Referinţa BNR urcă cu 0,16 bani comparativ cu ziua precedentă, la 3,7635 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 3,7635 lei pentru un euro, un nou maxim al ultimilor trei ani, în creştere cu 0,16 bani comparativ cu rata publicată în ziua precedentă, de 3,7619 lei/euro.

2 afișări
Imaginea articolului Referinţa BNR urcă cu 0,16 bani comparativ cu ziua precedentă, la 3,7635 lei/euro

Referinţa BNR urcă cu 0,16 bani comparativ cu ziua precedentă, la 3,7635 lei/euro

O cotaţie mai ridicată decât cea afişată marţi de Banca Centrală, a fost înregistrată la 28 ianuarie 2005, când cursul de referinţă s-a situat la 3,7723 lei/euro.

Primele transferuri de miercuri s-au realizat la un curs de schimb de 3,74-3,7450 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare, rata de schimb a urcat până la un maxim de 3,76-3,7620 lei/euro, iar în jurul orei 10:05 un euro era cotat la 3,75-3,7595 lei.

La ora 13:00, pe piaţa interbancară, cursul de schimb era de 3,7655-3,7685 lei.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a exprimat, marţi, încrederea băncii centrale că leul are puterea să se redreseze şi chiar să revină, după deprecierea mai accentuată din ultimele două luni, care a fost determinată atât de ieşiri de capitaluri volatile, dar mai ales de cheltuielile bugetare foarte mari.

În ultimele şase luni ale anului trecut, cursul a urcat de la un minimum de 3,1112 lei/euro la 3,6102 lei/euro, în ultima şedinţă din 2007, respectiv o depreciere a monedei naţionale de 16%.

De la începutul anului, leul a pierdut mai mult de 4%, iar deprecierea faţă de mijlocul anului 2007 tinde către 20%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici