Problemele de pe piaţa creditului pot afecta băncile din Europa Centrală şi de Est

Băncile din Europa Centrală şi de Est nu au aproape nicio expunere directă faţă de piaţa americană a creditelor ipotecare riscante, dar înăsprirea condiţiilor de acordare a împrumuturilor ar putea afecta creşterea portofoliilor de credite şi profiturile, în 2007 şi 2008, transmite Reuters.

2 afișări
Imaginea articolului Problemele de pe piaţa creditului pot afecta băncile din Europa Centrală şi de Est

Problemele de pe piaţa creditului pot afecta băncile din Europa Centrală şi de Est

Instituţiile de credit din statele fostului bloc comunist vor consemna avansuri de 25-30% pentru creditele de consum şi cele acordate companiilor, în anii următori, în condiţiile în care economiile din regiune reduc diferenţa faţă de statele vest-europene, au estimat analiştii.

Profiturile din activităţi tradiţionale au crescut într-un ritm rapid, băncile din Europa Centrală şi de Est neavând nevoie să recurgă la produse derivate precum CDO (collateralised debt obligations) sau titluri de valoare garantate cu credite ipotecare riscante, pentru a majora câştigurile, spre deosebire de instituţiile occidentale.

Creditul creşte mai rapid decât averile din regiune, iar băncile locale înregistrează diferenţe de valoare între active şi depozite, fiind dependente, mai mult decât instituţiile vest-europene, de finanţarea wholesale, prin obligaţiuni sau împrumuturi interbancare.

În cel mai rău caz, reducerea volumului liniilor de creditare ar putea conduce la o criză de lichiditate, în cazul în care băncile nu ar putea obţine, de la creditorii potenţiali, fondurile necesare, apreciază Cristina Marzea, analist pentru băncile din Europa emergentă la Merrill Lynch.

Printre consecinţelele mai comune ale volumui insuficient de fonduri se numără incapacitatea băncilor de a obţine creşterea creditului anticipată de investitori pentru această regiune, sau scumpirea finanţării, ceea ce va exercita presiuni asupra marjelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici