Riscurile strategice ale dependenței de lanțurile de aprovizionare în programul IFV al României

Sprijinul SAFE vine cu așteptări clare: termene accelerate, livrare completă în jurul anului 2030, conținut european puternic și participare industrială națională tangibilă. Aceste condiții ridică proiectarea lanțului de aprovizionare dintr-o problemă secundară la una strategică centrală. Orice soluție care depinde de lanțuri de aprovizionare transfrontaliere complexe sau expuse politic riscă întârzieri, probleme de conformitate sau chiar vulnerabilități în accesarea finanțării.

Pentru un stat NATO de primă linie, întrebarea-cheie nu este doar cine construiește vehiculul, ci unde sunt localizate fizic capacitățile critice de producție, susținere și modernizare și cine le controlează atunci când presiunea politică sau militară crește. Dacă România ar selecta o soluție MLI ancorată puternic în Ungaria, precum Lynx, o parte semnificativă a producției și a subsistemelor cheie ar fi legată de un singur hub extern. Deși acest lucru poate părea eficient pe hârtie, el creează un risc clar de concentrare.

Scenariul unei ieșiri din UE și consecințele sale practice

O eventuală ieșire a Ungariei din UE, discutată deschis de lideri politici maghiari de rang înalt și corelată cu alegerile din aprilie 2026, ar modifica fundamental mediul operațional. Noi regimuri vamale, controale la export, divergențe de reglementare și incertitudine juridică ar afecta imediat lanțurile de aprovizionare transfrontaliere din domeniul apărării.

Pentru un program complex precum un MLI, acest lucru s-ar traduce prin costuri mai mari, termene imprevizibile și posibile renegocieri contractuale. Componentele ar putea fi supuse întârzierilor de licențiere sau unor noi obstacole de conformitate. Ceea ce începe ca un inconvenient industrial se poate transforma rapid într-o perturbare strategică.

Într-un scenariu de criză, presupunerile privind cooperarea automată devin și mai fragile. Logistica militară urmează alinierea politică și interesul național, nu buna-voință contractuală. Dependența de un vecin ale cărui opțiuni strategice pot diverge de cele ale României creează o vulnerabilitate evitabilă în pregătirea de luptă și în susținerea forțelor.

Există, de asemenea, o legătură directă cu SAFE. Instrumentele de finanțare ale UE se bazează pe presupuneri de cooperare intra-UE și aliniere de reglementare. Un lanț de aprovizionare ancorat într-o țară din afara UE ar ridica riscuri de eligibilitate și conformitate, putând submina atât finanțarea, cât și stabilitatea programului.

Reziliență înaintea eficienței

Ungaria poate sau nu să părăsească UE, iar Germania va rămâne un pilon al securității europene. Însă România nu își poate fundamenta un program de apărare pe 30–40 de ani pe presupuneri de stabilitate politică neîntreruptă sau pe prioritizarea industrială externă. Finanțarea SAFE creează o oportunitate rară de a moderniza forțele terestre ale României, construind în același timp o capacitate industrială internă durabilă, într-un calendar bine definit. Pentru a valorifica această oportunitate, România ar trebui să favorizeze soluții MLI care minimizează concentrarea lanțului de aprovizionare în afara României, asigură livrarea până în 2030 și stabilesc capacități solide de producție, susținere și modernizare pe teritoriul național.

Cea mai credibilă cale înainte este cea care aliniază capabilitatea militară cu suveranitatea industrială și reziliența strategică. Prin reducerea dependențelor externe și consolidarea controlului național, România poate transforma programul MLI dintr-un simplu exercițiu de achiziție într-un pilon pe termen lung al descurajării și autonomiei operaționale.

Riscul reînarmării Germaniei și al prioritizării industriale

Chiar și fără dimensiunea maghiară, dependența puternică de industria germană introduce o altă constrângere structurală. Germania derulează cel mai amplu efort de reînarmare de la Războiul Rece încoace, iar cererea internă pentru vehicule blindate, muniții și capacități de susținere va domina producția industrială pentru ani de zile.

Problema aici nu este fiabilitatea politică, ci prioritizarea. În perioade de tensiune sau conflict, cerințele naționale de generare a forțelor vor avea prioritate. Clienții externi se pot confrunta cu întârzieri la livrare, flexibilitate redusă sau acces limitat la modernizări. Pentru România, acest lucru creează un risc legat de timp și capacitatea de reacție. Într-o criză pe flancul estic al NATO, competiția pentru capacitatea industrială germană ar putea afecta direct nivelul de pregătire al României.

Riscul de concentrare, pierderea controlului operațional și suveranitatea industrială ca instrument de reducere a riscurilor

Privite împreună, aceste elemente indică o vulnerabilitate mai amplă: riscul de concentrare. Atunci când capabilitățile terestre de luptă depind de un lanț de aprovizionare extern îngust, controlul României asupra ritmului de producție, priorităților de susținere, disponibilității pieselor de schimb și deciziilor pe întreg ciclul de viață este diminuat. Conflictele recente, în special cel din Ucraina, au arătat că reziliența depinde mai puțin de contracte sau obligații tratate și mai mult de controlul fizic asupra capacităților de reparație, regenerare și modificare.

Platformele performează doar atât cât le permit lanțurile de aprovizionare care le susțin sub presiune. Unele soluții MLI sunt concepute special pentru a reduce expunerea geopolitică și industrială. Ele prioritizează localizarea profundă, asamblarea în țară, capacități suverane de mentenanță, reparații și revizie (MRO) și control național asupra modernizărilor. Această abordare se aliniază direct obiectivelor SAFE: livrare rapidă, participare europeană puternică și dezvoltare industrială națională durabilă. Mai important, ea consolidează capacitatea României de a-și susține, adapta și regenera forțele în mod independent în condiții de criză.