Revelion la preţ de criză

Pachetele turistice pentru sezonul de iarnă, incluzând şi Revelionul, costă în medie cu 15% mai puţin faţă de cele de anul trecut pentru destinaţiile româneşti şi cu 20-25% pentru cele externe, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

27 afișări
Imaginea articolului Revelion la preţ de criză

Revelion la preţ de criză (Imagine: Petre Bitoiu/Mediafax Foto)

Cu toate acestea, ANAT estimează, pentru perioada sărbătorilor de iarnă, o scădere de 10% a circulaţiei turistice comparativ cu anul trecut.

Destinaţiile de iarnă vândute cel mai bine sunt staţiunile din România, Austria şi Bulgaria.

Pe Valea Prahovei, în Poiana Braşov şi Predeal un pachet de 3-4 nopţi de Crăciun, la unităţi de 3-4 stele, cu toate mesele incluse, costă între 550 şi 900 de lei, iar un pachet similar, dar de Revelion, costă între 1.000 şi 2.500 de lei.

Alte staţiuni montane, precum Arieşeni, Borşa sau Vatra Dornei, practică preţuri de 400 - 600 lei pentru un pachet de 3-4 nopţi de Crăciun, la unităţi de 3-4 stele, cu toate mesele incluse, şi de 800 - 1.600 lei pentru un pachet similar, care include Revelionul.

Pentru trei nopţi de Crăciun sau de Revelion la un hotel pe Litoral turiştii vor plăti în medie 150 de euro.

În Austria, cinci nopţi de Revelion costă 190-250 de euro la pensiuni, circa 500 de euro la un hotel de trei stele şi 800 - 1.000 de euro la patru stele.

Destinaţiile exotice şi croazierele au înregistrat cele mai mari creşteri, respectiv 25% pentru Revelion în acest an
, preţul unui pachet de 12-14 zile la un hotel de patru stele din Republica Dominicană sau Cuba, cu pensiune completă şi transportul cu avionul inclus, fiind între 2.500 şi 4.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici