Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA

Problemele bugetare ale statelor din zona euro vor afecta creşterea economică din SUA , apreciază vicepreşedintele Rezervei Federale (Fed), Donald Kohn.

16 afișări
Imaginea articolului Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA

Problemele financiare ale zonei euro vor afecta creşterea economică din SUA (Imagine: Mediafax Foto)

"Europa reprezintă un risc. Problemele din Europa vor afecta creşterea economică din SUA în acest an şi următorul", a afirmat Kohn într-un interviu acordat publicaţiei Wall Street Journal.

Pe de altă parte, oficialul Fed consideră că statele europene vor reuşi să depăşească dificultăţile.

"Autorităţile sunt determinate să stabilizeze situaţia. Au luat multe măsuri în această privinţă. Prin implementarea acestor măsuri - măsurile bugetare din Grecia, Spania sau Portugalia şi mecanismul financiar destinat asigurării accesului la credit al ţărilor periferice - lucrurile vor deveni mai stabile", a adăugat el.

Referitor la criza financiară, el apreciază că autorităţile nu au reuşit să prevină aceste turbulenţe din cauza lipsei de determinare şi a întârzierii cu care au reacţionat organismele de supraveghere financiară.

"Am sesizat mai multe probleme în dezvoltare, însă comunitatea de supraveghere financiară nu a intervenit îndeajuns de puternic sau de rapid. Au avut loc modificări enorme în economia mondială. Reglementarea sistemului financiar nu s-a adaptat schimbărilor apărute, în acest context, în sectorul financiar. Sistemul se control şi de reglementare nu sunt suficient de adaptate", a spus el.

Kohn lucrează din 1970 în cadrul Fed, însă s-ar putea retrage pe 23 iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici