Producţia de gaze din surse alternative ameninţă poziţia Gazprom de lider mondial

Poziţia grupului rus Gazprom de lider mondial în domeniul aprovizionării cu gaze naturale este ameninţată de numărul mare de companii care investesc în producţia de gaze din surse alternative, potrivit publicaţiei ruse Vedomosti, preluată de agenţia Ria Novosti.

22 afișări
Imaginea articolului Producţia de gaze din surse alternative ameninţă poziţia Gazprom de lider mondial

Producţia de gaze din surse alternative ameninţă poziţia Gazprom de lider mondial (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Companiile se orientează tot mai mult spre sursele alternative de extragere a gazelor naturale, precum şisturile bituminoase sau zăcămintele de cărbune, în condiţiile în care Rusia, Qatar şi Iran refuză să primească investitori străini pentru exploatarea depozitelor de gaze. Cele trei state deţin jumătate din rezervele de gaze naturale din întreaga lume.

Rezervele alternative de gaze, la nivel global, se cifrează la circa 1.000.000 miliarde de metri cubi, potrivit estimărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. În schimb, sursele tradiţionale de gaze pot asigura o producţie de 194.000 miliarde de metri cubi, indică datele Gazprom.

Proiectele alternative de gaze au permis SUA să depăşească anul trecut Rusia şi să devină lider mondial la capitolul producţie de gaze naturale, cu 745,3 miliarde de metri cubi extraşi, faţă de aproape 583 miliarde de metri cubi pentru Rusia.

În 2009, sursele neconvenţionale au asigurat doar 10% din producţia de gaze a SUA. Proporţia a urcat însă la 40% în prezent şi ar putea avansa până la 60% în 2020, notează Vedomosti.

Dezvoltarea mijloacelor de extragere a gazelor va permite Statelor Unite să renunţe complet la importuri, în prezent cu o pondere de 16% în consum. În urmă cu trei ani, Statele Unite evaluau posibilitatea de a importa gaze lichefiate, inclusiv din Rusia. În prezent, astfel de planuri nu mai există, subliniază publicaţia rusă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici