Piaţa smartphone-urilor a crescut anul trecut cu 43%. Cele mai mari vânzări sunt înregistrate de Samsung şi Apple

Samsung Electronics şi Apple au dominat şi anul trecut piaţa smartphone-urilor, acumulând jumătate din vânzările totale, care au crescut cu 43%, la 700 de milioane de unităţi, potrivit datelor prezentate vineri de compania de cercetare a pieţei Strategy Analytics.

703 afișări
Imaginea articolului Piaţa smartphone-urilor a crescut anul trecut cu 43%. Cele mai mari vânzări sunt înregistrate de Samsung şi Apple

Piaţa smartphone-urilor a crescut anul trecut cu 43%. Cele mai mari vânzări sunt înregistrate de Samsung şi Apple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cota de piaţă a Samsung a urcat de la 19,9% la 30,4%, în timp ce Apple a avansat de la 19% la 19,4%, potrivit companiei Strategy Analytics, citată de Bloomberg.

Între timp, Nokia a căzut de la 15,8% la 5% din livrările de smartphone-uri la nivel mondial.

"Bugetele mari de marketing, canalele extinse de distribuţie şi portofoliul atractiv de produse au permis Samsung şi Apple să-şi consolideze controlul asupra industriei smartphone. Nokia suferă în absenţa unui telefon-erou veritabil în gamă care să poată fi considerat ucigaşul iPhone 5 sau Galaxy S III", comentează Linda Sui, analist la Strategy Analytics.

Samsung a vândut anul trecut 213 milioane de smartphone-uri, faţă de 97,4 milioane în 2011, în timp ce livrările Apple au urcat de la 93 milioane la 135,8 milioane unităţi. Vânzările Nokia au coborât de la 77,3 milioane la 35 milioane de telefoane inteligente. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici