Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,34%. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri

Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,34% faţă de luna anterioară, după ce alimentele s-au ieftinit cu 1,6%, astfel că rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,41%, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

611 afișări
Imaginea articolului Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,34%. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri

Preţurile de consum au scăzut în iulie cu 0,34%. Care sunt produsele cu cele mai mari reduceri de preţuri (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Cele mai mari reduceri de preţuri au fost înregistrate la categoriile "legume şi conserve de legume" - 13,3% şi "fructe şi conserve din fructe" - 4,49%.

Faţă de luna iunie, preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,3%.

Cel mai mult s-au scumpit ţigările şi energia electrică, preţurile urcând cu 8,04%, respectiv 5,57%, iar în ceea ce priveşte serviciile principala creştere, de aproape 9%, este cea cu apa, canalizarea şi salubritatea.

Banca Naţională a României a redus săptămâna trecută prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

"La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei", a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În iunie preţurile de consum ale populaţiei au stagnat faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 5,37%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici