România, pe locul şase în UE în funcţie de creşterea comenzilor industriale

România se află pe poziţia a şasea în rândul statelor din Uniunea Europeană, în privinţa valorii comenzilor industriale, care a crescut cu 4,3% în martie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat.

21 afișări
Imaginea articolului România, pe locul şase în UE în funcţie de creşterea comenzilor industriale

România, pe locul şase în UE în funcţie de creşterea comenzilor industriale (Imagine: Mediafax Foto)

Cea mai mare creştere anuală a valorii comenzilor din industrie a fost înregistrată de Bulgaria - 20,8%, urmată de Slovacia - 9,3%, Spania - 8,5% şi Irlanda - 5,2%.

Valoarea comenzilor industriale a scăzut în nouă din cele 18 state ale Uniunii pentru care au fost disponibile informaţii, cel mai important declin având loc în Suedia, cu 8,8%, şi Grecia, cu 10,4%.

La nivelul Uniunii Europene, valoarea comenzilor din industrie a scăzut cu 1,3%, iar în zona euro cu 2,5%.

Comparativ cu luna februarie, România a înregistrat în martie cel mai mare avans al valorii comenzilor din industrie, de 9,9%.

Pe poziţiile următoare s-au plasat în ordine Spania, cu o creştere de 5,4%, Portugalia, cu 4,7% şi Irlanda, cu 4,5%.

Cel mai mare declin al valorii comenzilor industriale, raportat la februarie, a avut loc în Cehia, de 10,2%, urmată de Franţa, cu 6,8%, şi Estonia, cu 6,6%. În total, 14 din cele 18 state analizate au consemnat scăderi ale valorii comenzilor.

În Uniunea Europeană, declinul faţă de februarie a fost de 0,7%, iar în zona euro de 1%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici