Ponta: O cotă din redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale rămâne la autorităţile locale

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că noua Lege a redevenţelor va stipula faptul că o cotă din redevenţele încasate pentru exploatarea resurselor naturale va rămâne la autorităţile locale.

222 afișări
Imaginea articolului Ponta: O cotă din redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale rămâne la autorităţile locale

Ponta: O cotă din redevenţele pentru exploatarea resurselor naturale rămâne la autorităţile locale (Imagine: Shutterstock)

"Noua Lege a redevenţelor (va prevedea, n.r.) că o cotă din redevenţele pe care le încasăm pentru exploatarea resurselor naturale va rămâne la autorităţile locale. E normal să beneficieze şi autoritatea locală. Prahova, de exemplu, scoatem atâta petrol de acolo şi nu primeşte niciun leu din redevenţe. Vor fi Gorjul, de unde scoatem cărbune, lignit, Hunedoara, Constanţa", a spus Ponta.

El a precizat că principiul potrivit căruia cât mai mult din cuantumul taxelor încasate să fie lăsat la autorităţile locale este unul bun.

Întrebat dacă este posibil ca taxele speciale, pe care Guvernul vrea să le instituie, să rămână în teritoriu, Ponta a răspuns: "Foarte bine, e foarte bună ideea".

"Dar după aceea tot dumneavostră o să ziceţi că de ce lăsăm bani la baroni. În afară de ceea ce avem de plătit la nivel naţional, toate celelalte lucruri trebuie să meargă la structurile descentralizate şi principiul este unul corect", a adăugat Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici