Randamentele fondurilor de pensii şi perspectivele acestora, la Mediafax Talks about Private Pensions

Randamentele fondurilor de pensii private la sfârşitul anului 2010 şi evoluţia acestora în următorii ani vor fi analizate de reprezentanţi ai autorităţilor şi ai administratorilor la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions din 3 martie.

45 afișări
Imaginea articolului Randamentele fondurilor de pensii şi perspectivele acestora, la Mediafax Talks about Private Pensions

Randamentele fondurilor de pensii şi perspectivele acestora, la Mediafax Talks about Private Pensions (Imagine: Bogdan Stamatin/Arhiva Mediafax Foto)

Evenimentul cu tema "Importanţa pensiilor private. Forecast 2011-2016" se va desfăşura la Hotel Howard Johnson, sala Platinum, de la ora 9.30 şi va reuni reprezentanţi ai Guvernului şi ai asociaţiilor din domeniu, administratori de fonduri de pensii private, directori generali şi de resurse umane din mari companii, consultanţi şi sociologi.

Cea de-a patra ediţie Mediafax Talks about Private Pensions îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe Mircea Oancea - preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Doina Pârcălabu - preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Cornelia Coman - preşedinte al Consiliului de Administraţie al ING Pensii, Crinu Andănuţ - preşedinte al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) şi director general al Allianz Ţiriac Pensii Private, Radu Brăgărea - director general Eureko Pensii şi Mihai Bobocea - secretar general al APAPR.

Lectorii vor aduce în discuţie unele dintre cele mai importante evenimente pentru piaţa pensiilor private obligatorii (Pilonul II) în acest an: majorarea contribuţiei de la 2,5% la 3% din venitul brut lunar al participanţilor, integrarea în fondurile de pensii private obligatorii a bugetarilor din structurile militarizate, măsurile ce vor fi adoptate de CSSPP pentru o bună funcţionare a sistemului de pensii private şi excluderea "costului bugetar" al Pilonului II din calculul deficitului şi al datoriei publice.

În ceea ce priveşte fondurile de pensii private facultative (Pilonul III), speakerii vor discuta impactul pe care îl are extinderea deductibilităţii fiscale asupra CAS de la începutul acestui an şi perspectiva pe care o au angajatorii asupra pensiei private facultative ca beneficiu extra-salarial.

Politicile de investiţii ale administratorilor fondurilor de pensii, verificarea propriului cont de pensie de către fiecare participant şi stadiul Fondului de garantare pentru pensii private sunt alte teme ce vor fi dezbătute.

Mediafax Talks about Private Pensions face parte din seria de evenimente de business Mediafax Talks, pe care Mediafax, cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România, le organizează începând din 2006.

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul www.mediafaxtalks.ro/private-pensions până pe 2 martie.

Evenimentul are ca partener ING Pensii, iar ca sponsori - Allianz Ţiriac Pensii Private şi BCR Pensii. Mediafax Talks about Private Pensions se desfăşoară cu sprijinul CSSPP şi al APAPR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici