The Economist | Europa întră în 2026 cu un bagaj greu după retragerea sprijinului american: consolidarea apărării în fața Rusiei, revigorarea economică și menținerea ambițiilor climatice

Europa intră în 2026 prinsă în clește din toate direcțiile. Trebuie să găsească banii pentru a-și reconstrui forța militară în fața unei Rusii tot mai ostile, în timp ce își extinde sprijinul pentru Ucraina, pe măsură ce America se retrage.

Trebuie să găsească o modalitate de a relansa creșterea economică după ani de rezultate slabe, într-o lume în care protecționismul se extinde, altfel riscă o migrație și mai mare a alegătorilor nemulțumiți către extremele politice. Și trebuie să mențină tranziția climatică sub presiunea neobosită a dreptei populiste, care cere atenuarea sau abandonarea obiectivelor. Fiecare dintre aceste sarcini ar fi dificilă în sine. Împreună, sunt un coșmar, scrie The Economist.

Invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, a spulberat decenii de complacere — iar provocările nu fac decât să crească. Rusia a devenit tot mai provocatoare, tăind cabluri submarine în Marea Baltică, desfășurând o campanie de sabotaje și asasinate pe întreg continentul și trimițând drone în Polonia și România, în timp ce avioanele sale pătrund constant și deliberat în spațiul aerian al NATO. Toate acestea vor continua, și se vor agrava, în 2026. Ambivalența lui Donald Trump față de aliații europeni a lui America l-a încurajat pe Vladimir Putin, așa că este de așteptat ca acesta să continue să testeze limitele, încercând să divizeze și să submineze NATO. 

Aproape toți membrii NATO îndeplinesc acum ținta de cheltuieli de apărare de 2% din PIB, stabilită în 2014. Dar există un nou obiectiv, de 3,5%, stabilit la summitul din iunie 2025. Cu excepția Poloniei, Lituaniei și Letoniei, puține state au început măcar să explice alegătorilor cum vor ajunge acolo. Germania a fost cea mai curajoasă: cancelarul său, Friedrich Merz, a exceptat apărarea de la Schuldenbremse (frâna datoriei) și a prezentat un plan prin care ar putea atinge noua țintă cel mai devreme în 2029. Spania spune că nu este deloc obligată de acest obiectiv.

Europa va cheltui pentru apărare mai mult decât în timpul Războiului Rece

În 2026, Europa va cheltui pentru apărare mai mult decât în orice moment de la Războiul Rece încoace. Cu toate acestea, este încă departe de a obține „autonomia strategică” pe care președintele Franței, Emmanuel Macron, o cere pe bună dreptate. Așadar, anul 2026 va fi dominat de dispute privind proveniența banilor suplimentari pentru apărare și pentru Ucraina.

În linii mari, în primii trei ani ai războiului, America și Europa au contribuit fiecare cu câte 50 de miliarde de dolari anual pentru Ucraina. Contribuția Americii s-a oprit acum. Chiar dacă războiul s-ar încheia, Ucraina va avea nevoie de sprijin pentru mulți ani. În 2026, politicienii vor fi nevoiți să accepte acest fapt.

Va fi, de asemenea, un alt an dificil pentru economiile europene. Inflația scade, iar dobânzile coboară ușor, dar creșterea economică rămâne lentă, iar cheltuielile suplimentare pentru apărare nu vor ajuta prea mult. Creșterea productivității a stagnat, îmbătrânirea forței de muncă diminuează producția, iar banii și locurile de muncă din venture capital se mută în America și Asia. Raportul datorie-PIB depășește 100% în Italia, Franța, Spania și Belgia.

Finanțele publice sunt tensionate de datoriile acumulate în pandemie, de subvențiile verzi și acum de cheltuielile militare. Presiunea se va intensifica în 2026, deoarece guvernele slabe s-au dovedit constant incapabile să impună reduceri ale cheltuielilor sociale și se tem să crească taxele. În Franța, Emmanuel Macron ar putea convoca alegeri parlamentare anticipate pentru a încerca să rezolve impasul.

Noua inițiativă germană de infrastructură, un fond de 500 de miliarde de euro, va începe să schimbe puțin atmosfera. Drumurile, căile ferate și rețelele electrice noi vor atrage investiții private. La nivelul zonei euro, este prognozată o ușoară creștere a economiei, dar doar până la 1,2%, față de 0,8% în 2025. Exportatorii europeni vor continua să se confrunte cu tarife ridicate în America, cea mai importantă piață a lor.

Ambiția climatică întâmpină rezistență

A treia presiune dureroasă de urmărit în 2026 va fi cea asupra politicii climatice. Țintele ambițioase ale UE pentru reducerea emisiilor întâmpină rezistență. Alături de combaterea migrației, opoziția față de politicile verzi este o marcă a dreptei radicale, aflate în ascensiune în întreaga Uniune. Interzicerea vânzării de mașini pe benzină după 2035 și atingerea neutralității climatice până în 2050 par tot mai greu de realizat.

Au existat și apeluri la diluarea mecanismului de ajustare la frontieră a carbonului, care impune taxe pe importurile cu amprentă mare de carbon și care ar trebui să intre în vigoare în 2026. În anul care vine, guvernele ar putea fi obligate să-și regândească abordările, în special dacă Adunarea Națională, partidul de extremă dreapta, câștigă alegerile parlamentare în Franța.

Europa a reușit în trecut să transforme calamitățile în oportunități. Criza euro a dus la primele etape ale uniunii bancare și la un nou împrumutător de ultimă instanță; pandemia a condus la împrumuturi comune; războiul din Ucraina a impulsionat integrarea în domeniul apărării. Va aduce anul 2026 o inițiativă la fel de îndrăzneață? Din păcate, pare puțin probabil.