Preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti s-au redus cu 25% în 2008

Preţul mediu al locuinţelor vechi din Bucureşti a scăzut anul trecut cu 25%, la 1.400 de euro/metru pătrat, iar cel din ansamblurile noi s-a apreciat cu 4%, la circa 1.700 de euro/mp, potrivit celui mai recent indice Colliers.

64 afișări
Imaginea articolului Preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti s-au redus cu 25% în 2008

Preţurile apartamentelor vechi din Bucureşti s-au redus cu 25% în 2008

Indicele preţurilor (BREI) s-a situat la sfârşitul anului la valoarea de 1.540 de euro pe metru pătrat (suprafaţa construită a apartamentului plus suprafaţa teraselor, iar valoarea include TVA), cu 15% sub nivelul de la începutul anului, evoluţie dată de scăderea preţului la locuinţele vechi.

Toate cele şase sectoare ale Capitalei au înregistrat scăderi ale preţurilor la apartamentele vechi, cel mai afectat fiind sectorul 6 cu o reducere de 32%, adică 500 de euro/mp, iar cel mai puţin expus a fost sectorul 1, unde deprecierea a fost de 19%.

"Sectorul 6 este format exclusiv din cartiere rezidenţiale destinate clasei de mijloc şi neavând o zonă de lux, acesta este cel mai expus, adresându-se doar unei categorii de cumpărători, clasei medii, cea mai afectată de criza financiară. Sectorul 1 preponderent format din zone de lux, s-a depreciat cel mai puţin", se arată într-un comunicat al Colliers.

Astfel, în sectorul 6 preţurile s-au redus de la 1.680 euro/mp la 1.135 euro/mp, iar în sectorul 1 de la 2.297 euro/mp la 1.400 euro/mp.

În restul sectoarelor deprecierea preţurilor apartamentelor vechi a fost în aceeaşi marjă, în jurul valorii de 25%.

Potrivit calculelor Colliers, în sectorul 2 preţurile au ajuns la sfârşitul anului trecut la 1.306 euro/mp, faţă de la 1.777 euro/mp, în sectorul 3 la 1.397 euro/mp de la 1.848, în sectorul 4 la 1.582 euro/mp de la 2.034 euro/mp. În sectorul 5 locuinţele se vindeau în ianuarie 2008 cu 1.776 euro/mp, iar la sfârşitul anului cu 1.290 euro/mp.

În aceste condiţii, preţul mediu al locuinţelor vechi este cu 22% mai mic faţă de cel al locuinţelor noi, diferenţa crescând de la începutul anului trecut când era de doar 8%.

Colliers a realizat de asemenea o analiză a evoluţiei împrumuturilor cu destinaţie imobiliară pe baza datelor companiei CreditZone. Aceasta arată că pe fondul înăspririi condiţiilor de creditare din ultimul trimestru suma maximă obţinută printr-un credit ipotecar pe 30 de ani, la un venit lunar de familie de 2.000 de euro, s-a redus cu 40%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici