Porturile europene se transformă în "parcuri auto" pe măsură ce importurile de maşini din China au crescut

Vehiculele importate se îngrămădesc în porturile europene, transformându-le în "parcuri auto", în timp ce producătorii şi distribuitorii de automobile se confruntă cu o încetinire a vânzărilor şi cu blocaje logistice, inclusiv cu lipsa şoferilor de tir, relatează Financial Times.

15656 afișări
Imaginea articolului Porturile europene se transformă în "parcuri auto" pe măsură ce importurile de maşini din China au crescut

Directorii din porturi şi din industria auto au indicat acumularea de maşini electrice chineze drept una dintre principalele cauze ale problemei, unele companii rezervând sloturi de livrare fără a comanda transportul ulterior. În alte cazuri, producătorii de automobile se străduiesc să comande camioane din cauza lipsei de şoferi şi de echipamente pentru a muta vehiculele mai departe, scrie Financial Times.

"Distribuitorii de maşini folosesc din ce în ce mai mult parcările din port ca depozit. În loc să stocheze maşinile la dealeri, acestea sunt colectate la terminalul auto", a transmis Portul Anvers-Bruges, al cărui port din Zeebrugge este cel mai aglomerat port din Europa pentru importurile de maşini. "Toate marile porturi auto" se confruntă cu aglomeraţie, a adăugat portul, fără a preciza originea vehiculelor.

Unii directori din industria auto au declarat că producătorii chinezi de automobile nu îşi vând vehiculele în Europa atât de repede pe cât se aşteptau, ceea ce a contribuit în mare măsură la aglomeraţia din porturile din regiune.

"Producătorii chinezi de vehicule electrice folosesc porturile ca pe nişte parcări", a declarat un manager al lanţului de aprovizionare auto.

"Este un haos", a declarat o altă persoană care a fost informată despre situaţie.

Unele vehicule electrice chinezeşti au stat în porturile europene timp de până la 18 luni.

Situaţia din porturi vine în contextul în care mulţi dintre producătorii auto din China, precum BYD, Great Wall, Chery şi SAIC, plănuiesc să exporte mai multe maşini în Europa, atât pentru a-şi menţine în funcţiune fabricile din China, cât şi pentru a profita de apetitul regiunii pentru automobilele electrice.

Exporturile de automobile din China în 2023 au fost cu 58% mai mari decât în anul precedent, ceea ce a determinat o remodelare semnificativă a pieţei auto. În primele două luni ale acestui an, principalele destinaţii de export ale maşinilor chinezeşti au fost Belgia, Regatul Unit, Germania şi Olanda.

Multe dintre grupurile chinezeşti se confruntă cu provocări logistice, au declarat directorii din industria auto. "Lipsa camioanelor" este o "problemă foarte frecventă", a declarat o persoană familiarizată cu situaţia, care a adăugat că multe vehicule au fost "rezervate de Tesla".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici