Petrom le oferă discount transportatorilor

Petrom a încheiat, joi, o covenţie cu Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), prin care compania petrolieră va furniza transportatorilor rutieri o cantitate lunără de carburanţi de peste două milioane de litri, membrii asociaţiei urmând să beneficieze de reducerea preţului.

40 afișări
Imaginea articolului Petrom le oferă discount transportatorilor

Petrom le oferă discount transportatorilor (Imagine: Mediafax Foto)

"Beneficiul major al acestei convenţii pentru cei peste 4.000 de operatori de transport din componenţa FORT constă în reducerea costului cu carburantul pe kilometrul realizat prin îmbinarea avantajelor oferite de colaborarea cu Petrom", se arată într-un comunicat al companiei petroliere remis agenţiei MEDIAFAX.

Conform acordului, încheiat pe termen lung, toţi membrii Federaţiei vor beneficia de acelaşi discount aplicat la preţ de pompă, indiferent de consumul individual, precum şi din creditarea consumului de carburanţi.

FORT este constituită în prezent din şase asociaţii regionale şi 18 asociaţii afiliate judeţene, având în componenţă un număr de peste 4.000 de societăţi de transport.

Reţeaua de distribuţie a Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, cuprinde 550 de staţii în România şi 257 de benzinării în afara ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici