Raiffeisen Bank a stabilit un plafon iniţial de 50 mil euro pentru Prima Casă

Raiffeisen Bank a stabilit un plafon iniţial de 50 de milioane de euro pentru activitatea de creditare din cadrul programului "Prima casă", a declarat, miercuri, Răzvan Munteanu, vicepreşedinte al băncii pentru retail.

68 afișări
Imaginea articolului Raiffeisen Bank a stabilit un plafon iniţial de 50 mil euro pentru Prima Casă

Raiffeisen Bank a stabilit un plafon iniţial de 50 mil euro pentru Prima Casă

El a adăugat că dacă plafonul iniţial se va termina, atunci este posibilă suplimentarea acestuia.

În plus, Munteanu a precizat că dobânzile practicate de bancă vor fi cele comunicate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului.

Normele programului "Prima Casă", iniţiat de Guvern, au fost publicate joi, 18 iunie, în Monitorul Oficial, iar băncile au la dispoziţie o săptămână pentru a decide dacă acceptă condiţiile de împrumut stabilite de executiv.

Băncile trebuie să transmită Fondului Naţional de Garantare pentru IMM şi Ministerului Finanţelor, în termen de şapte zile calendaristice, date privind nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanţărilor, precum şi valoarea estimată a creditelor care urmează să fie garantate şi a promisiunilor de garantare care vor fi solicitate în 2009, în cadrul programului.

În cazul în care valoarea totală a finanţărilor solicitată de bănci depăşeşte plafonul stabilit de Guvern, de un miliard lei, atunci Fondul va efectua realocări de sume, cu acordul prealabil al Ministerului de Finanţe, stimulând băncile cu cea mai bună ofertă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici