România ocupă locul trei în UE după creşterea exporturilor la cinci luni, de 25%

România ocupă locul trei în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea exporturilor intra şi extra comunitare din perioada ianuarie-mai, de 25%, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit datelor Eurostat.

21 afișări
Imaginea articolului România ocupă locul trei în UE după creşterea exporturilor la cinci luni, de 25%

România ocupă locul trei în UE după creşterea exporturilor la cinci luni, de 25% (Imagine: Mediafax Foto)

Exporturile României din primele cinci luni totalizează 13,8 miliarde de euro, iar importurile, care au avansat cu 18% comparativ cu intervalul similar din 2009, sunt de 17,7 miliarde de euro.

Statul comunitar cu cea mai mare creştere a exporturilor este Malta (35%, la 800 milioane euro), pe locul doi plasându-se Estonia (26%, la 3,2 miliarde euro). României îi urmează în clasament Bulgaria, Letonia şi Lituania (22%, la 5,4 miliarde euro, 2,6 miliarde euro, respectiv 5,5 miliarde euro).

Germania este liderul Uniunii în ceea ce priveşte valoarea exporturilor (371,1 miliarde euro, în creştere cu 15%), statul fiind urmat de Olanda (169,6 miliarde euro, +20%), Franţa (156 miliarde euro, +10%) şi Italia (131 miliarde euro, +10%).

Dintre ţările UE, doar Irlanda şi Luxemburg au consemnat scăderi ale exporturilor în perioada ianuarie-mai. La importuri, trei state au înregistrat scăderi, iar unul stagnare, celelalte prezentând evoluţii pozitive.

Cele mai mari creşteri ale importurilor se observă la Suedia (26%), Lituania (23%), Cehia, Estonia, Olanda şi Polonia (20%).

Referitor la balaţa comercială, diferenţa dintre exporturi şi importuri este negativă în 18 ţări UE şi pozitivă în celelalte. Cel mai ridicat excedent comercial îl are Germania (60,2 miliarde euro), iar cel mai mare deficit se observă la Marea Britanie (42,8 miliarde euro).

Datele prezentate de Eurostat privind exporturile şi importurile statelor comunitare din perioada ianuarie-mai nu sunt ajustate sezonier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici