Tăriceanu vrea încă o centrală nuclearelectrică

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, la Cernavodă, că ministrul Economiei trebuie să se gândească asupra unui amplasament unde ar putea fi construită o nouă centrală nuclearelectrică, întrucât România trebuie să continue să îşi dezvolte capacităţile de producţie a energiei electrice.

1 afișare
Imaginea articolului Tăriceanu vrea încă o centrală nuclearelectrică

Tăriceanu vrea încă o centrală nuclearelectrică

"Au fost făcute mai multe studii privind potenţialele locaţii unde putem construi o nouă centrală nuclearelectrică. Îl rog pe ministrul Economiei şi Finanţelor (Varujan Vosganian - n.r.) să se gândească începând de astăzi (vineri - n.r.) asupra unui amplasament", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă, cu ocazia inagurării Unităţii 2 a centralei de la Cernavodă.

Şeful Guvernului a precizat că au fost evaluate anumite amplasamente în trecut, dar acum trebuie să fie ales unul dintre ele, "care va fi tras la ţintă".

"E clar că va trebui să se facă (o nouă centrală nuclearelectrică-nr ). Dacă rămânem dependenţi de resurse cum sunt gazul natural şi petrolul, acestea sunt resurse în curs de epuizare şi acesta este motivul pentru care preţurile au crescut foarte mult. Trebuie să anticipăm. Nu trebuie să ajungem în situaţie de criză pentru că o centrală nuclearelectrică nu se poate face aşa, pocnind din degete", a spus Tăriceanu.

El a mai precizat că la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă nu se mai pot da în folosinţă decât reactorele 3 şi 4, pentru că reactorul 5 este imposibil de realizat "din punct de vedere tehnic".

Grupul 2 al centralei nucleare, a cărui construcţie a început în anul 2003, a fost conectat pentru prima oară la sistemul energetic naţional în 7 august. Pe 26 septembrie, reactorul nuclear 2 a început să funcţioneze la capacitatea nominală, de 700 MW.

Finalizarea şi intrarea în exploatare a Unităţii 2 va creşte ponderea energiei nucleare în consumul la nivel naţional la 17%-18%. Reactorul 1 al centralei, care funcţionează din anul 1996, asigură circa 10% din consumul naţional de electricitate.

Statul român intenţionează să construiască alte două reactore nucleare, investiţie estimată la 2,2 miliarde de euro, pentru care aşteptă oferte din partea investitorilor interesaţi până la 25 octombrie.

Centrala de la Cernavodă a fost proiectată pentru cinci reactoare cu tehnologie canadiană, de tip CANDU, cu puteri instalate de circa 700 MW fiecare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici