România, pe locul doi într-un top Deloitte cu cele mai dinamice companii IT din regiune - Mediafax

România, pe locul doi într-un top Deloitte cu cele mai dinamice companii IT din regiune

România ocupă locul al doilea, după Polonia, cu zece prezenţe în competiţia celor mai dinamice companii din domeniul tehnologic, pe baza creşterii veniturilor obţinute pe o perioadă de patru ani, potrivit clasamentului Deloitte CE Technology Fast 50 2015.

2212 afişări

Imaginea articolului România, pe locul doi într-un top Deloitte cu cele mai dinamice companii IT din regiune

Deloitte: România, pe locul doi în regiune într-un top cu cele mai dinamice companii IT din regiune

România înregistrează o creştere semnificativă pentru al treilea an consecutiv, cu 29 companii înregistrate, faţă de 18 în 2014, din care zece companii în Fast 50, faţă de şase în 2014, şi liderul categoriei Big 5, se arată într-un studiu al firmei de consultanţă şi audit. Pentru ediţia din 2015 au fost luate în calcul veniturile din perioada 2011-2014, cu o creştere medie înregistrată de companiile româneşti prezente în Fast 50 de 544%.

În contextul în care economia României a înregistrat cea mai mare creştere din Europa Centrală şi de Est în primele trei trimestre ale anului, opt dintre companiile locale prezente în clasamentul Deloitte Fast 50 sunt nou-intrate. Totodată, din două companii româneşti, una este lider la categoria Big 5, care include companiile dinamice, prea mari ca venituri pentru a concura pe picior de egalitate cu firmele mai mici din categoria Fast 50. Faţă de anul trecut, România înregistrează o creştere a numărului de firme din sectorul de software. Cinci dintre companiile din top au sediul în Bucureşti, două în Cluj-Napoca, una în Iaşi, una în Sibiu, una în Timişoara şi una în Baia Mare.

 

"România înregistrează creşteri semnificative de la an la an. Acest lucru confirmă competitivitatea mediului de afaceri local, dar mai ales faptul că talentul antreprenorilor români face diferenţa în regiune în ultimii ani. Mai mult, putem spune că asistăm deja la crearea unei adevărate comunităţi a antreprenorilor români, pe care Deloitte România va continua să o aducă în prim-plan şi să o susţină prin întâlniri regulate şi transfer de know-how", a afirmat Alina Mirea, partener Deloitte România şi managerul local al proiectului Fast 50.

Majoritatea companiilor româneşti din clasamentul Deloitte CE Technology Fast 50 au fost înfiinţate înaintea crizei financiare şi au traversat cu bine această perioadă dificilă, a declarat Ahmed Hassan, country managing partner Deloitte România. Prin comparaţie, majoritatea companiilor din regiune prezente în clasament au fost înfiinţate în 2009.

"Faptul că au crescut în aceşti ani, traversând cu bine perioada de criză, demonstrează că antreprenorii au viziune pe termen lung şi că au venit cu soluţii inovatoare, de impact, în perioade dificile", a spus Hassan.

Cu o creştere de 998%, compania ZebraPay din Bucureşti ocupă locul VI în clasamentul regional, cea mai bună poziţie ocupată de o entitate românească prezentă în top. Aflată pentru al doilea an consecutiv în clasament, compania ITNT din Sibiu, lider local Fast 50 în 2014, şi-a continuat creşterea, cu 933% (faţă de o creştere de 1.433% înregistrată în anul anterior). Insoft Development & Consulting se numără, de asemenea, printre vedetele ediţiei din acest an, întrucât este prezentă în două categorii: locul I la categoria Big 5 şi poziţia 15 la categoria Fast 50, nou-intrată în clasament, cu o creştere de 577%.

Teamnet International rămâne şi anul acesta printre companiile din categoria Big 5, coborând o poziţie faţă de anul trecut (locul 4 fa'[ de locul 3 în 2014), cu o rată de creştere de 127%.

Astinvest ocupă locul 13 (cu o rată de creştere de 705%), urmată, pe locul 15, de Insoft Development & Consulting (577%). Piconet ocupă locul 21 (486%), iar Geskimo, poziţia 42 (419%).

Rata medie de dezvoltare a companiilor Fast 50 din domeniul tehnologiei a scăzut la 560%, de la 698% în 2014. În ciuda creşterii ratelor medii de dezvoltare raportate în 2014, se înregistrează o scădere continuă de la valoarea de vârf realizată în 2012, de 1.026%. În clasamentul din acest an sunt prezente companii din nouă ţări: Polonia (12 companii), România (10 companii), Croaţia (8 companii), Cehia şi Slovacia (câte 5 companii fiecare), Ungaria (4 companii), Bulgaria, Lituania şi Serbia (câte 2 companii). Dintre cele 50 de companii, 38 sunt prezente pentru prima oară, 3 au urcat în clasament, iar 8 au coborât. Topul este, şi de data aceasta, dominat de firmele de software (29), urmate de companiile de media (14), cele de hardware (4) şi cele de telecomunicaţii (3).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
DELOITTE ,
IT ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.