SCANDALUL autostrăzii Lugoj-Deva finalizată, dar care nu este folosită. Ministrul Transporturilor vine cu explicaţii: Compania spaniolă şantajează/ Când va fi dat în circulaţie Lotul 4

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat marţi că autostrada Lugoj-Deva ar putea fi oferită traficului, iar problemele indentificate ar putea fi remediate şi după deschiderea circulaţiei, apreciind comportamentul constructorului spaniol drept un şantaj.

8391 afișări
Imaginea articolului SCANDALUL autostrăzii Lugoj-Deva finalizată, dar care nu este folosită. Ministrul Transporturilor vine cu explicaţii: Compania spaniolă şantajează/ Când va fi dat în circulaţie Lotul 4

SCANDALUL autostăzii Lugoj-Deva Cuc: Compania spaniolă care se ocupă de Lugoj-Deva şantajează

„Lotul se putea deschide, dar ambiţia acestui constructor de nu prelungi (perioada de garanţie) şi practic de a aplica un şantaj. Nu deschid în circulaţie decât dacă îmi accepţi ca garanţia să rămâna la 4 ani. Nu, ori acceptă condiţiile statului român care sunt de bun simţ şi nu exagerăm cu nimic. Ştiţi bine că termenul de implementare a proiectului a fost depăşit. Îl reziliem, îl punem noi în trafic şi facem noi lucrările care sunt”, a declarat Răzvan Cuc.

Acesta a mai adăugat că „săptămâna trecută de 2 ori a cerut recepţia finală a lucrărilor, o dată miercuri, o dată vineri. Şi i s-a spus că nu sunt finalizate. Lucrările pot fi făcute şi sub trafic. Poate fi deschisă traficului autostrada, dar nici nu putem să nu admitem că sunt anumite probleme şi să închidem ochii. Mergem pe calea legală, şi facem lucrurile aşa cum trebuie”.

Ministrul spune că firma spaniolă şantajează, şi este decis să îşi păstreze condiţiile. „Nu cedez la şantaje. Ori fac lucruri de calitate ori dacă nu pleci acasă cu certificat negativ constatator, cu penalităţi, aşa cum trebuiau aplicate de mult”, a spus Răzvan Cuc.

Compania spaniolă a mai fost penalizată în trecut, potrivit ministrului. "Până în acest moment a fost emisă o factură de penalităţi pentru acest antreprenor de 73 de milioane de lei pentru faptul că în urma indicaţiilor care i-au fost date de CNAIR nu s-au respectat. Acea parte de penalităţi o să investighez de ce nu s-a pus în aplicare în 2018 de către fostul management, pentru că este un lucru foarte periculos. Dacă acei antreprenori nu fac ce trebuie să facă când vine forba de calitate. La calitate nu putem face rabat. Cu siguranţă vor fi şi alte penalităţi", a mai declarat acesta.

Ministrul Transporturilor a dat termen de remediere a problemelor identificate la autostrada Lugoj-Deva de maxim 10 zile, în cazul în care acestea nu se rezolva va rezilia contractul. „Nu putem să ne batem joc de banii românilor”.

Răzvan Cuc a explicat că a cerut o prelungire a garanţiei pentru autostrada Lugoj-Deva, în baza căreia să fie remediate problemele identificate. În cazul în care firma nu îl va accepta, se va ajunge la rezilierea contractului.

„Compania, în urmă cu 2 săptămâni, a înaintat un act adiţional către societatea din Spania care execută lucrările acolo pentru a cere prelungirea termenului de garanţie de la 4 ani la 10 ani. Acest lucru s-a mai întâmplat şi în cazul Lotului 2 de la Lugoj-Deva în 2007, unde la fel au fost mai multe probleme”, a explicat ministrul.

Acesta a mai adăugat că „este normal să nu ne batem joc de banii românilor. Şi atunci, dacă ei nu acceptă acest act adiţional care este binevenit, să nu se înţeleagă că dacă se degradează infrastructura, calea de rulare, trebuie să vină cu garanţia, nu. Dar în punctele acelea pe care noi le-am identificat ca fiind cu probleme, ei trebuie să intervină”.

Răzvan Cuc a mai declarat că au fost luate probe şi s-a cerut intervenţia în maxim 10 zile.

„Dacă sunt nişte constructori atât de buni cu un palmares atât de mare pe care l-a susţinut, atunci trebuie să îşi asume această garanţie. Dacă nu, în cursul săptămânii trecute am trimis să implemeteze probe vis-a-vis de lucrările de la fişa de recepţie, unde sunt animte nonconformităţi. Compania de autostrăzi va da un termen de remediere pentru aceste probe care au fost indentificate, termene rezonabile, 5-10 zile maxim. Dacă nu se vor face aceste remedieri atunci se va intra în procedură de reziliere a contractului”, a afirmat ministrul.

CNAIR a anunţat că a făcut recepţia lotului 4 Lugoj – Deva de pe A1, cu o lungime de 22 km, între Şoimuş şi Ilia, în judeţul Hunedoara, dar că segementul nu poate fi deschis circulaţiei, din cauză că nu poate fi descărcat traficul.

Bretelele rutiere care ar fi permis descarcarea traficului auto de pe lotul 4, se află pe lotul 3 al autostrazii Lugoj-Deva, pe care nu a putut fi începută recepţia din cauză că nu au fost îndeplinite condiţiile tehnice necesare. Recomandarea ca recepţia să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat şantierul.

În această situaţie, Antreprenorul spaniol (Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A.) a refuzat propunerea CNAIR de a recepţiona ca obiect separat un sector care asigură accesul la bretelele rutiere de la Nodul Ilia, ceea ce ar fi permis deschiderea circulaţiei între Nodurile Şoimuş şi Ilia.

Nu este pentru prima oară când Antreprenorul de pe lotul 3 al Autostrazii Lugoj- Deva creează probleme din cauza calităţii slabe a lucrărilor, spune CNAIR.

Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A a fost la un pas de rezilierea contractului în anul 2017 tocmai din cauza faptului că a folosit materiale de slabă calitate şi nu a respectat metodologiile de lucru, situaţie care a dus printre altele la prăbuşirea, încă din faza de şantier a unui segment de drum, pe o lungime de 70 m şi o lăţime de 11 m.

Ministrul Transporturilor promite că Lotul 4 Lugoj-Deva va fi dat în circulaţie săptămâna viitoare

Lotul 4 Lugoj-Deva va fi dat în circulaţie săptămâna viitoare, a declarat marţi ministrul Transporturilor Răzvan Cuc, aflat într-o vizită pe loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj – Deva.

„Lotul 4, după cum ştiţi, este finalizat, s-a făcut recepţia şi ce este cel mai important, săptămâna viitoare, cel târziu marţi, va fi dat în trafic. Antreprenorul spaniol a primit în cursul zilei de ieri o înştiinţare de remediere pentru neconformităţile găsite la lotul 3, pentru a le remedia pentru o perioadă de 10 zile, asta înseamnă că joia viitoare, dacă nu remediază aceste neconformităţi care ţin de siguranţa traficului, Compania de Autostrăzi va purcede la rezilierea contractului, va prelua autostrada Compania de Autostrăzi, va face acele remedieri care se pot face în 10 zile şi vom da în trafic şi ceilalţi kilometri până la sfârşitul lunii august. Nu am de ce să mai arăt clemenţă sub nici o formă faţă de antreprenorul lotului 3 în condiţiile în care m-a asigurat, cu dumneavoastră de faţă, de atâtea ori, că va fi gata cu acest lot”, a spus ministrul.

Lotul 4 Lugoj – Deva de pe A1, cu o lungime de 22 km, între Şoimuş şi Ilia, în judeţul Hunedoara, a fost recepţionat luni, dar nu poate fi deschis circulaţiei, din cauză că nu poate fi descărcat traficul. Bretelele rutiere care ar fi permis descarcarea traficului auto de pe lotul 4, se află pe lotul 3 al autostrazii Lugoj-Deva, pe care nu a putut fi începută recepţia din cauză că nu au fost îndeplinite condiţiile tehnice necesare, a precizat CNAIR.

Recomandarea ca recepţia să nu fie demarată pe lotul 3 a venit chiar din partea consultantului care a monitorizat şantierul. În această situaţie, antreprenorul spaniol (Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. -COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A.- Arcadis Eurometudes S.A.) a refuzat propunerea CNAIR de a recepţiona ca obiect separat un sector care asigură accesul la bretelele rutiere de la Nodul Ilia, ceea ce ar fi permis deschiderea circulaţiei între Nodurile Şoimuş şi Ilia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici