- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Primul împrumut de la Banca Mondială va intra în Trezorerie în câteva zile
Suma de 300 de milioane de euro aferentă primului împrumut pentru politici de dezvoltare aprobat de Banca Mondială va intra în contul Ministerului Finanţelor Publice în câteva zile, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi.

Primul împrumut de la Banca Mondială va intra în Trezorerie în câteva zile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Noi am îndeplinit de ceva timp toate condiţionalităţile pentru primul împrumut de 300 de milioane euro de la Banca Mondială, care a fost aprobat de boardul instituţiei, iar banii urmează să intre în câteva zile. Al doilea împrumut din totalul de un miliard de euro este programat pentru prima parte a anului viitor", a explicat Drăgoi.
La mijlocul lunii iulie, Consiliul Director al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, a aprobat primul împrumut pentru politici de dezvoltare, în valoare de 300 milioane euro, acordat României, precum şi Strategia de parteneriat de ţară a Băncii Mondiale în România pentru perioada 2010 - 2013.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei bărbați au reușit să fie OFICIAL tații aceluiași bebeluș. Cum a fost posibil
-
Cutermur cu magnitudinea 4.0 în România. Seismul s-a produs la o adâncime de 140 de km
-
Coronavirus în România LIVE UPDATE 7 martie. Rată de pozitivare de peste 18%. Creştere semnificativă la Terapie Intensivă. Noul bilanţ COVID-19
-
S-a decis: Restaurantele, teatrele, sălile de jocuri din Capitală se închid la interior. Lista completă a restricţiilor DOCUMENT
Împrumutul are o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate.
Un reprezentant al biroului Băncii Mondiale la Bucureşti a anunţat, luni, că instituţia a amânat vizita de evaluare în România, programată pentru finele lunii octombrie, până la formarea noului guvern, la patru zile după o decizie similară a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Pachetul de asistenţă financiară în valoare de 19,95 de miliarde euro convenit cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Băncii Mondiale (BM) include şi trei împrumuturi pentru politici de dezvoltare în valoare totală de un miliard de euro din partea BM, ataşate unui pachet de reforme în domeniul sectorului public, inclusiv educaţie şi sănătate, reforme în domeniul protecţiei sociale şi sectorului financiar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




TACATACA.PROSPORT.RO

CANCAN.RO

GANDUL.RO


