Piraeus Bank, Bancpost şi Millennium vor să dea credite pentru "Prima Casă" în sumă de 180 mil. euro

Piraeus Bank vrea să acorde credite în cadrul programului "Prima Casă" în valoare de 100 milioane euro, în timp ce Bancpost şi Millennium Bank sunt dispuse să dea împrumuturi de până la 50 milioane euro, şi, respectiv 30 milioane euro, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse bancare.

90 afișări
Imaginea articolului Piraeus Bank, Bancpost şi Millennium vor să dea credite pentru "Prima Casă" în sumă de 180 mil. euro

Piraeus Bank, Bancpost şi Millennium vor să dea credite pentru "Prima Casă" în sumă de 180 mil. euro (Imagine: Mediafax Foto)

"Piraeus Bank a depus oferta pentru «Prima Casă» şi vrea să dea credite, atât în lei, cât şi în valută, în limita unui plafon de 100 milioane de euro", au declarat surse bancare.

Dobânzile la care banca va acorda împrumuturile sunt în limita celor prevăzute de ordonanţa de urgenţă a Guvernului, au continuat sursele, care nu au menţionat nivelurile de dobândă.

"Bancpost este dispusă să acorde credite pentru programul «Prima Casă» în limita unui plafon de 50 milioane de euro şi a depus deja această ofertă", au declarat surse din cadrul băncii, de asemenea fără a face referire la dobânzi.

Pe de altă parte, reprezentanţi ai Millennium Bank au afirmat că plafonul maxim pentru participarea la programul "Prima Casă" este estimat de bancă la 30 milioane de euro, menţionând că nu se exclude posibilitatea suplimentării acestei sume pe parcursul dezvoltării proiectului.

"Singurul cost perceput de bancă este reprezentat de rata dobânzii - Euribor la trei luni plus 4 puncte procentuale. La acest cost se adaugă comisionul FNGCIMM pentru garanţia emisă, de 0,37% pe an aplicat la soldul creditului. Aşadar, dobânda anuală efectivă, care include şi comisionul de garanţie, este 5,74%", au afirmat reprezentanţii băncii, care au precizat că instituţia nu a depus o ofertă şi pentru împrumuturi în lei.

Clientul poate solicita amânarea plăţii unei rate o singură dată pe an şi de cel mult trei ori pe durata creditului. Banca acceptă maximum doi co-debitori.

Analiza şi aprobarea creditelor care vor fi acordate se va face în baza reglementărilor interne ale Millennium Bank, aşa cum precizează şi normele de implementare ale programului.

"Vor fi incluse în acest tip de finanţare doar imobilele finalizate, asupra cărora se poate constitui un drept de ipotecă în favoarea statului în vederea obţinerii garanţiei FNGCIMM", au mai precizat reprezentanţii Millennium Bank.

Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, care garantează în numele statului creditele pentru populaţie prin programul "Prima Casă", a declarat că a primit până joi dimineaţă oferte de la şapte bănci, în valoare totală de 450 milioane euro. Termenul limită de depunere a ofertelor este sfârşitul zilei de joi.

El a precizat că cele şapte bănci care au depus ofertele sunt Banca Transilvania, Leumi Bank, BRD, ATE, Raiffeisen, Millenium şi Volksbank.

Pe de altă parte, Şaramet a arătat că au mai existat discuţii cu Alpha Bank, Banca Românească, CEC şi BCR, care urmează să depună oferte pentru credite cu o valoare estimată la 300-400 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici