Economic

Noul ministru al energiei va păstra strategia petrolieră a Arabiei Saudite

Arabia Saudită va menţine cel mai probabil producţia de petrol la un nivel record, în condiţiile în care noul ministru al energiei, Khalid Al-Falih va păstra politica predecesorului său de a apăra cota de piaţă a regatului.

Cioloş: Sănătatea şi Educaţia vor fi printre priorităţile de realocare la rectificarea bugetară

Sănătatea şi Educaţia vor fi printre priorităţile de realocare la rectificarea bugetară, le-a spus premierul Dacian Cioloş parlamentarilor prezenţi, luni, la "Ora premierului", el dând totodată asigurări că "nu va tăia mai mult" din ceea ce a fost aprobat în Legea bugetului.

BCR majorează de luni avansul la credite şi scade perioada maximă de rambursare

BCR a majorat de luni la 35% avansul la creditele ipotecare şi imobliare, reducând în acelaşi timp perioada maximă de rambursare la 25 de ani, pe fondul noului context legislativ care permite clienţilor să renunţe la dreptul de proprietate asupra imobilului care constituie garanţia creditului.

FMI: În cazul unui Brexit pieţele vor fi inundate de incertitudine şi volatilitate

Politicienii trebuie să se pregătească pentru volatilitatea şi nesiguranţa din piaţă care ar putea fi cauzată de un Brexit, a anunţat un reprezentat senior al FMI luni, scrie Reuters.

Acţiunile Rompetrol au fost suspendate de la tranzacţionare după anunţul DIICOT

Acţiunile Rompetrol au fost suspendate de la tranzacţionare la BVB începând cu ora 9:42, după ce procurorii DIICOT au pus sechestre de 3 miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice.

Dosarul „Rompetrol II”, sechestru de trei miliarde de lei la rafinăria Petromidia

Procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul "Rompetrol II", punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile rafinăriei Petromidia şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006.

Parlamentul Greciei a adoptat noi măsuri de austeritate

Parlamentul grec a adoptat un nou pachet de măsuri de austeritate, în încercarea de a debloca o noua tranşă din programul de susţinere financiară, informează Reuters online.

Fashion: Piaţa de încălţăminte a înregistrat un trend uşor ascendent, regăsit şi în cazul segmentului de preţuri mici

Piaţa de încălţăminte a înregistrat în acest an un trend uşor ascendent, regăsit şi în cazul segmentului de preţuri mici din zona de fashion, în timp ce pe segmentul mediu vânzările de haine stagnează.

Ce beneficii au primit angajaţii români în perioada Paştelui

Cele mai căutate beneficii, alese direct de angajaţii români în perioada sărbătorilor pascale, au fost vacanţele în ţară, tichetele cadou, cursurile de dezvoltare şi de limbi străine, precum şi pachetele la spa şi wellness, potrivit unui studiu efectuat de Benefit Online.

Profi vrea să deschidă 100 de magazine într-un an

Lanţul de supermarketuri Profi, controlat de fondul de investiţii polonez Enterprise Investors, prezent pe piaţa locală cu aproape 400 de magazine, intenţionează să ajungă până la sfârşitul anului la 500 de magazine.

Asociaţia Analiştilor Financiari din România: Principalul risc pentru anul viitor este ca deficitul bugetar să crească peste 3%

Principalul risc pentru anul viitor este ca deficitul bugetar să crească peste 3% şi România să intre în procedură de deficit excesiv, este de părere Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România, Asociaţia Analiştilor Financiari din România.

Voicu Oprean, AROBS: România rămâne atrăgătoare pentru outsourcing

Furnizorul de soluţii software AROBS Transilvania estimează pentru anul acesta o creştere de aproximativ 25% a afacerilor faţă de 2015, având în vedere contractele semnate deja cu noi clienţi, dar şi creşterea unora dintre proiectele existente.

Samsung a depăşit Apple şi a devenit liderul pieţei de smartphone-uri din SUA

Potrivit firmei de cercetare a pieţei Counterpoint Research, Samsung a fost, în luna martie, liderul pieţei de smartphone-uri din SUA, datorită succesului înregistrat de Samsung Galaxy S7, scrie Go4it.

Ministerul Fondurilor Europene a verificat proiectele europene depuse de Hexi Pharma. Ce a constatat

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a dispus Corpului de control al ministerului efectuarea unei verificări asupra proiectelor Hexi Pharma SRL, ca urmare a sesizărilor din presă cu privire la finanţarea din bani europeni a companiei.

Afacerile Dacia au crescut anul trecut, Dacia Duster pe primul loc în vânzări

Automobile Dacia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 19,1 miliarde lei (4,3 mld.euro), în creştere cu 1,76% faţă de anul precedent, producţia vândută reprezentând 14,5 miliarde lei, cu 5,9% peste nivelul din 2014.

Distribuţia detaliată a salariilor din România: 34.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 lei net pe lună, iar 70% dintre salariaţi sub 1.700 de lei

Doi din trei salariaţi din România câştigă mai puţin de 1.700 de lei lunar (380 de euro net), în condiţiile în care România nu reuşeşte să atragă investiţii cu valoare adăugată mare care să ofere locuri de muncă bine plătite.

Ojă COMESTIBILĂ iute şi condimentată, lansată de KFC – FOTO, VIDEO

KFC, în parteneriat cu Ogilvy & Mather, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare la nivel mondial, a produs ojă comestibilă pentru clienţii lanţului de restaurante din Hong Kong, informează CNN.

Banca Centrală Europeană renunţă la tipărirea bancnotei de 500 de euro

Banca Centrală Europeană a anunţat că va renunţa la tipărirea bancnotei de 500 de euro spre sfârşitul anului 2018, în contextual îngrijorărilor că facilitează activităţi ilicite, însă bancnotele aflate deja în circulaţie vor putea fi folosite pe termen nedefinit, potrivit unui anunţ BCE.

Cristian Burci rămâne sub control judiciar

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins contestaţia înaintată de patronul "Adevărul Holding" şi Prima TV, Cristian Burci, la decizia Tribunalului Olt care i-a plasat pe inculpaţii din dosarul ROMVAG sub control judiciar timp de 60 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PE VIAŢĂ: Românii pot fi proprietarii unui apartament la mare, timp de o săptămână pe an

Blaxy Premium Resort & Hotel este primul resort de la Marea Neagră, din România, care oferă posibilitatea achiziţionării de apartamente în regim de proprietate periodică, adică doritorii pot deveni proprietari pe viaţă timp de o săptămână în fiecare an.

BNR a decis să menţină dobânda-cheie la 1,75%

Consiliul de Administraţie al BNR a decis joi să menţină dobânda-cheie la 1,75% pe an, păstrând şi nivelul ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei şi valută la 8% şi respectiv 12% pentru valută.

Euro a sărit de 4,5 lei. Leul se poate deprecia în continuare

Cursul de schimb leu-euro afişa în această dimineaţă pe interbancar 4,5 lei, faţă de o referinţă anunţată ieri de BNR de 4,49 lei, iar analiştii consideră că moneda românească se poate deprecia în continuare.

Electroputere Craiova mizează pe revenirea pe profit în 2016

Compania Electroputere Craiova (EPT), producător de transformatoare, şi-a bugetat pentru 2016 vânzări de 197 milioane lei, mai mari cu 31,77% faţă de anul precedent.

CFR Călători spune că apare eronat pe lista de datornici a ANAF

CFR Călători a sesizat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) despre o neregulă în lista debitorilor publicată pe siteul instituţiei, compania de transport precizând că figurează în mod eronat cu o restanţă de 10,8 milioane lei la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Un diamant cât o minge de tenis, al doilea ca mărime din lume, scos la licitaţie – VIDEO

Al doilea cel mai valoros diamant din lume, botezat "Lesedi la Rona", va fi scos la licitaţie, estimându-se că preţul acestuia va ajunge la peste 70 de milioane de dolari, potrivit CNN.

Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă în lipsă a fiului lui Dan Adamescu

Tribunalul Bucureşti a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, fiind acuzat de dare de mită.

Un nou eşec: Cum a pierdut România o investiţie de 500 milioane euro a Daimler în favoarea Poloniei

România pierde investiţii majore pe bandă în favoarea ţărilor vecine, după ce ani la rândul companiile străine au atras atenţia că fără infrastructură şi fără investiţii majore în şcoli şi universităţi nu vor veni să construiască uzine şi fabrici importante. La opt ani după ce am pierdut investiţia într-o uzină auto, acum România pierde o investiţie pentru o uzină de motoare.

CNADNR a emis ordinul de începere a lucrărilor pe tronsonul de autostradă Ogra-Câmpia Turzii

Compania Natională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a emis miercuri ordinul de începere a lucrărilor pentru cele trei contracte de proiectare şi execuţie pentru tronsonul Ogra - Câmpia Turzii, parte a autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea.

Ministerul Sănătăţii: Bugetul nu permite aplicarea tuturor modificărilor pentru eliminarea inechităţilor din sistem

Bugetul primit de Ministerul Sănătăţii de la Ministerul Finanţelor Publice nu permite aplicarea tuturor modificărilor care ar duce la eliminarea inechităţilor din sistem, au transmis reprezentanţii ministerului Sănătăţii, Fedraţiei Sindicale Hipocrat.

AMRCR: Lanţul scurt de aprovizionare nu garantează sprijin pentru producătorii români

Lanţul scurt de aprovizionare nu garantează sprijin real pentru producătorii români şi restrânge libertatea consumatorilor români de a alege, existând chiar riscul ca producătorii din Bulgaria sau Ungaria să devină mai atractivi pentru magazinele din anumite zone ale României, consideră AMRCR.

Directorul de resurse umane al Google vorbeşte despre greşelile pe care le fac cei care caută un job

Laszlo Bock, directorul de resurse umane de la Google, spune că a revizuit peste 20.000 de CV-uri de-a lungul carierei sale, unele dintre ele fiind extraordinare, cele mai multe fiind bune, dar unele CV-uri fiind şi pline de greşeli impardonabile, potrivit Business Magazin.

Comisia Europeană avertizează: Legea dării în plată şi creşterea salariului minim, riscuri pentru România

Deşi creditarea a început să îşi revină, pe fondul dobânzilor scăzute, Comisia Europeană avertizează că nesiguranţa şi-ar putea spune cuvântul, cele mai mari riscuri identificate fiind datorate incertitudinii din cauza legii dării în plată.

Cioloş cere adoptarea urgentă a legilor privind achiziţiile. Deputaţii amână votul cu o săptămână

Premierul Dacian Cioloş a cerut marţi conducerii Camerei Deputaţilor adoptarea urgentă a pachetului de legi privind achiziţiile publice, precizând că România riscă declanşarea procedurii de infringement în cazul în care depăşeşte termenul impus, însă deputaţii au amânat, din nou, o decizie.

Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral

Aproximativ 30.000 de turişti au petrecut minivacanţa de 1 mai pe litoral, din care peste 15.000 în staţiunea Mamaia, potrivit datelor Asociaţiei Litoral Delta Dunării.

Cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale – Patronul Hexi Pharma: Materiile prime nu sunt achiziţionate de la firme offshore

Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, susţine că firma sa cumpără materiile prime pentru dezinfectanţi de la firme din ţări membre UE, reacţionând astfel la informaţia publicată de Gazeta Sporturilor potrivit căreia substanţele active pentru dezinfectanţi sunt achiziţionate printr-un offshore.

ANAF a publicat primele liste cu persoanele care au restanţe fiscale

Primele liste cu 2.672 contribuabili mari şi mijlocii care au restanţe fiscale au fost publicate marţi de ANAF, în timp ce numele debitorilor mici, contribuabili, instituţii publice, persoanele fizice cu restanţe mai mari de 1.500 lei vor fi făcute publice zilele următoare.

BNR a majorat rezervele valutare în luna aprilie cu aproape 200 mil euro

Banca Naţională a încheiat luna aprilie cu rezerve valutare de 31,47 miliarde euro, în creştere cu aproape 200 milioane euro faţă de nivelul de 31,28 miliarde euro de la sfârşitul lunii martie, a anunţat marţi BNR.

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind etichetarea produselor lactate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea privind informaţiile obligatorii care trebuie inscripţionate pe eticheta laptelui pentru consum şi a produselor lactate proaspete.

BRD a majorat avansul la creditele în lei cu ipotecă, mai mici de 250.000 de euro

BRD a decis ca de la 1 mai să majoreze avansul pentru creditele în lei cu ipotecă de la 15% la 35%, pentru împrumuturile a căror valoare este mai mică decât echivalentul în lei a 250.000 de euro.

Piaţa imobiliară s-a schimbat radical după criza economică. Ce este diferit faţă de 2008

Criza economică a adus modificări drastice pe piaţa imobiliară, jumătate din cererile de apartamente vizând locuinţe de până în 60.000 euro, în timp ce în 2008 circa 70% dintre cumpărători erau interesaţi de proprietăţi mai scumpe de 100.000 de euro, se arată într-un studiu realizat de imobiliare.ro.