Soldul creditelor CEC Bank a ajuns la 8,93 miliarde lei

Soldul creditelor CEC Bank a ajuns după primele cinci luni la 8,93 miliarde lei, în creştere cu 9,74% faţă de sfârşitul anului trecut, din care persoanele fizice reprezintă 59%, cu un sold de aproape 5,29 miliarde lei, în urcare cu 1,57%, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele băncii, Radu Gheţea.

25 afișări
Imaginea articolului Soldul creditelor CEC Bank a ajuns la 8,93 miliarde lei

Soldul creditelor CEC Bank a ajuns la 8,93 miliarde lei (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

La sfârşitul anului trecut, creditele acordate de CEC Bank totalizau 8,14 miliarde lei.

Soldul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut cu 81 milioane de lei, mult sub avansul de 588 milioane lei din primele cinci luni din 2008, însă ponderea persoanelor fizice în portofoliul de credite s-a diminuat în perioada ianuarie-mai a acestui an, de la 64% la 59%.

Împrumuturile ipotecare cumulau la finele lunii mai 715 milioane lei, în urcare de la 651 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, păstrându-şi ponderea în totalul creditelor acordate persoanelor fizice, la 8%.

În primele cinci luni, banca a acordat 530 de credite imobiliare, cu o valoare de circa 80 milioane lei, în scădere cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte creditele de nevoi personale şi consum, creşterea a fost foarte redusă, de 0,4%, de la 4,55 miliarde lei la 4,57 miliarde lei.

Soldul creditelor acordate persoanelor juridice, inclusiv autorităţilor şi administraţiilor publice locale (AAPL), a urcat în perioada menţionată cu 24,3%, de la 2,93 miliarde lei la 3,64 miliarde lei. Din totalul acestora, creditele pentru persoanele juridice cumulau 3,49 miliarde lei, în creştere cu 23,7%, din care împrumuturile pentru IMM-uri au ajuns la un sold de 3,17 miliarde lei, în creştere de la aproape 2,48 miliarde lei în primele cinci luni ale anului trecut.

Totodată, segmentul corporate a totalizat un sold al creditelor de 317 milioane lei, în uşoară scădere de la 345 milioane lei.

Din totalul împrumuturilor acordate persoanelor juridice, creditele destinate domeniului agricol însumau 559 milioane lei, în creştere de 345 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, având o pondere de 16%.

Persoanele juridice aveau la sfârşitul lunii mai o pondere de 39% din portofoliul de credite al CEC Bank, în creştere de la 35% în aceeaşi perioadă a anului trecut, din care IMM-urile deţin 35%, iar segmentul corporate 4%. Restul de 2% din portofoliul de credite revine autorităţilor şi administraţiilor publice locale, pondere în creştere de la 1%.

Valoarea granturilor atrase din fonduri europene la jumătatea lunii iunie cumula 566 milioane lei, din care credite SAPARD 104,6 milioane lei, credite-punte pentru subvenţii la hectar pe 2008 - 136,4 milioane lei, credite-punte pentru subvenţii la hectar pe 2009 - 220 milioane lei şi credite din fonduri europene - 105,1 milioane lei.

Totodată, creditele din surse BERD acordate IMM-urilor cumulau, la 15 iunie, 74,8 milioane lei, fiind acordate 458 de împrumuturi.

La sfârşitul lunii mai, CEC Bank avea peste 702.000 de carduri active, în creştere cu 9,6% faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce numărul ATM-urilor a crescut cu 32 de unităţi, la 746.

Totodată, numărul agenţiilor CEC Bank a scăzut de la sfârşitul anului trecut cu 33 de unităţi, la 1.385, iar numărul de salariaţi s-a diminuat de la circa 6.600 la 6.583. Banca avea la finalul lunii mai 2,77 milioane de clienţi persoane fizice şi 96.780 clienţi persoane juridice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici