Sobolewski convoacă acţionarii Poştei Române pe 15 iulie pentru a schimba Consiliul de Administraţie

Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Poştei Române, Ludwik Sobolewski, care conduce şi Bursa de Valori Bucureşti, convoacă acţionarii operatorului la data de 15 iulie pentru a aproba revocarea şi înlocuirea actualilor membri ai CA, numiţi în iunie anul trecut.

338 afișări
Imaginea articolului Sobolewski convoacă acţionarii Poştei Române pe 15 iulie pentru a schimba Consiliul de Administraţie

Ludwik Sobolewski (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Numirea noilor membri ai Consiliului de Administraţie se va face dintre persoanele selectate conform rezultatelor aplicării prevederilor ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pentru evaluarea şi selecţia administratorilor neexecutivi ai CN Poşta Română.

Operatorul de servicii poştale, controlat de stat, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), în proporţie de 75% şi de Fondul Proprietatea (25%), a publicat la sfârşitul lunii aprilie un anunţ de recrutare pentru poziţiile de membri în CA şi de director general al companiei.

"Pentru a se asigura că procesul de redresare continuă cu consecvenţă, Poştă Română intenţionează să identifice şi să selecteze pentru poziţiile de membri ai Consiliului de Administraţie şi director general profesionişti talentaţi, cu un istoric profesional de succes, care să îi ofere companiei viziunea necesară redresării economice şi să sprijine acţionarii în menţinerea companiei pe o poziţie puternică pe piaţă. Aceşti profesionişti vor fi consideraţi având în vedere o structura optimă şi complementară de expertiză profesională, astfel încât cei selectaţi să poată contribui la atingerea obiectivelor financiare, operaţionale şi sociale ale C.N. Poştă Română", se spunea în anunţul de recrutare.

Pentru Consiliul de Administraţie, acţionarii urmăresc consolidarea unei structuri de competenţe şi arii de expertiză profesională care vor include, însă nu se vor limita la redresare economică, operaţiuni, strategie şi dezvoltare, juridic, financiar, logistică, IT&C, audit financiar şi servicii financiar-bancare şi de asigurări.

Vor fi preferaţi candidaţii care vor demonstra că beneficiază de un istoric profesional solid, cu experienţă în poziţii de management de top sau în consilii de administraţie ale unor companii naţionale/întreprinderi de stat sau societăţi comerciale relevante cu un număr de peste 5.000 de angajaţi şi care să fi avut cunoştinţă sau conexiune cu provocările generate de transformările pieţei serviciilor poştale, financiar-bancare, logistice.

Aplicaţiile pentru aceste poziţii trebuia depuse până la 28 mai, iar cei care nu primesc o invitaţie la interviu până pe 1 iulie sunt consideraţi respinşi.

Consiliul de Administraţie actual a fost ales provizoriu în iunie 2014, după ce MSI a revocat, în AGA, cinci din cei şase membri ai CA al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care urmau să fie majorate salariile. La acel moment, acţionarii l-au revocat şi pe Ion Smeeianu din funcţia de director general al companiei şi l-au numit interimar pe Alexandru Petrescu, care ulterior a devenit permanent.

CA este condus în prezent de directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, şi-i are ca membri pe Alexandru Petrescu (fostul preşedinte al comisiei de privatizare a Poştei), Dante Stein (fost consilier onorific al premierului şi preşedinte CA Tarom), Rodica Bîzdoacă (fost manager la Oracle şi IBM), Benoit Pleska şi Adrian Cighi (reprezentantul Fondul Proprietatea).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici