Economic

Hidroelectrica anunţă rezultate record pe 2017 şi creşteri pe linie în trimestrul I 2018

Hidroelectrica a obţinut un profit net de 1,36 miliarde de lei în 2017 - maxim istoric - şi de 485 de milioane de lei în trimestrul I 2018, în condiţiile în care preţul energiei a scăzut, iar numărul de salariaţi şi salariile au crescut, a declarat luni directorul general al companiei, Bogdan Badea.

Acţiunile, preţul petrolului şi cotaţiile dolarului au crescut pe fondul reconcilierii SUA-China

Acţiunile, preţul petrolului şi dolarul au fost în creştere luni, după ce Statele Unite ale Americii şi China au anunţat că încheiat un acord prin care cea din urmă se angajează să importe mai multe bunuri şi servicii din SUA, relatează Reuters.

INTERVIU MONITORUL APĂRĂRII ŞI MEDIAFAX | Cristian Sfichi ( Thales Group): Angajăm în România aproximativ 250 de ingineri de software/ Urmărim îndeaproape programul de corvete

Thales Group angajează în România aproximativ 250 de ingineri de software, care vor lucra într-un centru de competenţe regional, care va furniza soft de comandă şi control pentru transporturile feroviare, a declarat Cristian Sfichi, director de dezvoltare al Thales Systems Romania.

INTERVIU MONITORUL APĂRĂRII ŞI MEDIAFAX | Neculai Banea (IAR Braşov): Modernizăm elicoptere Puma pentru misiuni ONU/ Elicopterul de atac Viper, visul aproape împlinit cu „Dracula”, după 21 de ani

IAR Braşov modernizează elicoptere Puma (Airbus), model cercetare –salvare, care vor fi utilizate de armata română pentru misiuni ONU în Africa, obiectivul contractual fiind livrarea de patru asemenea elicoptere, a declarat, într-un interviu pentru MAS/MEDIAFAX, directorul general Neculai Banea.

COMENTARIU | Adevărul despre Pilonul II

Dincolo de declaraţiile oficialilor din aparatul guvernamental sau ale politicienilor, nu ne putem împiedica să nu remarcăm un soi de obsesie a dirigutorilor naţiei legată de Pilonul II de pensii.

Vimetco analizează o reducere a participaţiei deţinută în Alro

Compania Vimetco, care deţine 84,18% din Alro, analizează opţiuni strategice pentru o potenţială reducere a participaţiei deţinută în companie, arată un comunicat al companiei publicat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Romanian Business Leaders: Autorităţile acţionează în sens contrar privind contribuţia la Pilonul II de pensii

Autorităţile române nu şi-au respectat cuvântul de a creşte contribuţia pentru Pilonul II de pensii la 6% din 2016 şi chiar acţionează în sens contrar - din 2018 contribuţia a fost tăiată de la 5,1% la 3,75%, arată un comunicat transmis luni de RBL (Romanian Business Leadres).

Raluca Turcan, despre Pilonul II de pensii: Pensia medie în România va ajunge la câteva sute de lei / Vosganian: ALDE nu a participat la nicio discuţie privind suspendarea Pilonului II

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a declarat, luni, că dacă PSD-ALDE va suspenda contribuţiile la Pilonul II de pensii, pensia media va ajunge la doar câteva sute de lei, dând exemplul unui profesor ieşit la pensie, care ar ajunge să primească doar 500 de lei.

Preşedintele CNSP: Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză nu a înaintat nicio propunere pentru Pilonul II de pensii / UPDATE Dragnea: Nu este nicio decizie în Guvern sau Coaliţie de desfiinţare a Pilonului II

UPDATE: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că nu există nicio decizie în Guvern sau Coaliţie privind desfiinţarea Pilonului II de pensii, aşa cum au apărut informaţii în spaţiul public. Totuşi, Dragnea spune că ar putea exista o suspendare dacă analiza care se efectuează va arăta necesitatea.

RAR: Sistemul video pentru staţiile ITP devine obligatoriu, absenţa lui atrage suspendarea activităţii

Începând cu 21 mai, toate staţiile autorizate de efectuare a Inspecţiei Tehnice Periodice care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu vor avea autorizaţia tehnică suspendată, arată un comunicat transmis luni de RAR.

Ministrul Muncii acuză BNR-ul că fuge de responsabilitate: Stabilea ţinta pentru inflaţie şi îşi asuma această ţintă. Anul acesta, văd ca a căzut în sarcina Guvernului

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seara, că întotdeauna inflaţia a fost stabilită de către Banca Naţională a României (BNR), mai puţin în acest an, când fuge de această responsabilitate, căzând în sarcina Guvernului.

Loteria Bonurilor Fiscale, extragerea de duminică 20 mai: Bonurile câştigătoare sunt emise în 15 aprilie 2018. Află ce valoare trebuie să aibă

La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale de duminică, 20 mai, au ieşit din urne numerele 15 reprezentând ziua de emitere (15 aprilie 2018) şi 338 reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 338 şi 338,99 lei.

Program legislativ: Guvernul vrea să acorde ajutoare de stat investitorilor în zone cu şomaj ridicat, dar şi pentru construcţia de locuinţe de serviciu

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege pentru „instituirea schemei de ajutor de stat pentru construcţia de locuinţe de serviciu”.

Program legislativ: Guvernul va acorda împrumuturi fără dobândă tinerilor, chiar şi celor fără venit

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege pentru instituirea schemei de ajutor de stat „Împrumuturi fără dobândă pentru tineri”, menţionând că nu este nevoie ca tinerii beneficiari să aibă venituri.

Guvernul vrea suspendarea contribuţiilor la Pilonul II în perioada iulie-decembrie/ UPDATE Ministrul Muncii: Este o soluţie a Comisiei de Prognoză. Nu suntem de acord cu ea

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie - 31 decembrie contribuţiile aferente acestuia vor fi suspendate. Ulterior, într-o intervenţie televizată, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a transmis că suspendarea contribuţiilor este o soluţie propusă de Comisia de Prognoză, dar guvernul nu este de acord cu ea.

Robotul umanoid Sophia nu este unicat. Într-un răspuns pentru Ziarul Financiar, Hanson Robotics, creatorul acesteia, mărturiseşte câte exemplare există

Hanson Robotics, compania din spatele robotului Sophia a spus într-o declaraţie pentru ZF că deţine peste 12 exemplare de Sophia, după ce săptămâna trecută a apărut ştirea că există cel puţin două exemplare din Sophia, robotul care a primit cetăţenie, iar în România şi un card de credit.

HARTA TERMOFICĂRII: 13 judeţe sunt total debranşate de la sistemele centralizate. Care sunt motivele

Creşterea continuă a preţului energiei termice, problemele constante ale sistemelor de încălzire centralizate din întreaga ţară, cât şi dorinţa de independenţă a românilor au dus, în ultimii 15 de ani, la debranşarea a peste 1,25 milioane de locuinţe, arată un studiu al Ariston Thermo România.

Chevron testează în Europa şi în România marca de lubrifianţi pentru sarcină mare Texaco Delo

Chevron Lubricants a lansat Texaco Delo - marca industrială şi comercială a companiei americane - pentru toate pieţele europene, România fiind a şasea ţară în topul pieţelor-ţintă.

MINIVACANŢA de Rusalii şi 1 Iunie: Ce destinaţii turistice preferă românii şi cât plătesc

În 2018, Rusaliile (28 Mai) cad lunea, iar 1 Iunie vinerea, astfel că mai mulţi turişti încearcă o „punte” între cele două weekend-uri libere, alegând destinaţii exotice. Alţii preferă staţiunile din România (litoral şi balneo), arată datele transmise pentru MEDIAFAX de agenţiile de turism.

DISPUTELE COMERCIALE: China acceptă să importe mai multe bunuri şi servicii din Statele Unite

China a fost de acord să-şi mărească importul de bunuri şi servicii din Statele Unite, însă acordul încheiat nu menţionează obiectivul de reducere a deficitului stabilit de Casa Albă, de 200 miliarde de de dolari, relatează Reuters.

BĂTĂLIA PREŢURILOR: Cu avionul, trenul, autocarul sau maşina către Istanbul şi Salonic

Varianta auto concurează strâns cu cea feroviară în transportul pe rutele Bucureşti-Istanbul şi Bucureşti-Salonic, iar varianta aeriană presupune achiziţia unui bilet din timp, arată comparaţia preţurilor din oferte, realizată de MEDIAFAX.

Braga, băutura soldaţilor otomani, este produsă de o familie din Galaţi: „Reţeta o păstrăm cu sfinţenie de sute de ani” | GALERIE FOTO, VIDEO

Doi soţi din Galaţi, el turc şi ea româncă, produc bragă, o băutură pe care o consumau odinioară soldaţii otomani. Reţeta este veche de sute de ani şi este identică cu cea folosită în Imperiul Otoman ca energizant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Frauda alimentară în România. Unele dintre cele mai comune alimente sunt şi cele mai uşor de contrafăcut. Ce însemn trebuie căutat pe etichetă

Uleiul de măsline, mierea, sau peştele sunt unele dintre cele mai întâlnite alimente contrafăcute, acest fenomen trebuind să fie îngrijorător atât pentru producători, cât şi pentru guvern sau consumatori, a spus, într-o conferinţă pe tema cerificărilor alimentare, Milan Dopuda, Bureau Veritas.

ATACURI CIBERNETICE: Virusarea cu documente Office infectate a crescut de patru ori

Utilizatorii atacati cu documente Office infectate a crescut de peste 4 ori comparativ cu T1 2017, procentul din totalul de exploit-uri folosite în atacuri, a ajuns să fie aproape de 50%, reprezentând dublul mediei deţinute de Microsoft Office în 2017, arată un studiu Kaspersky Lab.

Ministerul Finanţelor amană cu încă trei luni dotarea magazinelor cu case de marcat electronice

Ministerul Finanţelor Publice va acorda un termen suplimentar pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, pentru a nu fi sancţionaţi, până la 1 septembrie pentru contribuabilii mari şi mijlocii şi până la 1 noiembrie pentru cei mici, se arată într-un comunicat.

INTERVIU | Compania Lockheed Martin, interesată de intensificarea cooperării cu România

Firma Lockheed Martin este interesată de intensificarea cooperării cu armata română şi cu industria de profil din România, printre proiectele analizate figurând fabricarea unui vehicul militar, afirmă, într-un interviu acordat MEDIAFAX, Tom Stanton şi James Robinson, doi reprezentanţi ai companiei.

Vicepremierul Viorel Ştefan, discuţii la Bruxelles privind achiziţia Ilva de către ArcelorMittal

Vicepremierul Viorel Ştefan s-a întâlnit, vineri, la Bruxelles, cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, discuţiile purtate în cadrul întrevederii fiind legate implicaţiile deciziei Comisiei Europene privind autorizarea condiţionată a achiziţiei companiei Ilva de ArcelorMittal.

PORSCHE a rechemat 60.000 de SUV-uri în fabrică. Sunt modele echipate cu motoare diesel de ultima generaţie Euro-6

Producătorul de maşini sport Porsche este nevoit să recheme în fabrică 60.000 de SUV-uri din cauza unor probleme legate de emisiile de noxe, relatează Reuters.

Noul directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, în control pe şantierele autostrăzii Sebeş-Turda

Noul directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a vizitat vineri, în prima săptămână de la preluarea mandatului, şantierele aferente celor patru loturi ale Autostrăzii Sebeş-Turda, arată un comunicat transmis de companie.

INTERVIU Didier Philippe, vicepreşedintele firmei MBDA, specializată în producţia de sisteme de rachete: România ocupă un loc prioritar pentru companie

România ocupă un loc foarte important între priorităţile firmei MBDA, specializată în producţia de sisteme de rachete, afirmă, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele Didier Philippe.

Mai mulţi clienţi ai producătorului Fitbit susţin că au fost electrocutaţi de gadget-urile companiei

Brăţările de fitness Fitbit au devenit populare printre consumatorii care doresc să îşi îmbunătăţească starea de sănătate, însă unii utilizatori au raportat că ar fi fost electrocutaţi de gadget-urile americanilor, potrivit CBS.

RADET şi ELCEN vor fi transferate către Compania Municipală Energetica SA

Proiectul de hotărâre care prevede ca Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) să fie transferate la Compania Municipală Energetică SA a fost aprobat, joi, în şedinţa CGMB.

DEFRIŞĂRI MASIVE | Ministrul Pădurilor: 400.000 de metri cubi de masă lemnoasă au fost transportaţi ilegal anul trecut

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a declarat, joi, la Timişoara, că 400.000 de metri cubi de masă lemnoasă au fost transportaţi ilegal anul trecut, precizând că datorită aplicaţiei “Inspectorul Pădurii” au scăzut foarte mult tăierile ilegale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Mediului: Pentru a reduce impactul traficului asupra calităţii aerului,am continuat RABLA

Mnisterul Mediului enumeră, printre măsurile luate pentru reducerea impactului traficului rutier asupra calităţii aerului, întâlnirile cu primarii celor trei aglomerări urbane pentru care Comisia Europeană declanşase proceduri de infringement, dar şi continuare programelor Rabla şi Rabla Plus.

Tarom va lansa în 15 iulie ruta Sibiu-Stuttgart, cu trei zboruri săptămânale

Începând cu 15 iulie 2018, Tarom va lansa ruta Sibiu-Stuttgart, cu trei zboruri săptămânale - miercurea, vinerea şi duminica, arată un comunicat transmis joi de compania aeriană.

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Mega Image a retras de piaţă un sortiment de brânză, posibil infestată cu E. Coli

Punctul Naţional de Contact RASFF România a fost notificat joi de către Punctul European de Contact RASFF asupra unei retrageri iniţiată de compania Mega Image pentru sortimentul de brânză Reblochon de Savoie au lait cru 450g, arată un comunicat al ANSVSA.

Ministrul Transporturilor: CFR Marfă ar trebui să nu mai oferteze servicii sub standardele de cost

CFR Marfă - prinsă într-un blocaj financiar din cauza datoriilor de 150 de milioane de euro către CFR (Infrastructură) - are pierderi masive din cauză că ofertează servicii sub standardele sale de cost, a declarat joi ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

Premierul Dăncilă, după întâlnirea cu comisarul european pentru IMM-uri: Susţinem dezvoltarea digitalizării/ Dragnea, discuţii despre continuării politicii de coeziune

Viorica Dăncilă a avut o întâlnire, joi, cu comisarul european Elzbieta Bienkowska, în cadrul întrevederii premierul a evidenţiat potenţialul digitalizării de a genera un plus de competitivitate şi creştere pentru Europa, în timp ce comisarul european a apreciat evoluţia economică a României.

Declaraţia Unică fiscală se poate depune online începând de astăzi. Cum se procedează – FOTO DOCUMENT

Începând de joi, orice persoană care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri are posibilitatea să le declare online prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV), anunţă ANAF.

INTERVIU EXCLUSIV Director general Bell, despre negocierile cu România pentru achiziţionarea de elicoptere

Este o "oportunitate uriaşă" pentru România faptul că îndeplineşte obiectivul NATO privind alocarea a 2% din PIB pentru apărare, afirmă, într-un interviu acordat pentru MEDIAFAX şi Monitorul Apărării si Securitătii, Mitch Snyder, preşedinte şi director general al companiei Bell, care a dat detalii despre negocierile cu Guvernul român.