România - locul cinci în UE în funcţie de creşterea inflaţiei în aprilie

România s-a menţinut pe poziţia a cincea în Uniunea Europeană în funcţie de ritmul de creştere a inflaţiei în luna aprilie, de 8,7%, valori mai mari fiind consemnate în Letonia, Bulgaria, Lituania şi Estonia, potrivit datelor revizuite publicate de Eurostat.

24 afișări
Imaginea articolului România - locul cinci în UE în funcţie de creşterea inflaţiei în aprilie

România - locul cinci în UE în funcţie de creşterea inflaţiei în aprilie (Imagine: Mediafax Foto)

Preţurile de consum din România au crescut în martie cu 0,5% comparativ cu luna precedentă, se arată într-un comunicat al biroului european de statistică.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), creşterea preţurilor de consum a încetinit în aprilie la 0,52%, comparativ cu 0,67% în luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 8,62%, nivel apropiat de maximul ultimilor doi ani, atins în martie.

În luna martie, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 8,63%, un nivel mai ridicat, de 8,89%, fiind înregistrat în ianuarie 2006.

Potrivit INS, avansul preţurilor a fost determinat cu precădere de preţurile mărfurilor alimentare, care au urcat cu 1,05%, în timp ce preţurile serviciilor au influenţat în mod pozitiv inflaţia, coborând cu 0,44%.

La nivelul UE, cea mai ridicată inflaţie a fost înregistrată în Letonia - 17,4%, urmată de Bulgaria - 13,4%, Lituania - 11,9% şi Estonia - 11,6%.

Cel mai redus nivel al inflaţiei a fost înregistrat în Olanda - 1,7%, urmată de Portugalia - 2,5% şi Germania - 2,6%.

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut, de la 3,8% în luna martie, la 3,6% în aprilie.

Inflaţia din zona euro a încetinit la 3,3% în aprilie, de la nivelul record de 3,6% atins în luna anterioară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici