Prima pagină » Economic » Pierderi în lanț. Tarifele lui Trump aduc costuri uriașe companiilor globale

Pierderi în lanț. Tarifele lui Trump aduc costuri uriașe companiilor globale

Tarifele impuse de Donald Trump au generat pierderi de peste 34 de miliarde de dolari pentru companiile globale, ceea ce afectează, într-un mod puternic, profitabilitatea și destabilizează lanțurile de aprovizionare.
Pierderi în lanț. Tarifele lui Trump aduc costuri uriașe companiilor globale
Nițu Maria
30 mai 2025, 08:22, Economic

Măsurile comerciale impuse de Donald Trump au provocat un impact semnificativ asupra marilor corporații internaționale.

Conform unei analize realizate de Reuters pe baza declarațiilor oficiale ale firmelor, peste 34 de miliarde de dolari s-au pierdut până acum prin scăderea vânzărilor și creșterea cheltuielilor.

Grupuri din America, Asia și Europa, inclusiv Apple, Ford, Porsche și Sony, au raportat reducerea estimărilor de profit. Ele au invocat imprevizibilitatea politicilor comerciale venite din partea administrației Trump.

În total, 32 de firme din S&P 500, trei din indicele european STOXX 600 și 21 din Nikkei 225 din Japonia au raportat costuri combinate de 34 de miliarde de dolari.

Analiștii avertizează că valoarea reală a pierderilor ar putea fi mult mai mare.

„Puteți să vă dublați sau să vă triplați numărul și tot am spune că.. amploarea va fi mult mai mare decât își dau seama majoritatea oamenilor”, a declarat Jeffrey Sonnenfeld, profesor la Yale School of Management.

El a menționat și consecințele indirecte, cum ar fi scăderea investițiilor din partea firmelor și o reducere a consumului din partea populației, cu potențial de creștere a inflației.

Până la finalul sezonului de raportare financiară, Reuters a identificat 42 de firme care și-au redus previziunile financiare. Alte 16 fie au renunțat complet la proiecții, fie le-au pus pe pauză.

Walmart, de exemplu, a evitat să emită o estimare pentru profitul trimestrial și a anunțat că va scumpi produsele.

Volvo Cars a renunțat la estimările privind veniturile pentru următorii doi ani, iar United Airlines a publicat două scenarii separate. Ei au declarat că „este imposibil să prezică mediul macroeconomic din acest an”.