Provocările din sistemul bancar, în discuţie la conferinţa "Mediafax Talks about Banking"

Provocările cu care se confruntă sistemul bancar, printre care revitalizarea creditării, dar şi politicile băncilor privind economisirea vor fi dezbătute la conferinţa "Mediafax Talks about Banking", care va avea loc, vineri, începând cu ora 10.00, la Hotel Radisson Blu, Sala Atlas.

294 afișări
Imaginea articolului Provocările din sistemul bancar, în discuţie la conferinţa "Mediafax Talks about Banking"

Provocările din sistemul bancar, în discuţie la conferinţa "Mediafax Talks about Banking"

Conferinţa este organizată în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi vor fi prezenţi ca lectori: Radu GHEŢEA – Preşedinte, Asociaţia Română a Băncilor; Petre BUNESCU – Director General Adjunct, BRD; Valentin MIRCEA – Vicepreşedinte, Consiliul Concurenţei; Mihai DUDOIU – Avocat asociat al ŢucaZbârcea&Asociaţii, Marius ISTRATI – Manager Dezvoltare Produse PF, Volksbank; Claudiu STĂNESCU – Consilier al Preşedintelui, FNGCIMM; Oana PETRESCU – Partener Coordonator, Deloitte Consultanţă. Moderatorul conferinţei va fi Cristian DIMITRIU, Director Editorial Mediafax Group.

Principalele teme abordate vor fi revitalizarea activitǎţii de creditare având în vedere situaţia economică; economisirea - politicile băncilor în condiţiile tendinţei de scădere a dobânzilor. De asemenea, în cadrul conferinţei "Mediafax Talks about Banking" vom supune dezbaterii subiecte precum: finanţarea şi costul resurselor - reaşezarea pe baze noi a deciziilor de alocare de capital şi finanţare; reducerea portofoliilor de credite neperformante; propuneri de modificare a legislaţiei insolvenţei în cazul persoanelor juridice; efectele crizelor din ţările europene asupra filialelor bancare din România şi a sistemului bancar românesc; măsuri pentru frânarea procesului de dezintermediere financiară; schimbările şi constrângerile aduse de Reglementările Basel III privind capitalul băncilor; noutăţile din procesul de conturare a Uniunii bancare; accelerarea atragerii fondurilor europene şi ţintirea de domenii strategice în concordanţă cu strategia de reindustrializare a României; finanţarea şi garanţiile pentru IMM-uri; prevederile noului Cod de procedură civilă privind domeniul financiar-bancar.

Parteneri media: Ziarul Financiar (www.zf.ro), Business Magazin, Gândul (www.gandul.info).

Conferinţa "Mediafax Talks about Banking" va reuni reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Băncilor, ai Asociaţiei Analiştilor Financiar Bancari din România, preşedinţi, directori din cadrul băncilor comerciale şi băncilor de investiţii din România, consultanţi, avocaţi, auditori si analişti financiari, preşedinţi şi directori generali ai companiior româneşti şi străine, reprezentanţi ai firmelor care oferă servicii şi soluţii IT pentru sectorul financiar bancar, cât şi reprezentanţi ai mass-media (TV, radio şi presă scrisă).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici