Porsche susţine că e şantajat de Volkswagen

Constructorul auto german Porsche susţine că este şantajat de Volkswagen şi de unul dintre principalii acţionari ai acestuia, landul Saxonia Inferioară, să accepte un parteneriat sub conducerea celui mai mare producător de automobile din Europa, potrivit Der Spiegel.

16 afișări
Imaginea articolului Porsche susţine că e şantajat de Volkswagen

Porsche susţine că e şantajat de Volkswagen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorul executiv al Porsche, Wendelin Wiedeking, şi preşedintele companiei, Wolfgang Porsche, sunt presaţi să accepte cedarea a 49% din acţiunile diviziei de automobile sport către VW, pentru 3-4 miliarde euro, potrivit publicaţiei germane, ca nu citează vreo sursă.

În plus, VW a ameninţat că va solicita rambursarea unui împrumut de 700 milioane euro acordat în septembrie 2008, dacă Porsche respinge oferta de parteneriat.

Preşedintele companiei germane şi adjunctul său, Uwe Hueck, au declarat, într-un comunicat, că le-a fost acordat un ultimatum de către VW şi Saxonia Inferioară.

"Nu vom accepta şantajul. Ultimatumurile nu aparţin secolului XXI. Sperăm ca, în interesul obiectivelor comune, autorii ultimatumului să se calmeze şi să-şi susţină propunerile prin discuţii interne şi nu prin titluri răsunătoare", au afirmat aceştia.

Der Spiegel menţionează că propunerea VW prevede ca emiratul Qatar să cumpere acţiunile deţinute de Porsche la grupul german. Totodată, divizia de automobile sport a Porsche va fi integrată, ulterior, în operaţiunile grupului german.

Porsche deţine 51% din acţiunile VW, însă este împovărată de datorii de nouă miliarde euro, cumulate în încercarea, iniţiată înaintea declanşării crizei financiare, de a prelua cel mai mare constructor auto din Europa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici