Poşta Română reduce tarifele pentru trimiterile de broşuri şi cataloage

Poşta Română va reduce, de la 1 august, cu până la 44%, tarifele pentru trimiterile din categoria materialelor publicitare tip broşuri/cataloage, care au greutatea cuprinsă între 21 - 500 grame, ca urmare a redefinirii serviciilor de publicitate şi includerii unuia nou în portofoliul companiei.

42 afișări
Imaginea articolului Poşta Română reduce tarifele pentru trimiterile de broşuri şi cataloage

Poşta Română reduce tarifele pentru trimiterile de broşuri şi cataloage (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, tariful pentru distribuirea materialelor publicitare tip broşuri/cataloage la nivel local va fi de 2 lei/kg +TVA, iar la nivel naţional de 3 lei/kg+TVA, se arată într-un comunicat la Poştei.

În prezent, tariful pentru materialele publicitare cu greutate de 500 grame expediate la nivel naţional este de 2,22 lei +TVA/bucata, iar de la 1 august clientul va achita cu 32,4% mai puţin, respectiv 1,5 lei +TVA/bucata.

Pentru o broşură cu o greutate de 150 grame acum se plăteşte 0,535 lei+TVA la nivel local şi 0,668 lei+TVA la nivel naţional, iar după reducerea de tarife, distribuirea la nivel local va costa 0,3 lei +TVA, iar la nivel naţional 0,45 lei +TVA (reducere de 44% pentru distribuire la nivel local şi de 32,6% la nivel naţional).

"Reducerea tarifară pentru trimiteri cu greutatea mai mare de 21 grame a fost decisă ca urmare a redefinirii serviciilor de publicitate Postmesager/Postmesager Plus, dar şi a includerii unui nou serviciu în oferta Poştei Române, Postcatalog", se mai arată în comunicat.

Prin serviciile Postmesager/Postmesager Plus, Poşta Română va distribui foi volante, pliante sau alte materiale publicitare din aceeaşi categorie, cu greutatea cuprinsă între 1- 20 de grame. Tariful pentru aceste prestaţii rămâne neschimbat, pentru Postmesager 4,25 lei/kg la nivel local şi 5,30 lei/kg la nivel naţional, iar pentru Postmesager Plus se percepe un tarif de 5,30 lei/kg pentru distribuire la nivel local şi 6,40 lei/kg pentru distribuire la nivel naţional. Tarifele includ TVA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici