Prima pagină » Economic » Românii consumă mai puțin curent decât nivelul maxim prognozat, după ce s-a închis și al doilea reactor nuclear. Din ce surse se acoperă necesarul de energie

Românii consumă mai puțin curent decât nivelul maxim prognozat, după ce s-a închis și al doilea reactor nuclear. Din ce surse se acoperă necesarul de energie

Vârful de consum prognozat pentru joi - ziua în care România a rămas fără energie nucleară pentru prima dată în 23 de ani din cauza debitelor extrem de reduse ale Dunării – a fost departe de a fi atins, conform cifrelor oficiale publicate pe platforma de transparență a rețelei europene a operatorilor de sistem și de transport a energiei electrice (ENTSO-E).
Românii consumă mai puțin curent decât nivelul maxim prognozat, după ce s-a închis și al doilea reactor nuclear. Din ce surse se acoperă necesarul de energie
Sursa: JUSTINEL STAVARU / MEDIAFAX FOTO

Consumul României este în scădere joi, când producția de energie nucleară a României a ajuns la zero, joi dimineață, după oprirea controlată și a celui de-al doilea reactor al Centralei de la Cernavodă, operată de Nuclearelectrica și care asigură, cu cele două unități care au o capacitate instalată de aproximativ 700 MW, în condiții normale de funcționare, aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României.

România este în stare de alertă energetică din 1 august, după închiderea primului reactor, pe 28 iulie, și înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de la Porțile de Fier, care contribuie, la nivel multianual, cu 10-15% din energia națională.

Consumul maxim estimat de specialiștii Transelectrica pentru joi, o zi mai puțin caniculară decât precedentele, a fost de 6.920 MW, prevăzut pentru ora 19:45, când cei mai mulți români ajung acasă își pornesc electrocasnicele.

Datele de pe platforma ENTSO-E arată însă că românii au consumat la acea oră 6.634 MW, adică mai puțin cu 286 MW decât nivelul maxim, cantitate care înseamnă aproximativ 40% din puterea instalată a unui reactor de la Cernavodă.

Mai mult, datele ENTSO-E arată că, exceptând o oră, între 11:30 și 12:30, de oprirea totală a Unității 2 (ora 10:53), românii au avut un consum mai redus decât prognozele, chiar cu aproape 600 MW mai puțin, la ora 14:45.

Datele mai recente de joi ale Transelectrica arată de asemenea un maxim sub cel prognozat, de 6.722 MW, la ora 21:01.

În seara precedentă, consumul maxim instantaneu a fost de aproximativ 7.000 MW, cu circa 300 MW sub nivelul prognozat de Dispecerul Energetic Național.

Potrivit informării oficiale de joi a Ministerului Energiei, România dispune, la acest moment, de o capacitate transfrontalieră de import de aproximativ 4.000 MW. Pentru intervalul de vârf din această seară este estimat un necesar de import de până la 2.300 MW, nivel care se încadrează în capacitățile comerciale disponibile.

La ora 22:023, consumul României era de 6.316 MW, iar producția, de 4.469 MW, ceea ce înseamnă că importurile erau de 1.846 MW.

Producția hidrocentralelor, cu un rol major în echilibrarea sistemului, a fost crescută și a ajuns la aproape o treimi, iar instalațiile de stocare au virat aproape 9% din total.

31.97% Hidro – 1.428 MW

30.67% Hidrocarburi – 1.370 MW

17.60% Cărbune – 786 MW

9.98% Eolian – 446 MW

8.71% Instalatii de stocare – 389 MW

1.32% Biomasa – 59 MW

0.00% Nuclear – 0 MW

-0.25% Foto – -11 MW

Total 4.469 MW – Producția la 13 august 2026 ora 22:03

Recomandarea video