Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANRCTI - Mediafax

Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANRCTI

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Cristian Georgescu, a anunţat, marţi, Guvernul.

52 afişări
Imaginea articolului Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANRCTI

Tăriceanu l-a eliberat din funcţie pe preşedintele ANRCTI (Imagine: Mediafax Foto)

Primul-ministru a semnat, luni, o decizie privind eliberarea lui Dan Cristian Georgescu din funcţia de preşedinte al ANRCTI, se arată într-un comunicat al Executivului.

Decizia intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Preşedintele Autorităţii pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, Dan Georgescu, a declarat că motivele acestei decizii sunt nefondate şi că nu a avut nicio discuţie cu şeful Guvernului pe tema respectivă.

Într-o declaraţie remisă presei, Georgescu afirmă că a aflat, marţi, despre decizia de revocare.

"Motivele evocate în decizie sunt nefondate. Nu am avut nicio discuţie cu primul-ministru pentru a înţelege nemulţumirile sale privind activitatea mea, dar am convingerea că dinamica pieţei de comunicaţii electronice din România, precum şi aprecierile pozitive repetate ale Comisiei Europene privind activitatea ANRCTI (Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, n.r.) vorbesc de la sine despre cei patru ani în care am condus arbitrul telecomunicaţiilor din România", a spus Georgescu.

Nici Guvernul şi nici Georgescu nu au precizat motivele deciziei.

Dan Cristian Georgescu a fost numit preşedinte al ANRCTI la finele anului 2006. Anterior, el a ocupat aceeaşi poziţie în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii.

ANRCTI este o instituţie independentă de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, echipamentelor radio şi echipamentelor terminale de comunicaţii, inclusiv din punctul de vedere al compatibilităţii electromagnetice, tehnologiei informaţiei şi serviciilor poştale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici