ani, de 9.903,07 de puncte.

Câte reclamaţii a primit ANPC privind campania de Black Friday 2019. Diferenţa faţă de anul trecut

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit 540 reclamaţii privind campania Black Friday 2019, faţă de 795 reclamaţii în campania anului 2018, informează autoritatea.

Proprietarul Daily Mail a cumpărat cotidianul „i” pentru 58 de milioane de €. Cele 6 companii care deţin ziarele naţionale britanice

Compania britanică DMGT, care deţine publicaţia Daily Mail, a cumpărat cotidianul şi site-ul „i”, pentru 49,6 milioane de lire sterline (58 de milioane de euro), de la JPI Media, potrivit bbc.com.

Claudiu Cazacu, analist-şef XTB România: Cursul valutar poate ajunge la 5 lei pentru un euro la jumătatea lui 2020

Cursul valutar poate ajunge la 5 lei pentru un euro la jumătatea lui 2020, consideră Claudiu Cazacu, analist-şef la XTB România.

Reuters: Orice om de rând şi-ar putea permite un sejur în spaţiu până în 2028

Compania Gateway Foundation speră să construiască până în 2028 o staţie spaţială care să găzduiască peste 400 de oameni. Deşi suma la care va ajunge proiectul încă nu este cunoscută, arhitectul Tim Alatorre spune că experienţa va fi accesibilă pentru orice om de rând, potrivit Reuters.

„Bătălia” pentru leu a afectat rezervele valutare ale BNR

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au scăzut cu 1.091 milioane de euro în noiembrie, pe fondul luptei împotriva deprecierii monedei naţionale, arată datele publicate luni de BNR.

Utilizatorii de Facebook îşi vor putea transfera, în curând, imaginile şi clipurile video în serviciul Google Photos

Facebook a anunţat, pe blogul oficial, că intenţionează să lanseze, la nivel global, o unealtă prin intermediul căreia utilizatorii vor putea transfera imaginile şi clipurile video de pe reţeaua de socializare în serviciul Google Photos.

Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors vor forma o nouă companie pentru cercetare şi dezvoltare

Alianţa Nissan, Renault şi Mitsubishi Motors a decis formarea unei noi companii care să se concentreze pe cercetarea şi dezvoltarea tehnologiei auto avansate, informează Reuters.

Un stat foloseşte inteligenţa artificială pentru a prinde şoferii care utilizează telefonul la volan. Număr uriaş de conducători auto prinşi în şase luni

Un stat australian foloseşte, în premieră, un sistem de camere înzestrat cu inteligenţă artificială pentru a descoperi şoferii care folosesc telefonul mobil la volan, transmite publicaţia Mashable.

Cluj-Napoca continuă să se detaşeze ca oraş inteligent. Cum a pornit primarul Emil Boc beculeţele de Crăciun

Câteva mii de persoane au asistat, duminică seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la aprinderea beculeţelor de Crăciun. Primarul Emil Boc a rugat o fată să apese pe un buton al telefonului său mobil, de unde iluminatul festiv a fost pornit în tot oraşul, prin intermediul unei aplicaţii.

Un sistem care poate detecta cutremurul cu patru ore înainte a fost dezvoltat în România. Data de la care va începe să funcţioneze în zona Vrancea

Cercetătorii Universităţii Politehnice Bucureşti testează, împreună cu o companie israeliană, un sistem care poate detecta nivelul, intensitatea şi locul aproximativ al producerii unui cutremur cu patru ore înainte, acesta urmând să fie folosit pentru zona Vrancea.

ANALIZĂ: Cât de tradiţionale sunt produsele din târgurile de sărbători

Deşi românii sunt mari consumatori de produse tradiţionale, se pune întrebarea cât de autohtone sunt produsele care se regăsesc în târgurile de sărbători începând cu 1 decembrie? România importă 65% carnea de porc şi produce 30% din cantitatea de fasole consumată în ţară.

Condiţia pusă de China pentru a ajunge la un acord comercial cu SUA

Beijing pune presiune pe faptul că tarifele impuse de SUA trebuie să fie reduse în vederea ajungerii la un acord comercial, a susţinut Global Times, citând surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Primele maşini Ford Puma asamblate la Craiova pleacă spre Europa, de Ziua Naţională. Anunţul companiei. FOTO

Primele maşini Ford Puma asamblate la Craiova pleacă spre Europa, de Ziua Naţională, potrivit unui anunţ făcut de companie.