Târgul de Crăciun din Craiova a făcut din oraş o destinaţie de city break pentru românii din toate colţurile ţării. Hotelier: „A crescut gradul mediu de ocupare în weekenduri“

Dacă în timpul verii este organizat un festival de muzică numit Intencity, care vrea să concureze cu nume consacrate precum Untold şi Electric Castle, iarna, târgul de Crăciun este principala atracţie a oraşului.

943 afișări
Imaginea articolului Târgul de Crăciun din Craiova a făcut din oraş o destinaţie de city break pentru românii din toate colţurile ţării. Hotelier: „A crescut gradul mediu de ocupare în weekenduri“

Târgul de Crăciun din Craiova a făcut din oraş o destinaţie de city break pentru românii din toate colţurile ţării. Hotelier: „A crescut gradul mediu de ocupare în weekenduri“

Craiova a devenit în luna decembrie a acestui an o destinaţie aflată pe lista multor călători din ţară. Târgul de Crăciun a făcut din Craiova o destinaţie de city break pentru turiştii din toate colţurile ţării, iar acest lucru s-a simţit atât în gradul mediu de ocupare al hotelului, cât şi în numărul mare de vizitatori ai târgului.

„Se vede o efervescenţă. Noi, în principiu, pentru seara de sâmbătă şi du­mi­nică nu aveam cine ştie ce rezer­vări pentru că e un hotel de business. Craiova este  destinaţie de business. De când e târgul, dacă înainte aveam un grad mediu de ocupare de 30% în aceste zile, acum suntem la 50%, chiar şi peste“, spune Radu Berceanu, fostul mi­nistru al transporturilor, care con­trolează hotelul de patru stele Ramada Plaza, cu o capacitate de 162 de camere.

El spune că există turişti străini care ajung la hotel, însă nu ştie dacă aceştia au venit la târgul de Crăciun, având în vedere că în Craiova mai vin străini în scopuri de business, acolo fiind fabrica Ford, cât şi alte fabrici precum ETI, unde se produc dulciuri, Softronic, fabrica de material rulant, şi altele.

Târgul de Crăciun a adus şi anul trecut un număr crescut de turişti, însă nu la fel de mulţi ca în acest an, spune Berceanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici