Prima pagină » Economic » Producătorul român de lactate care și-a pierdut casa și afacerea în primul an a ajuns la vânzări de peste 15 milioane de euro și se pregătește să deschidă a treia fabrică

Producătorul român de lactate care și-a pierdut casa și afacerea în primul an a ajuns la vânzări de peste 15 milioane de euro și se pregătește să deschidă a treia fabrică

Soții Alina și Daniel Donici și-au ipotecat apartamentul (pe care l-au și pierdut), dar și casele părinților, iar primul an le-a adus insolvența. Cu toate acestea, ei au continuat să creadă în ideea lor, să muncească și să investească, iar astăzi producătorul de lactate Artesana se pregătește să înceapă construcția unei noi fabrici, astfel încât producția în noua unitate să pornească în 2027.
Producătorul român de lactate care și-a pierdut casa și afacerea în primul an a ajuns la vânzări de peste 15 milioane de euro și se pregătește să deschidă a treia fabrică
Sursa foto: Artesana

Pentru 2025, Artesana estimează o cifră de afaceri de puțin peste 15 milioane de euro, cu posibilitatea unor surprize în luna decembrie, când consumul crește considerabil. Compania operează în prezent două fabrici moderne în Tecuci, ajunse deja la capacitate maximă, și este prezentă în peste 2.500 de magazine din România, precum și în mai multe magazine internaționale din nouă țări europene. Portofoliul lor cuprinde peste 35 de produse.

„Pentru 2025 estimăm o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 39% față de anul precedent. Pentru 2026 ne-am propus un obiectiv la fel de ambițios: o creștere de 40% și depășirea pragului de 100 de milioane de lei în cifră de afaceri. În paralel, lucrăm la cel mai important proiect de investiții de până acum: construcția celei de-a treia fabrici Artesana, care se va concentra pe specialități de brânzeturi. Vom începe lucrările în prima parte a anului viitor, cu termen de finalizare la jumătatea lui 2027. Valoarea investiției este estimată între 8 și 10 milioane de euro”, a declarat Sergiu Multescu, CEO Artesana, pentru MEDIAFAX.

Recent, Artesana a obținut o medalie QUDAL pentru kefirurile sale, după ce un institut elvețian a întrebat 1.200 de români care este cel mai bun kefir din România, iar majoritatea au ales kefirul Artesana. De asemenea, la Gustul Ales 2025, iaurtul „Jersey” compania a primit un premiu la categoria Acidofile – iaurturi.

Mai mult, producătorul a anunțat că poartă discuții avansate cu o altă firmă românească, producătoare de dulceață și gemuri premium, pentru un cross-promotion, în special pentru export, iar reprezentanții Artesana promit că va fi „ceva frumos”, deși detaliile nu sunt încă publice.

Cea de-a treia fabrica, o investiție de 10 milioane de euro

Un alt plan al companiei este producția de brânzeturi tradiționale italienești, precum mozzarella, iar investiția în a treia fabrică, estimată la 10 milioane de euro, va permite creșterea capacității și accelerarea exporturilor. Pentru noua unitate, terenul a fost deja achiziționat, iar lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.

Anul acesta, producătorul se așteaptă să încaseze 200.000 de euro din exporturi, dublu față de anul trecut, iar discuțiile sunt în desfășurare și pentru listarea produselor în Dubai.

În paralel, Artesana a finalizat un studiu științific coordonat de Dan Vodnar la USAMV-Cluj Napoca, desfășurat pe tot parcursul anului 2025, privind diferențele dintre laptele omogenizat și cel neomogenizat.

Rezultatele confirmă observațiile companiei: laptele omogenizat, prezent în proporție de 99% pe piața industrială, are mai multă lactoză, se digeră diferit și arată diferit față de laptele neomogenizat Artesana, minim procesat. Rezultatele studiului vor fi făcute publice la începutul anului 2026.