Prima pagină » Economic » Peste 16,5 milioane de euro pentru termoficare, primiți de PMB din fonduri europene suplimentare

Peste 16,5 milioane de euro pentru termoficare, primiți de PMB din fonduri europene suplimentare

Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă suplimentară de 126 milioane lei (peste 16,5 milioane euro) pentru proiectul dedicat reabilitării rețelei de termoficare din București, în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021–2027.
Peste 16,5 milioane de euro pentru termoficare, primiți de PMB din fonduri europene suplimentare
Mediafax Foto/ DPA Hepta

Primăria Municipiului București (PMB) va semna un act adițional împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru actualizarea bugetului eligibil al proiectului.

Valoarea totală a contractului de finanțare a fost astfel actualizată la 1,76 miliarde lei, iar pentru etapa a II-a, finanțată prin PDD, bugetul total se ridică la 1,7 miliarde lei.

Potrivit municipalității, această investiție este „cea mai mare din ultimele decenii” în rețeaua de termoficare a orașului.

„Este un pas uriaș pentru eficientizarea sistemului de încălzire centralizată. Vom reduce semnificativ pierderile de agent termic, creștem eficiența energetică și, cel mai important, îmbunătățim confortul cetățenilor”, se arată într-un comunicat al PMB.