România, al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic din UE

România este al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic din UE, cu o suprafaţă semănată anul trecut de 7.146 hectare, comparativ cu 350 hectare cultivate în 2007, potrivit Serviciului Internaţional de Achiziţionare a Aplicaţiilor Agricole Biotehnologice (ISAAA).

517 afișări
Imaginea articolului România, al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic din UE

România este al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic din UE

Numărul statelor comunitare care cultivă porumbul Bt, cu rezistenţă crescută la dăunători, a scăzut anul trecut la şapte, după interzicerea acestuia în Franţa.

România a urcat trei locuri faţă de 2007, când se situa pe penultima poziţie, înaintea Poloniei.

Ţara cu cele mai întinse culturi de porumb Bt este Spania, unde suprafaţa a urcat de la 75.148 hectare în 2007 la 79.269 hectare anul trecut, potrivit raportului ISAAA.

Poziţia a doua a fost ocupată de Cehia cu 8.380 de hectare, în urcare de la 5.000 de hectare anul precedent.

Alte patru state au cultivat porumb Bt, respectiv Portugalia (4.851 hectare), Germania (3.173 hectare), Polonia (3.000 hectare) şi Slovacia (1.900 hectare).

În 2008, în UE au fost semănate culturi modificate genetic pe 107.719 hectare, din suprafaţa agricolă totală de circa 60 de milioane de hectare, în creştere de la 88.673 hectare în 2007.

În spaţiul UE poate fi cultivată o singură cultură modificată genetic, respectiv porumbul Bt (MON 810), o variantă a porumbului care conţine toxina bacterială Bt, otrăvitoare pentru insecte.

Consumatorii europeni sunt sceptici în privinţa produselor respective, denumite în mod frecvent "alimente Frankenstein".

Organismele modificate genetic (OMG) sunt plante, animale sau micro-organisme (bacterii, viruşi) ale căror caracteristici genetice au fost modificate în mod artificial pentru a conferi o nouă proprietate. Exemple de astfel de proprietăţi sunt rezistenţa unei plante la o anumită boală sau insectă, creşterea valorii nutriţionale a unui aliment, majorarea productivităţii în cazul culturilor agricole.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici