Economic

Autostrada Sibiu-Piteşti: Documentaţia pentru construcţia secţiunii 4 a fost trimisă la ANAP

Documentaţia pentru Contractul destinat proiectării şi execuţiei secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost trimisă joi la ANAP pentru verificare şi validare, anunţă, într-un comunicat, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)

Panică la Geneva în timpul Salonului Auto. Germanii au declanşat „cod roşu” când au văzut cu ce au venit americanii | GALERIE FOTO

De ce ţi-ai lua un Mustang Bullitt? Vrei să fii la 4 ace, ia-ţi un S Klasse. Aici suntem le lecţia de volume. Iar volumul acestui motor e de 5.000 cmc. Cinci litri dacă vă imaginaţi un bidon de apă plată. Atât intră în 8 cilindri în V. Şi ies 470 de cai putere. Îi şi vedem cum se îmbulzesc la roată şi dau din copite cu 530Nm forţă.

Dacia, în topul celor mai valoroşi producători de maşini

Brand Finance Romania 50 a făcut clasamentul mărcilor pe 2017. Din 2012 până în 2018, valoarea mărcii a crescut de la 860 mil. de dolari la 1.5 miliarde. Astfel, Dacia este pe locul 60 în topul celor mai valoroşi producători de maşini.

Au început înscrierile în programul Aspire Academy pentru viitori lideri şi antreprenori

Înscrierile la ediţia anuală a programelor Aspire din cadrul organizaţiei Aspire România pentru elevi, studenţi şi tineri profesionişti din ţară şi din străinătate au început joi şi se vor încheia pe 15 aprilie, informează un comunicat.

Sindicalist Europol: 1.500 lei/an, insuficient pentru plata orelor suplimentare ale poliţiştilor

Preşedintele sindicatului poliţiştilor Europol, Cosmin Andreica, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se alătură protestelor din faţa sediului MAI, din 24 martie, pentru că plata orelor suplimentare lucrate de poliţişti, decisă prin modificarea Legii Salarizării adoptată de Parlament, este insuficientă.

Moscovici: UE are un întreg arsenal la dispoziţie pentru a riposta planurilor tarifare anunţate de Trump la importurile de metale

UE îşi doreşte să evite escaladarea unui război comercial cu SUA, însă este pregătită să riposteze şi să adopte contramăsuri, în cazul în care SUA implementează planurile tarifare anunţate de Donald Trump, a afirmat, joi, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare.

MAE: România, încadrată de Comisia Europeană în categoria statelor membre fără dezechilibre macroeconomice. Raportul de ţară confirmă avansul înregistrat de economie

MAE susţine că Raportul de ţară pentru România al Comisiei Europene confirmă avansul înregistrat anul trecut de economia României, deşi CE a constatat că creşterea economică a ţării riscă să fie afectată de lipsa reformelor structurale.

ANALIZĂ: Bugetul apărării, 2% din PIB, nu a influenţat major rezultatele companiilor din domeniu

Turbomecanica a înregistrat un profit în creştere substanţială, dar alte companii din domeniul apărării au înregistrat scăderi ale profitului în 2017, an în care bugetul apărării a fost, pentru prima dată, de 2% din PIB, arată o analiză a companiei de brokeraj Tradeville.

Franţa vrea ca UE să răspundă ferm la decizia SUA privind tarifele la importul de oţel şi aluminiu

Ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a declarat, joi, că Europa trebuie să adopte un răspuns ferm la decizia preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, informează site-ul agenţiei Reuters.

DOCUMENTUL care confirmă dublul standard al alimentelor pe pieţele din UE: Ambalaj identic, compoziţie diferită. Cele patru metode prin care se face diferenţa între Vest şi Est

Cu toate că numele produsului este acelaşi, designul ambalajului este acelaşi, o serie de cercetări făcute în diferite state membre au demonstrat că mai multe produse de pe piaţa unică a Uniunii Europene aveau compoziţii total diferite din punctul de vedere al reţetei, al ingredientului de bază folosit sau a cantităţii acestui ingredient inclusă în produsul respectiv, în funcţie de ţara pentru care sunt destinate, se arată într-un raport al Parlamentului European.

România, cea mai mică masă salarială din UE. Toţi angajatorii au plătit anul trecut salarii de 67 de miliarde de euro, reprezentând 37% din PIB

România are în continuare una dintre cele mai mici mase salariale din rândul statelor Uniunii Europene, în ciuda faptului că angajaţii români au avut parte de majorări salariale semnificative în ultimii ani.

Surse Reuters: Nissan vrea să cumpere participaţia statului francez în grupul auto Renault

Companiile Renault şi Nissan au iniţiat discuţii pentru consolidarea alianţei, producătorul auto japonez având obiectivul de a cumpăra partea de 15% din acţiuni deţinută de statul francez, afirmă surse citate de ediţia franceză a agenţiei Reuters, dar Guvernul de la Paris neagă informaţiile.

Telekom oferă beneficii clienţilor, pentru problemele tehnice din 5 martie

Telekom România va oferi clienţilor, pentru nefuncţionarea serviciilor mobile din data de 5 martie, reduceri la factură, credit suplimentar la cartelă şi alte beneficii suplimentare anunţat compania într-un comunicat.

Un avion care trebuia să aterizeze la Bacău, redirecţionat către Iaşi. Pasagerii altei curse au survolat oraşul timp de 45 de minute

Un avion care efectua un zbor pe ruta Liverpool - Bacău a survolat oraşul timp de 45 de minute până a putut ateriza, în vreme ce pasagerii unei alte curse, pe ruta Bacău-Milano-Bergamo, au fost redirecţionaţi către Iaşi, din cauza ceţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maşina Anului 2018 în Europa a fost desemnată. Este pentru prima dată când constructorul cucereşte acest premiu | VIDEO

Noul Volvo XC40, SUV-ul de clasă mică al constructorului suedez, a fost desemnat Maşina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediţii a Salonului Auto de la Geneva. Este pentru prima oară când Volvo primeşte acest premiu de prestigiu.

Se confirmă o creştere economică de 7%, în 2017. Care sunt domeniile cele mai performante

Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2017 a fost de 856,35 miliarde de lei preţuri curente, mai mare cu 7% faţă de anul 2016, principalii factori de creştere economică fiind industria, comerţul şi agricultura, arată datele comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

SURPRIZĂ de proporţii: Primul mare retailer de electronice din România care îşi închide magazinele din malluri

Retailerul electroIT Flanco a închis 10 magazine anul trecut şi alte şase în primele luni din acest an, cele mai multe fiind în marile malluri din ţară. Mai exact, compania a renunţat la magazinele din mallurile AFI Cotroceni şi Promenada din Capitală alături cele cele ale grupului Iulis printre care şi Palas Iaşi.

EXODUL românilor: Marea Britanie a luat locul Italiei ca destinaţie pentru emigranţii din România

Marea Britanie este, pentru al doilea an consecutiv, destinaţia preferată a românilor care pleacă în străinătate, având în vedere că şi în 2015 circa 55.000 de emigranţi români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.

Ministerul Transporturilor va numi un AEROPORT din România care să beneficieze de facilităţi orare

Ministerul Transporturilor va fi responsabil cu alegerea unui aeroport care să beneficieze de sloturi orare sau să fie coordonat. Normativul propune introducerea unui tarif de coordonare perceput pe fiecare pasager, reiese dintr-un proiect lansat marţi în dezbatere publică de minister.

UiPath face anunţul oficial: A fost evaluat la 1,1 miliarde de dolari şi vrea să se listeze în doi ani la Nasdaq. Startup-ul românesc a atras o nouă finanţare

Start-up-ul UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii pentru auto­matizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, a obţinut o finanţare de 153 de milioane de dolari, după un an cu o creştere record, relatează ZF.

Forbes: Donald Trump a coborât 222 de locuri în topul miliardarilor, Bezos se menţine pe locul I

Preşedintele american Donald Trump a scăzut cu 222 de locuri în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni de pe planetă, după ce valoarea deţinerilor sale, estimată de 3,5 miliarde de dolari a scăzut la 3,1 miliarde de dolari.

Dragoş Sîrbu, Flanco: Cei mai afectaţi de plafonarea DAE vor fi cumpărătorii de electrocasnice

Plafonarea dobânzii anuale efective (DAE) ar putea afecta vânzările de electrocasnice, iar noua propunere legislativă va înăspri criteriile de acordare a creditelor de consum, a declarat marţi Dragoş Sîrbu, CEO Flanco, într-o conferinţă de presă.

Cota de 2% din impozitul pe venit care poate fi direcţionată către ONG-uri va fi majorată

Cota din impozitul pe venit datorat pe care contribuabilii o pot direcţiona către o organizaţie non-guvernamentală, ”în special” către asociaţiile şi fundaţiile din domeniul sănătăţii, va fi majorată, putând ajunge la 3,5%, a anunţat marţi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Acord. Asiguraţii care au înregistrat daune ale locuinţei ca urmare a unui cutremur nu vor mai avea nevoie de adeverinţă de confirmare a seismului

Asiguraţii care au înregistrat daune ale locuinţei ca urmare a unui cutremur nu vor mai trebui să solicite de la Institutul de Fizica Pământului documentul de confirmare a evenimentului ce trebuie inclus în dosarul de daună.

Locul pe care îl ocupă Dacia, evaluată la 1,5 miliarde dolari, în topul celor mai valoroase mărci auto din lume. Cine a depăşit Toyota şi BMW şi a ajuns NR.1

Dacia ocupă locul 60 în clasamentul celor mai valoroase mărci auto din lume, realizat de Brand Finance Auto, fiind evaluată la 1,5 miliarde de dolari, informează un comunicat.

Costul suportat de angajatori pentru forţa de muncă a crescut anul trecut cu aproape 15%. Domeniile unde s-au înregistrat cele mai mari creşteri / Cum arată situaţia în sectorul bugetar

În trimestrul IV 2017, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a înregistrat o rată de creştere de 1,29% faţă de trimestrul precedent şi de 14,29% faţă de acelaşi trimestru din 2016, arată datele comunicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Două mine din România vor opri producţia anul viitor

Exploatările Miniere (EM) Lonea şi Lupeni, din Valea Jiului, vor opri producţia de huilă la data de 31 decembrie 2018, dar se vor închide în 2020, respectiv 2021, reiese dintr-un proiect normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei.

Startup-ul UiPath a devenit prima companie nouă românească din IT evaluată la un miliard de dolari

Startup-ul UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, a obţinut o finanţare de 120 de milioane de dolari care a propulsat compania la o evaluare de peste un miliard de dolari, notează ZF.

Cine supraveghează exploatarea celor 200 de miliarde metri cubi de gaz din Marea Neagră

Din 2017, guvernul României a înfiinţat ACROPO, o autoritate care va reglementa explorarea şi exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră.

Vânzările din comerţul clasic au scăzut drastic în ianuarie, dar au crescut livrările online

Vânzările din comerţul cu amănuntul în magazinele clasice au scăzut per ansamblu cu 25,3% în ianuarie 2018 faţă de decembrie 2017, dar în comerţul online livrările au crescut cu 0,8%, reiese din datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Declaraţia Unică de venituri – cine şi cum trebuie să completeze noul formular pentru ANAF. Ce formulare vor dispărea în urma comasării actelor fiscale

Ministerul Finanţelor a publicat proiectul Declaraţiei Unice prin care contribuabilii din şase categorii vor depune un singur formular la Fisc, raportându-şi veniturile şi oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit şi pentru contribuţiile sociale. Este înlocuit inclusiv Formularul 600.

Bucurie în rândul gorjenilor pe proprietăţile cărora va trece gazoductul BRUA: „Nu aşteptăm să ne roage. Lemnele sunt foarte scumpe”

Gorjenii pe proprietăţile cărora va trece gazoductul BRUA se grăbesc să semneze actele ca să scape cât mai repede de încălzirea cu lemne. Primarul din Târgu-Cărbuneşti este şi el bucuros pentru că muncitorii care vor lucra la gazoduct vor cheltui bani în localitate.

Tomac: USR şi PNL nu susţin verificarea Afacerii Gaze româneşti de la Dragnea pentru Viktor Orban

Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, spunecă PNL şi USR au refuzat propunerea formaţiunii de a constitui o Comisie parlamentară de anchetă pentru verificarea activităţii Transgaz în relaţia cu operatorul maghiar de transport gaze.

Proiect: Introducerea obligativităţii acordării de burse pentru elevi

Senatorul PSD, Liviu Pop, a iniţiat un proiect legislativ prin care propune introducerea obligativităţii acordării de burse pentru elevi, motivând că acest lucru ar stimula elevii să fie mai competitivi, dar ar ajuta şi elevii defavorizaţi.

Echipament special pentru câinii de vânătoare, produs de o firmă din România | GALERIE FOTO

O firmă de vestimentaţie pentru pescuit sportiv şi vânătoare produce echipament special pentru câinii de vânătoare, care are rolul de a proteja animalele de colţii mistreţilor. Echipamentul este realizat din trei straturi de kevlar şi alte materiale.

EXODUL românilor, la cote alarmante: Milioane de oameni au plecat din ţară în ultimii 10 ani. România, pe locul doi în lume la emigraţie

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI), în cadrul conferinţei finale a proiectului internaţional de cercetare „Move”.

Este oficial: Una dintre cele mai mari televiziuni se vinde

Compania americană de cablu Comcast a oferit 31 de miliarde de dolari pentru grupul britanic de media Sky, la concurenţă cu compania Fox a miliardarului Rupert Murdoch şi cu compania Disney, informează Reuters.

Situaţia celor patru stadioane ce vor fi folosite ca baze de antrenament la Euro 2020/ Care sunt cele patru arene intrate în programul de renovare

Compania Naţională de Investiţii a publicat, sâmbătă, pe site-ul oficial, detalii despre situaţia celor patru stadioane care vor fi folosite ca baze de antrenament la Euro 2020, competiţie în cadrul căreia România a primit dreptul de a organiza patru meciuri.

Lovitură de la Ford pentru Dacia? Decizia prin care uzina din România surprinde concurenţa

Ford începe anul 2018 cu cea mai mare producţie înregistrată vreodată la Craiova: 11.000 de maşini în uzina din România, marcând astfel cel mai ridicat volum înregistrat vreodată într-o singură lună.

„UNICORNUL” industriei IT din România: UiPath, firma de roboţi software înfiinţată în 2015 la Bucureşti, evaluată la peste un miliard de dolari

UiPath, o companie fondată în Bucureşti în 2015 de românii Daniel Dines şi Marius Tîrcă şi care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global - dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii, a devenit primul “unicorn” al industriei locale de IT după ce a luat o finanţare de 120 milioane de dolari la o evaluare de peste 1 miliard de dolari, scrie portalul Techcrunch, citând surse apropiate tranzacţiei.