Peste 500 de medicamente vor dispărea de pe piaţă în acest an

Peste 500 de medicamente vor dispărea de pe piaţa românească în acest an, pe fondul scăderii vânzărilor cu 50%, iar în 2010 alte 1.500 de produse ar putea fi scoase sau vor fi disponibile în cantităţi insuficiente, potrivit directorului general al Cegedim România, Petru Crăciun.

Urmărește
84 afișări
Imaginea articolului Peste 500 de medicamente vor dispărea de pe piaţă în acest an

Peste 500 de medicamente vor dispărea de pe piaţă în acest an (Imagine: Mediafax Foto)

"Unele sunt produse care au echivalente pe piaţă, dar problema este legată de disponibilitatea asigurării raportului preţ/calitate prin competitivitate. Este posibil să avem un tratament de la 1-2 producători, la fel cum este posibil să se ajungă la situaţia în care nu va mai exista produs pentru tratamentul respectiv", a explicat Crăciun.

Din estimările firmei de cercetare, până în prezent au ieşit de pe piață 281 medicamente, iar la 273 urmează să se renunţe.

El a menţionat că, în ultimii zece ani, între 300 şi 500 de produse au ieşit sau au intrat pe piaţa românească, o dinamică ridicată comparativ cu alte pieţe.

"A existat o serie de reglementări negative care au afectat industria în acest an. Amânarea plăţilor ne-a dus în imposibilitatea de a face o prognoză privind piaţa. (...) Anul viitor ar putea să iasă de pe piaţă producători de medicamente mici şi mijlocii, iar companiile mari ar putea să-şi revizuiască strategia. În plus, dacă nu se rezolvă, în maxim zece ani, rămânem fără doctori, în condiţiile în care în prezent cei mai mulţi au între 50 şi 65 de ani", a spus Crăciun.

Oficialul Cegedim a adăugat că decizia de amânare a plăţii medicamentelor compensate şi gratuite ar putea tripla numărul farmaciilor închise în trimestrul patru față de iulie-septembrie.

În trimestrul al treilea, la nivel naţional, au fost închise 42 de farmacii, iar în luna octombrie au fost desfiinţate alte 42 de unităţi.

Crăciun a apreciat că în noiembrie şi decembrie numărul de farmacii închise s-ar putea menţine la nivelul din octombrie.

Potrivit companiei de analiză, ritmul de scădere al numărului de farmacii din regiunea Moldovei este de trei ori mai mare decât al celui din Bucureşti. În România, există între 4.000 şi 5.000 de farmacii.

România se plasează pe locul 29 în rândul a 33 de ţări din Europa în ceea ce priveşte cheltuielile publice şi private pentru sănătate pe cap de locuitor, de 473 dolari, media europeană fiind de peste 3.500 dolari. Pe ultimele locuri se plasează Belarus şi Ucraina, în timp ce lideri sunt Norvegia şi Elveţia, cu un buget cuprins între 6.500 şi 7.300 de dolari pe cap de locuitor.

De asemenea, costurile totale pentru medicamente pe cap de locuitor se ridică la 104 dolari, faţă de media europeană de 600 dolari.

Grupul francez Cegedim furnizează la nivel mondial date şi servicii de marketing şi vânzări pentru industria farmaceutică, având o cifră de afaceri de peste un miliard dolari şi circa 8.000 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici