Şeful BCE a propus cheltuirea a până la 1.100 miliarde euro pentru relansarea inflaţiei în zona euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a propus Consiliului guvernatorilor cheltuirea a până la 1.100 de miliarde de euro, pentru suplimentarea lichidităţilor, în vederea stimulării inflaţiei în zona euro, relatează Bloomberg.

797 afișări
Imaginea articolului Şeful BCE a propus cheltuirea a până la 1.100 miliarde euro pentru relansarea inflaţiei în zona euro

Şeful BCE a propus cheltuirea a până la 1.100 miliarde euro pentru relansarea inflaţiei în zona euro

Draghi şi board-ul executiv al BCE, format din şase membri, au recomandat consiliului guvernatorilor achiziţii de obligaţiuni în valoare de 50 de miliarde de euro pe lună, până în decembrie 2016, au declarat două surse apropiate situaţiei.

Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte joi pentru a discuta planul, iar până la decizia finală ar mai putea surveni modificări, au precizat sursele.

Draghi susţine că suplimentarea lichidităţilor este necesară pentru a evita intrarea zonei euro într-o spirală a deflaţiei, dar oficialii germani consideră că astfel scad presiunile pentru reforme economice. Inflaţia din zona euro a trecut în teritoriu negativ în decembrie, cu un declin al preturilor de 0,2%.

Discuţiile din Consiliul guvernatorilor vor fi complicate de diferendele privind împărţirea riscurilor.

"Propunerea pare să fie mai mare decât cea sugerată de comentariile anterioare ale BCE despre dimensiunea achiziţilor de active, în special dacă se referă la noul program de suplimentare a lichidităţilor şi nu include pe cele existente", a declarat Riccardo Barbieri Hermitte, economist şef pentru Europa la Mizuho International, în Londra.

Draghi a spus că intenţionează să extindă portofoliul de active al BCE la nivelul înregistrat la începutul anului 2012, respectiv la aproximativ 3.000 de miliarde de euro.

În prezent acest portofoliu este de circa 2.200 de miliarde de euro, dar ar putea scădea, în condiţiile în care împrumuturi de 200 de miliarde de euro ajung la maturitate în următoarele câteva săptămâni.

Una dintre surse a spus că noile achiziţii de obligaţiuni sau alte active, pe lângă programele actuale de achiziţii de obligaţiuni acoperite şi obligaţiuni garantate, nu vor începe înainte de 1 martie. De asemenea, nu s-a hotărât încă dacă ţinta de 50 de miliarde de euro pe lună include programele existente sau cât de mare va fi ponderea obligaţiunilor guvernamentale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici